Pilat a ieşit iarăşi afară, şi a zis iudeilor: Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El.
Iubitor desăvârşit al voii lui Dumnezeu, împlinitor desăvârşit al Sfintei Legi, cinstitor al Sfântului Lăcaş, - Domnul Isus era totuşi atât de urât de autoritatea religioasă, care, normal ar fi trebuit să se bucure cel mai mult de astfel de oameni.
Iubitor desăvârşit al poporului, împlinitor desăvârşit al tuturor îndatoririlor Sale cetăţeneşti şi sociale, respectuos, corect şi binevoitor faţă de toţi semenii, Domnul Isus era totuşi atât de nesuferit autorităţii lumeşti care, normal, ar fi trebuit să apere, să încurajeze şi să ajute cât mai mult pe astfel de oameni.
Dar din pricina păcatului în care trăiau cei care aveau acele locuri de răspundere, n-au putut nici cunoaşte şi nici iubi pe Hristos.
Conducătorii religioşi desigur vedeau pe Isus nelipsit din Templu. Vedeau că ai Lui îşi împlinesc cu conştiinţă toate îndatoririle religioase. Vedeau cum Isus şi ai Lui ţin cu tărie şi împlinesc cu fapta poruncile propovăduite în casa Domnului, nespus mai mult decât ceilalţi. Că de multe ori, dacă n-ar fi mers ei la slujbe, preoţii ar fi slujit singuri la altar...
Dar cu toate acestea, ei urau pe Isus.
Nu găseau nici o vină în El.
Nu-I puteau afla nici o călcare de lege.
Nu-I descoperiseră nici o uneltire - şi cu toate acestea ei Îl urau de moarte pe Isus Cel Sfânt, unelteau împotriva Lui, falsificau cuvintele Sale, strângeau piese compromiţătoare împotriva Lui, adunau mărturii şi informaţii mincinoase şi urmăreau cu orice preţ nimicirea lui Hristos, fiindcă prezenţa Lui era permanent o condamnare pentru viaţa cea plină de nelegiuiri pe care ei o trăiau chiar în locul cel mai sfânt. Şi chiar în slujba cea mai sfântă a lui Dumnezeu.
De aceea Îl urau pe Isus preoţii cei mai de seamă. Şi nu numai ei, dar şi iudeii cei mai apropiaţi lor. Cei mai influenţaţi de ei. Cei care duceau şi ei acelaşi fel de viaţă făţarnică, desfrânată, lacomă şi superstiţioasă.
Autoritatea lumească şi păgână Îl ura la fel de mult pe Hristos.
Dorind să domnească peste o gloată fără cap, numai cu picioarele de dus poveri şi cu mâinile de muncit neîntrerupt - nu le convenea de Hristos care căuta să le deschidă ochii gloatelor. Să le trezească conştiinţa. Să le descopere libertatea. Să arate adevărul.
Pentru o stăpânire tiranică, un popor luminat este totdeauna socotit primejdios. De aceea Hristos, care este Lumină pentru lume, va fi totdeauna urât de către stăpânitorii lumeşti, care au nevoie ca poporul să rămână în întuneric.
În această ură împotriva lui Hristos aceste două feluri de stăpâni îşi vor da mâna şi vor colabora până în Ziua Judecăţii Lui.
Iată-l deci pe Pilat spunând a treia oară cu tărie şi cu neputinţă că el nu găseşte nici o vină în Hristos.
Şi-L ducea pe Isus înaintea lor ca să-I privească ei înşişi Faţa Lui strălucind de curăţie şi Ochii Lui strălucind de sfinţenie.
Toată Fiinţa lui Isus strălucea de o frumuseţe pe care numai nevinovăţia o poate da.
Şi să vadă ei înşişi că din toată înfăţişarea Acestui Om Sfânt se ridică sfinţenia şi nevinovăţia...
Sub cununa de spini, în haine de purpură, bătut şi legat, nevinovăţia lui Isus pe care Pilat n-o mai putea privi - apărea şi mai cutremurătoare. Învinuind în tăcerea ei măreaţă, pe cei care o chinuiau. Cu un grai mai puternic ca orice tunet, cu o strălucire mai mare ca orice fulger.
Iată suflete, prin aceste cuvinte Isus este adus în faţa ta. Priveşte-L cutremurat şi înţelege că nu nevinovăţia Lui, ci vinovăţia ta merita aceste chinuri.
Priveşte suflete credincios, şi înţelege că aceasta este şi soarta ta în lume, urmând pe Domnul tău Isus.
Fără vină în faţa tuturor, căutând binele tuturor, jertfindu-te pentru mântuirea tuturor - tu vei fi urât de toţi precum ţi-a spus El (Matei 24, 9).
Căci nu este ucenicul mai presus decât Învăţătorul său. Nici robul mai presus decât Stăpânul.
Dacă Domnului nostru I-au făcut aceste lucruri, cu cât mai mult ni le vor face nouă!
Să ne înarmăm şi noi cu răbdarea Lui. Şi ori de câte ori vom pătimi pe nedrept - să ne aducem aminte de Domnul Isus Hristos (2 Tim. 2, 8).
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Noi ştim că Tu n-ai avut nici o vină şi că în Tine n-a fost nimic vrednic de osândă şi de moarte.
Că tot ce-ai suferit a fost numai pentru arătarea marii iubiri cu care Te-ai adus Jertfă pentru mântuirea noastră.
Te rugăm să ne îmbraci şi pe noi cu tot acest fel de gândire şi în măsura în care Te înduri să ne faci parte de suferinţele Tale, fă-ne parte în aceeaşi măsură şi de nevinovăţia Ta şi de seninătatea răbdării Tale.
Amin.
+
Când durerea sau iubirea sufletul ţi-l chinuieşte
bucură-te: suferinţa curăţeşte şi sfinţeşte.