În ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea.
Vinovăţia - spune Mântuitorul - stă în faptul că odată venită Lumina în lume, lumea a iubit mai mult întunericul decât Lumina, pentru că faptele ei erau rele (Ioan 3, 19)...
Pe vremea când s-a desfiinţat robia şi iobăgia ţăranilor, s-a putut vedea un lucru plin de mare învăţătură:
Câteva familii de ţigani care din tată în fiu trăiseră ca robi pe moşia unui proprietar - s-au pomenit şi ei dintr-o dată împroprietăriţi şi aşezaţi între unele din locuinţele fostului lor stăpân.
Când s-au văzut în case largi, curate şi luminoase - bieţii ţigani s-au bucurat nespus de mult ce noroc dăduse peste ei.
Dar curând, sărmanii oameni care se născuseră robi şi crescuseră în bordeie strâmte, în corturi şi cu fum şi cu întuneric, au început să nu se mai simtă bine în casele curate...
ci firea lor, care nu se schimbase odată cu noua locuinţă, tânjea după mizeria vechilor corturi şi bordeie, în care puteau trăi oricum.
Aici în casele noi, ei trebuiau să se spele, să umble cu grijă, să stea pe scaune, să mănânce la masă, - iar aceste obiceiuri lor le erau cu totul străine. După câteva zile le ajunseseră de nesuferit.
Astfel că unii dintre ei au renunţat cu totul la casele noi, curate şi luminoase, - şi s-au dus din nou să locuiască în vechile lor corturi mizerabile.
Iar alţii, renunţând la sobe, făceau focul în mijlocul casei de-a dreptul pe parchet sau pe duşumele, cum făcuseră în cort,
şi cu toţii renunţând la scaune şi la mese, stăteau din nou şi mâncau de pe jos.
În curând starea lor era iarăşi ca mai înainte de marea minune prin care trecuseră...
Schimbarea luminoasă dinafară, nu transformase nimic înăuntrul lor,
şi din tot binele pe care li-l dorise cel ce le adusese eliberarea - ei nu înţeleseseră nimic şi nu se aleseseră cu nimic...
Ci parcă doreau şi le părea rău, după viaţa lor de robie şi mizerie.
Dar iată şi poporul lui Israel!
Scăpase şi el din josnica şi chinuitoarea robie în care zăcuse în Egipt, însă firea lor se obişnuise într-atâta cu mizeria şi cu fumul din Egipt de care abia scăpaseră, încât lărgimea, frumuseţea şi înălţimile libertăţii primite în chip atât de minunat, nu le-a putut nici înţelege şi nici suporta.
Au început să cârtească împotriva eliberatorului lor - şi să dorească ruşinoasa hrană şi stare a robiei din care abia scăpaseră (Exod 16, 2-3).
Iată, aceasta este şi marea vinovăţie pe care o dovedeşte Duhul Adevărului împotriva lumii:
- pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Singurul Său Fiu L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu piară - ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16).
- Cuvântul S-a făcut Trup şi a locuit umblând printre oameni plin de har şi de adevăr, iar mulţimile au privit slava Lui, o slavă întocmai ca Slava Singurului Născut din Tatăl (Ioan 1, 14),
- apoi toţi profeţii au mărturisit puternic despre El,
- apoi toate lucrările Lui au mărturisit şi mai puternic
- şi chiar Dumnezeu Tatăl Însuşi a mărturisit cutremurător,
- dar lumea cu toate aceste zguduitoare dovezi, totuşi a ales calea neascultării de Lumină, alegând ascultarea de întuneric,
şi a renunţat la libertatea Adevărului, întorcându-se la robia minciunii
şi a lepădat neprihănirea trăirii în Hristos, alegând trăirea în mizeria şi josnicia păcatului din care o izbăvise El, cu preţul cel mai scump al Jertfei Sale, al Sângelui Său, al morţii Lui.
Lumina venise - dar lumea a alungat-o din ea.
Neprihănirea venise, - dar lumea a făcut totul ca S-o trimită înapoi de unde a venit.
Fiul venise, - dar vierii nu L-au putut suferi, ci au căutat să scape cât mai repede de Prezenţa Lui (Luca 20, 9-16).
Iată, acesta este păcatul făcut în ce priveşte neprihănirea, Cel Neprihănit nu are loc în lume.
El trebuie să plece mereu, îndurerat, lovit, chinuit şi rănit înapoi la Tatăl.
Hristos a venit să ne aducă pe pământ saltul unei stări cereşti. Slava şi fericirea vieţii curate, luminoase şi libere de sub tirania josnică a patimilor şi mizeriei sufleteşti. Slava neprihănirii în care stătea fericirea umblării cu Dumnezeu,
- dar lumea L-a huiduit cu dispreţ şi cu ură ucigaşă pe Neprihănitul Educator al Neprihănirii
- şi oriunde o vede, lumea urăşte neprihănirea, pentru că Prezenţa Neprihănirii, este o jignire pentru destrăbălarea lumii.
Duhul Adevărului o dovedeşte pe aceasta. Şi El va aduce o veşnică învinovăţire tuturor acelora, care au batjocorit pe Duhul harului prin nelegiuirea lor (Evrei 10, 29).
Slavă veşnică Ţie Duhul Adevărului Veşnic.
Mărturisirea Ta este adevărată.
Şi dreaptă este învinuirea adusă de Tine împotriva acelora care leapădă neprihănirea şi aleg păcatul.
Totuşi ne rugăm neîncetat să nu laşi pe nimeni în această orbie vinovată, ci să Te înduri să chemi mereu şi să înştiinţezi lumea, ascultând de Satana şi lepădându-se de Hristos.
Mulţumindu-Ţi din toată inima pentru cei pe care i-ai adus la slobozenia neprihănirii, ne rugăm mereu pentru cei care s-au întors din nou la robia păcatului.
Şi ai milă nesfârşită, până când vor fi şi ei strămutaţi deplin de Domnul, de sub puterea Satanei, la Dumnezeu.
Amin.