Pilat a ieșit iarăși afară, și a zis iudeilor: Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nici o vină în El.
Iubitor desăvârșit al voii lui Dumnezeu, împlinitor desăvârșit al Sfintei Legi, cinstitor al Sfântului Lăcaș, - Domnul Isus era totuși atât de urât de autoritatea religioasă, care, normal ar fi trebuit să se bucure cel mai mult de astfel de oameni.
Iubitor desăvârșit al poporului, împlinitor desăvârșit al tuturor îndatoririlor Sale cetățenești și sociale, respectuos, corect și binevoitor față de toți semenii, Domnul Isus era totuși atât de nesuferit autorității lumești care, normal, ar fi trebuit să apere, să încurajeze și să ajute cât mai mult pe astfel de oameni.
Dar din pricina păcatului în care trăiau cei care aveau acele locuri de răspundere, n-au putut nici cunoaște și nici iubi pe Hristos.
Conducătorii religioși desigur vedeau pe Isus nelipsit din Templu. Vedeau că ai Lui își împlinesc cu conștiință toate îndatoririle religioase. Vedeau cum Isus și ai Lui țin cu tărie și împlinesc cu fapta poruncile propovăduite în casa Domnului, nespus mai mult decât ceilalți. Că de multe ori, dacă n-ar fi mers ei la slujbe, preoții ar fi slujit singuri la altar...
Dar cu toate acestea, ei urau pe Isus.
Nu găseau nici o vină în El.
Nu-I puteau afla nici o călcare de lege.
Nu-I descoperiseră nici o uneltire - și cu toate acestea ei Îl urau de moarte pe Isus Cel Sfânt, unelteau împotriva Lui, falsificau cuvintele Sale, strângeau piese compromițătoare împotriva Lui, adunau mărturii și informații mincinoase și urmăreau cu orice preț nimicirea lui Hristos, fiindcă prezența Lui era permanent o condamnare pentru viața cea plină de nelegiuiri pe care ei o trăiau chiar în locul cel mai sfânt. Și chiar în slujba cea mai sfântă a lui Dumnezeu.
De aceea Îl urau pe Isus preoții cei mai de seamă. Și nu numai ei, dar și iudeii cei mai apropiați lor. Cei mai influențați de ei. Cei care duceau și ei același fel de viață fățarnică, desfrânată, lacomă și superstițioasă.
Autoritatea lumească și păgână Îl ura la fel de mult pe Hristos.
Dorind să domnească peste o gloată fără cap, numai cu picioarele de dus poveri și cu mâinile de muncit neîntrerupt - nu le convenea de Hristos care căuta să le deschidă ochii gloatelor. Să le trezească conștiința. Să le descopere libertatea. Să arate adevărul.
Pentru o stăpânire tiranică, un popor luminat este totdeauna socotit primejdios. De aceea Hristos, care este Lumină pentru lume, va fi totdeauna urât de către stăpânitorii lumești, care au nevoie ca poporul să rămână în întuneric.
În această ură împotriva lui Hristos aceste două feluri de stăpâni își vor da mâna și vor colabora până în Ziua Judecății Lui.
Iată-l deci pe Pilat spunând a treia oară cu tărie și cu neputință că el nu găsește nici o vină în Hristos.
Și-L ducea pe Isus înaintea lor ca să-I privească ei înșiși Fața Lui strălucind de curăție și Ochii Lui strălucind de sfințenie.
Toată Ființa lui Isus strălucea de o frumusețe pe care numai nevinovăția o poate da.
Și să vadă ei înșiși că din toată înfățișarea Acestui Om Sfânt se ridică sfințenia și nevinovăția...
Sub cununa de spini, în haine de purpură, bătut și legat, nevinovăția lui Isus pe care Pilat n-o mai putea privi - apărea și mai cutremurătoare. Învinuind în tăcerea ei măreață, pe cei care o chinuiau. Cu un grai mai puternic ca orice tunet, cu o strălucire mai mare ca orice fulger.
Iată suflete, prin aceste cuvinte Isus este adus în fața ta. Privește-L cutremurat și înțelege că nu nevinovăția Lui, ci vinovăția ta merita aceste chinuri.
Privește suflete credincios, și înțelege că aceasta este și soarta ta în lume, urmând pe Domnul tău Isus.
Fără vină în fața tuturor, căutând binele tuturor, jertfindu-te pentru mântuirea tuturor - tu vei fi urât de toți precum ți-a spus El (Matei 24, 9).
Căci nu este ucenicul mai presus decât Învățătorul său. Nici robul mai presus decât Stăpânul.
Dacă Domnului nostru I-au făcut aceste lucruri, cu cât mai mult ni le vor face nouă!
Să ne înarmăm și noi cu răbdarea Lui. Și ori de câte ori vom pătimi pe nedrept - să ne aducem aminte de Domnul Isus Hristos (2 Tim. 2, 8).
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Noi știm că Tu n-ai avut nici o vină și că în Tine n-a fost nimic vrednic de osândă și de moarte.
Că tot ce-ai suferit a fost numai pentru arătarea marii iubiri cu care Te-ai adus Jertfă pentru mântuirea noastră.
Te rugăm să ne îmbraci și pe noi cu tot acest fel de gândire și în măsura în care Te înduri să ne faci parte de suferințele Tale, fă-ne parte în aceeași măsură și de nevinovăția Ta și de seninătatea răbdării Tale.
Amin.
+
Când durerea sau iubirea sufletul ți-l chinuiește
bucură-te: suferința curățește și sfințește.