O legendă de la răsărit

O legendă de la Răsărit vorbeşte despre un om care, murind, după o viaţă de fapte bune, ajunse în rai.

- Doamne, zise omul acesta într-o zi către Bunul Dumnezeu, m-a apucat un mare dor să-mi mai văd o dată casa şi satul meu. Îngăduie-mi, Doamne, numai un pic să mă uit, de aici de sus, să văd ce se mai petrece pe la casa mea şi satul meu.

- Fie! zise Bunul Dumnezeu.

Şi, atunci, omul, urcându-se pe înălţimea norilor, începu a se uita peste satul lui. Dar, când colo, ce-i fu dat să vadă? La casa lui, tocmai un hoţ fura grâul din şură. Mânios, omul caută printre nori o piatră de gheaţă şi, zvârrr! cu ea în capul hoţului, omorându-l pe loc. Se uită apoi omul mai departe, şi uite, în altă parte, pe Gheorghe al lui Ilie cum îl bate fără milă pe săracul Florea lui Papuc. Şi iar ia omul o piatră şi, zvârrr! cu ea în bătăuş, omorându-l pe loc. Şi omul îi dă cu pietrele înainte, înfuriat de nedreptăţile ce le vedea.

- Ce faci, fiule? îi zise Bunul Dumnezeu, de sus, din Slavă.

- Iartă-mă, Doamne, dar nu mai putui suferi ceea ce văzui în satul meu.

- Ei, vezi? Aşa sunteţi voi, oamenii. Eu vă rabd fărădelegile şi aştept cu dragoste îndreptarea voastră. Dar voi sunteţi gata să vă omorâţi unii pe alţii pentru greşelile dintre voi. Dacă şi Eu aş face cum făcuşi tu şi cum fac oamenii, apoi n-ar mai fi nici un om pe pământ. Şi nici tu n-ai fi aici în rai.

Omul îşi plânse nesocotinţa şi, de atunci, n-a mai dorit să vadă ce se petrece pe pământ.