Ilie, maestrul cel trufaș
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Într-un orășel trăia odată un mare meșter potcovar, cu numele Ilie. Lucra și potcovea Ilie atât de minunat, încât vestea lui se duse în toată țara. Din mari depărtări veneau la el boieri mari cu caii la potcovit.
Dar iscusința lui și laudele ce i se aduceau treziră în Ilie ispita trufiei. Stăpânit de acest păcat, Ilie își făcu o firmă pe care scrise cu litere mari:
ILIE
STĂPÂN PESTE MAEȘTRI
ȘI MAESTRU DEASUPRA TUTUROR
Într-o zi, Bunul Dumnezeu, uitându-se pe pământ, văzu firma potcovarului și, supărându-Se, chemă pe Fiul Său cel Sfânt și Îi zise: „Iată ce a făcut Ilie, meșterul potcovar pe care noi l-am înzestrat cu o iscusință mai mare decât pe alții. Mândria i-a întunecat mintea și acum trebuie să-l pedepsim”.
Fiul cel Sfânt și Bun răspunse: „Ilie, maestrul, încă-i plin de gânduri bune, dar a căzut în cumplita boală a trufiei și e păcat să moară în ea. Lasă-Mă, Tată Doamne, să Mă duc să-l tămăduiesc de această boală”.
Tatăl Se învoi și Iisus-Fiul plecă pe pământ.
Luând înfățișarea unui călător, Iisus Se duse la casa lui Ilie și, spunând că și El e maestru potcovar, ceru să-L bage tovarăș cu el.
- Dar tu cât de bine te pricepi la acest meșteșug? întrebă Ilie.
- Ca orice potcovar din țară, răspunse călătorul Iisus.
- Și ca mine?
- Și!
Acest răspuns îl umplu de ciudă pe trufașul Ilie și, ca să-l dea de gol, strigă mânios la argați:
- Aduceți un cal la potcovit și uneltele.
- Unelte nu-Mi trebuie - răspunse călătorul-Iisus - Eu am un fel nou de a potcovi.
Și, cu aceste vorbe, scoase un cuțit din buzunar și, ridicând unul din picioarele de dinapoi ale calului, îl retează de la prima încheietură. Și, ducându-l în atelier, bătu potcoava pe el și apoi iar îl puse la loc. Tot astfel făcu și cu celelalte trei picioare și pe urmă calul plecă fără să fi dat nici cel mai mic semn de durere. Potcovitul ieși minunat de frumos, cu mult mai frumos decât știa Ilie să potcovească.
- Iată, maestre Ilie, cel mai nou meșteșug de a potcovi caii. Mă prind că tu nu cunoșteai acest meșteșug, zise Iisus.
- Ba da, ba da, îngână trufașul Ilie (ca să nu se lase mai prejos); am auzit eu vorbindu-se de acest meșteșug, dar eu încă nu l-am cercetat.
După această încercare, el primi bucuros de tovarăș pe noul venit.
A doua zi, Ilie trimise pe noul tovarăș în oraș să aducă fier și, rămânând singur, își zise: „Cu cel dintâi prilej, voi cerca și eu noul fel de a potcovi”.
Astfel gândindu-se, iacă se oprește înaintea casei un prinț cu un cal mândru ca un șoim. Prințul coboară și, lăsând calul la potcovit, se duse puțin în oraș.
„Tocmai bine a venit - își zise Ilie - am să cerc noul meșteșug”; și, legând calul bine, ascuți un cuțit și o dată retează un picior de-al calului. Dar calul începu a necheza atât de plângător și dureros încât îl auzi stăpânul lui și, grăbindu-se, se întoarse înapoi.
Când își văzu calul cu un picior tăiat, prințul vru să bage sabia în Ilie, dar Ilie se grăbi a-l liniști, spunându-i că acesta e un meșteșug nou de potcovit și îndată calul va fi cum a fost. Ilie grăbi cu potcovitul și, când fu gata, alergă să pună piciorul la loc. Dar piciorul nici vorbă să se prindă. O sudoare rece și o frică de moarte cuprinse atunci fruntea lui Ilie. Apucând cuțitul, voia să se omoare, când, deodată, cineva îl oprește de la spate cu vorbele: „Ce faci, stăpâne?”
Era tovarășul lui cel nou. Ilie abia putu spune de frică.
- Nu te teme! zise Iisus.
Și, apucând piciorul tăiat, îl lipi la loc; calul se sculă voios și prințul își băgă sabia în teacă.
Atunci, Ilie, cum sta buimăcit de spaimă, luă îndată un ciocan și, ducându-se la firmă, o făcu praf și țăndări.
- Tu ești Stăpânul meu și eu sunt sluga Ta - zise Ilie cu umilință către Iisus.
- Tot cel ce se smerește se va înălța, răspunse Iisus cu o voce atât de curată și blândă încât Ilie, uitându-se bine la El, Îl văzu înconjurat de o lumină și, cunoscând cu Cine vorbește, căzu cu lacrimi înaintea Lui, rugându-se de iertare.
- Te iert - zise Mântuitorul - căci acum te-ai vindecat de boala trufiei. Adu-ți aminte că deasupra tuturor stă Tatăl Meu din cer.
Acestea zicând Iisus, Se urcă pe cal alături de călăreț și Se făcu nevăzut. Călărețul era Sfântul Gheorghe.