Foto Traian Dorz

Încrede-te-n Lumină!

Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru

Încrede-te-n Lumină chiar dacă-ţi arde-amar
paragini cangrenate din putredul hotar
şi las-să-ţi răcorească prin tot ce ai ascuns
ea arde numai bezna pe unde ţi-a pătruns!
Încrede-te-n Dreptate cu-atât mai mult cu cât
condamnă şi la tine ce-i veşted şi urât
pe cumpăna ei sfântă aşează-ţi ceas cu ceas
tot ce împarţi la alţii prin fapte şi prin glas.
Încrede-te puternic în Adevăr oricând
dar şi mai mult în vremea când mustră necruţând
nu-i lepăda-ndrumarea şi nu-l strâmba voit
căci tot ce el condamnă e putred şi greşit.
Încrede-te-n Iubire, chiar dacă numai plâns
şi numai jale-ţi pare pe urma ei c-ai strâns
căci unde arde rugul rămâne loc sfinţit
desţelenit şi vrednic spre rod desăvârşit.
+
Oastea Domnului este un foc ceresc care arde pentru Dumnezeu.
Pentru aprinderea noastră şi aprinderea altora spre o viaţă sfântă,
- pentru mântuirea noastră şi a tuturor oamenilor.
Păr. Iosif Trifa.