În starea de odihnă dulce
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Sunt felurite limbile, dar Cuvântul este Acelaşi.
2 - Sunt felurite inimile, dar iubirea este la fel.
3 - Sunt felurite stările, dar harul este unic.
4 - Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat! Şi din Tine se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.
5 - Acelaşi Cuvânt, - dar este auzit de fiecare minte după limba sa. Şi după măsura ascultării de El.
6 - Aceiaşi Iubire, dar se cuprinde în fiecare inimă după capacitatea ei. Şi după dorinţa care este înflăcărată pentru ea.
7 - Acelaşi Har, - dar îl simţim fiecare din noi după curăţia stării noastre sufleteşti, - la ceasul revărsării lui.
8 - Ori de câte ori eram adormit când îmi vorbeai, - nu Ţi-am auzit Cuvântul Tău în limba mea.
9 - Starea de nici treaz - nici dormind, - este cea mai rea stare. Nici nu aud bine ca să înţeleg bine, nici nu aud deloc ca să nu înţeleg rău.
10 - Ci dormind, aud doar atâta cât mă face să înţeleg chiar cum nu auzise Cuvântul Tău.
11 - Atunci mi se zdrobeşte inima în cel mai dureros fel. Tocmai când ea ar trebui să-mi fie cea mai fericită.
12 - Atunci duhul meu, abia ajutat, - mi se prăbuşeşte şi mai adânc. Iar Mâna Ta ajutătoare trebuie să se arunce şi mai grăbită după el, spre a-l ridica iarăşi.
13 - O, ce luptă minunată este iubirea. Ce prăbuşiri şi ce înălţări împreună, până când ajunge să rămână îmbrăţişată în dreptul unei raze eterne.
14 - Postul şi rugăciunea sunt cei doi soţi ai iubirii care îi fac casa ei cea mai puternică.
15 - Binefacerea şi Dărnicia sunt fiicele ei cele mai scumpe.
16 - Casa poate fi puternică prin soţi, dar fericită poate fi numai prin copii.
17 - Casa zilei acesteia a fost o astfel de casă.
Întreagă familia sfântă a Iubirii s-a îmbrăţişat la Poarta Îndurării, aşezând la picioarele Tale Preaiubitule, o cerere cu o jumătate de lacrimă pentru minunea întreagă.
18 - O, Tu care creşti pâinea în cuptorul înalt
şi peştele în apa adâncă,
- primeşte înălţarea şi numai a unei singure mâini când cealaltă este încă prea slabă.
19 - Şi când ajung în împrejurări în care trebuie să lucrez prea repede se prevăd atâtea situaţii în care omeneşte mi-ar fi cu neputinţă să le trec cu bine, atunci intervin-o Tu Izbăvitor Prieten. Fă atunci minunea care singură poate să mă mai salveze - şi salvează-mă.
20 - Domnul meu şi Dumnezeul meu, eu nu ştiu cum faci Tu aceasta. Nu ştiu în ce fel sunt împins sau treaz, dar după ce clipa avută pentru întâmplări care cer ceasuri, a cuprins tot fulgerător - şi ne revedem dincolo fericiţi, nu mai ştiu cum să Te binecuvântez Binecuvântat Binefăcător.
21 - Cândva n-am înţeles cum. Dar acum înţeleg Cine.
22 - Totdeauna atunci nu mai pot cânta ci numai plânge.
23 - O, Domnul şi Dumnezeul meu atât de puternic, atât de aproape, atât de iubitor, atât de bun!
24 - când Tu ne deschizi, cine să mai poată închide, şi când Tu ne aperi, cine ne-ar mai putea face vreun rău?
25 - Cu toate tăcerile mele mă închin spre Faţa Ta, ieşită deasupra tuturor munţilor mei!
Preaiubitule Strălucitor, ce mult Te iubesc!