Ilie, maestrul cel trufaş

Într-un orăşel trăia odată un mare meşter potcovar, cu numele Ilie. Lucra şi potcovea Ilie atât de minunat, încât vestea lui se duse în toată ţara. Din mari depărtări veneau la el boieri mari cu caii la potcovit.

Dar iscusinţa lui şi laudele ce i se aduceau treziră în Ilie ispita trufiei. Stăpânit de acest păcat, Ilie îşi făcu o firmă pe care scrise cu litere mari:

ILIE

STĂPÂN PESTE MAEŞTRI

ŞI MAESTRU DEASUPRA TUTUROR

Într-o zi, Bunul Dumnezeu, uitându-se pe pământ, văzu firma potcovarului şi, supărându-Se, chemă pe Fiul Său cel Sfânt şi Îi zise: „Iată ce a făcut Ilie, meşterul potcovar pe care noi l-am înzestrat cu o iscusinţă mai mare decât pe alţii. Mândria i-a întunecat mintea şi acum trebuie să-l pedepsim”.

Fiul cel Sfânt şi Bun răspunse: „Ilie, maestrul, încă-i plin de gânduri bune, dar a căzut în cumplita boală a trufiei şi e păcat să moară în ea. Lasă-Mă, Tată Doamne, să Mă duc să-l tămăduiesc de această boală”.

Tatăl Se învoi şi Iisus-Fiul plecă pe pământ.

Luând înfăţişarea unui călător, Iisus Se duse la casa lui Ilie şi, spunând că şi El e maestru potcovar, ceru să-L bage tovarăş cu el.

- Dar tu cât de bine te pricepi la acest meşteşug? întrebă Ilie.

- Ca orice potcovar din ţară, răspunse călătorul Iisus.

- Şi ca mine?

- Şi!

Acest răspuns îl umplu de ciudă pe trufaşul Ilie şi, ca să-l dea de gol, strigă mânios la argaţi:

- Aduceţi un cal la potcovit şi uneltele.

- Unelte nu-Mi trebuie - răspunse călătorul-Iisus - Eu am un fel nou de a potcovi.

Şi, cu aceste vorbe, scoase un cuţit din buzunar şi, ridicând unul din picioarele de dinapoi ale calului, îl retează de la prima încheietură. Şi, ducându-l în atelier, bătu potcoava pe el şi apoi iar îl puse la loc. Tot astfel făcu şi cu celelalte trei picioare şi pe urmă calul plecă fără să fi dat nici cel mai mic semn de durere. Potcovitul ieşi minunat de frumos, cu mult mai frumos decât ştia Ilie să potcovească.

- Iată, maestre Ilie, cel mai nou meşteşug de a potcovi caii. Mă prind că tu nu cunoşteai acest meşteşug, zise Iisus.

- Ba da, ba da, îngână trufaşul Ilie (ca să nu se lase mai prejos); am auzit eu vorbindu-se de acest meşteşug, dar eu încă nu l-am cercetat.

După această încercare, el primi bucuros de tovarăş pe noul venit.

A doua zi, Ilie trimise pe noul tovarăş în oraş să aducă fier şi, rămânând singur, îşi zise: „Cu cel dintâi prilej, voi cerca şi eu noul fel de a potcovi”.

Astfel gândindu-se, iacă se opreşte înaintea casei un prinţ cu un cal mândru ca un şoim. Prinţul coboară şi, lăsând calul la potcovit, se duse puţin în oraş.

„Tocmai bine a venit - îşi zise Ilie - am să cerc noul meşteşug”; şi, legând calul bine, ascuţi un cuţit şi o dată retează un picior de-al calului. Dar calul începu a necheza atât de plângător şi dureros încât îl auzi stăpânul lui şi, grăbindu-se, se întoarse înapoi.

Când îşi văzu calul cu un picior tăiat, prinţul vru să bage sabia în Ilie, dar Ilie se grăbi a-l linişti, spunându-i că acesta e un meşteşug nou de potcovit şi îndată calul va fi cum a fost. Ilie grăbi cu potcovitul şi, când fu gata, alergă să pună piciorul la loc. Dar piciorul nici vorbă să se prindă. O sudoare rece şi o frică de moarte cuprinse atunci fruntea lui Ilie. Apucând cuţitul, voia să se omoare, când, deodată, cineva îl opreşte de la spate cu vorbele: „Ce faci, stăpâne?”

Era tovarăşul lui cel nou. Ilie abia putu spune de frică.

- Nu te teme! zise Iisus.

Şi, apucând piciorul tăiat, îl lipi la loc; calul se sculă voios şi prinţul îşi băgă sabia în teacă.

Atunci, Ilie, cum sta buimăcit de spaimă, luă îndată un ciocan şi, ducându-se la firmă, o făcu praf şi ţăndări.

- Tu eşti Stăpânul meu şi eu sunt sluga Ta - zise Ilie cu umilinţă către Iisus.

- Tot cel ce se smereşte se va înălţa, răspunse Iisus cu o voce atât de curată şi blândă încât Ilie, uitându-se bine la El, Îl văzu înconjurat de o lumină şi, cunoscând cu Cine vorbeşte, căzu cu lacrimi înaintea Lui, rugându-se de iertare.

- Te iert - zise Mântuitorul - căci acum te-ai vindecat de boala trufiei. Adu-ţi aminte că deasupra tuturor stă Tatăl Meu din cer.

Acestea zicând Iisus, Se urcă pe cal alături de călăreţ şi Se făcu nevăzut. Călăreţul era Sfântul Gheorghe.