Îndatoriri în căsnicia creștină

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiții noștri miri și nuntași, părinți și copii, frați și surori!

Slăvit să fie Domnul nostru și Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să-I mulțumim cu toții neîncetat și din toată inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri sfinte și scumpe, când avem harul să ne petrecem împreună în sărbătoriri de acestea ca asta de astăzi, la nunți creștinești, cu miri creștini, cu nuntași creștini.

Slăvit să fie Domnul pentru astfel de familii, când părinții credincioși cresc fii credincioși care, ascultând de Dumnezeu și de învățătura sfinților noștri înaintași, la toate marile răspântii ale vieții lor, își încep sau își sfârșesc toate drumurile vieții lor cu Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul și pentru că El a dat în țara și în Biserica noastră această Lucrare duhovnicească a Oastei Domnului, această familie sfântă care a adus și aici, în țara și în Biserica noastră, acest fel nou și creștinesc de a sărbători nunta, această Taină sfântă și acest praznic ales. Căci Taina nunții este una dintre cele șapte sfinte Taine ale Bisericii și ale credinței noastre.

Sfânta Scriptură vorbește despre ea ca despre Hristos și despre Biserica Lui. Unirea celor două suflete este ceva atât de sfânt și atât de minunat, încât nici o altă împrejurare din viața omului nu poate fi asemănată cu aceasta. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat atât în Cuvântul Său, cât și în pilda Sa îndrumarea sfântă și porunca veșnică să privim și să împlinim această taină cu toată curăția și sfințenia, așa cum a rânduit-o Dumnezeu de la început.

De aceea e de mare și tristă mirare cum poporul nostru, care este un popor creștin de la nașterea sa, a decăzut atât de mult în privința felului necreștinesc de a sărbători nunta: cu băuturi îmbătătoare, cu jocuri și cu cântece păgânești, cu tot felul de apucături urâte și potrivnice voii lui Dumnezeu. Cum să meargă fericită și cum să sfârșească bine o astfel de însoțire fără Dumnezeu? De aceea urmările sunt atât de nefericite în familiile de astăzi.

Dar încă o dată: Slăvit să fie Domnul că, în Biserica noastră și în țara noastră, Lucrarea Oastei Domnului a readus și în privința asta felul frumos de a petrece nunțile, ca și celelalte prilejuri din viața omului, într-un fel sfânt și nou, cum era pe vremea părinților noștri din vremea creștinismului dintâi. În felul acesta, nu numai botezul și nunta, dar și înmormântarea sunt făcute în chip creștinesc, așa cum este poruncit de credința noastră și de Sfinții Părinți, în Biserica bună și străbună.

Nunta este ca rugul sfânt pe care l-a văzut Moise în Exod 3, 2, care ardea mereu cu o flacără mare, dar nu se mistuia deloc, pentru că acolo era taina eternă, taina divină, prezența lui Dumnezeu. Căsnicia este tot așa, un loc sfânt. Când Dumnezeu împreună două vieți, făcându-le una, acesta este un act ceresc. Când cele două cununi se apropie și se unesc, ele devin una pe totdeauna și nimeni nu le mai poate despărți niciodată, fiindcă ele nu se mai despart.

Așa sunt și așa rămân pe veci, din clipa când Dumnezeu le-a împreunat. De aceea nimic străin nu trebuie să se mai strecoare acolo. Nimeni străin, nici chiar cei mai apropiați ai lor, nu trebuie să se amestece în căsnicia celor doi. Cei doi trebuie să fie paznicii neadormiți ai ușilor și ai ferestrelor căminului lor sfânt, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă acolo spre a le întina și a despărți unitatea lor. Și atâta vreme cât rămâne primejdia, trebuie să rămână și vegherea.

Căsnicia este o fericire sfântă, dar o fericire mereu amenințată. Bucuriile căsniciei nu au seamăn în nici o altă parte, [nu seamănă] cu nici unele dintre celelalte bucurii ale vieții omului. Dar nici durerile căsniciei nu au seamăn. Dragostea nu-i nicăieri mai dulce ca în căsnicie, când ea este vie și curată. Dar nici mai amară nu-i nicăieri când ea moare. Orice răni pe care omul le primește din afară se uită și se vindecă mai ușor sau mai greu. Dar durerile și rănile primite în căsnicie nu se mai vindecă și nu se mai uită niciodată.

De aceea iubiți inima care vă iubește; sărutați buzele care vă sărută; fericiți viața care vă fericește și sfințiți legământul pe care l-ați făcut, fiindcă numai așa veți fi binecuvântați. Rugul căsniciei trebuie să ardă frumos și să nu se mistuie niciodată. Pentru aceasta, amândoi trebuie să pună pe el: lacrimile curate, dragostea fierbinte, rugăciunea împlinită, legământul ascultat. Totul păstrat în curăție și-n lumină, după voia cea sfântă a lui Dumnezeu.

După cele patru porunci privitoare la Dumnezeu, dintre cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, a cincea din ele ne vorbește despre cinstirea părinților noștri. E porunca cea mai mare dintre cele șase privitoare la semenii noștri. De împlinirea acestei porunci este legată făgăduința fericirii și lungimea vieții. Binecuvântați vor fi fiii - numai fiii aceia - care vor împlini frumos și iubitor această poruncă. Fiindcă dacă n-ar fi fost niște părinți, n-ar fi nici acești miri și nici această bucurie. Dacă n-am fi avut niște părinți duhovnicești, n-ar fi nici această familie duhovnicească. Dumnezeu ne-a dat atât o bucurie, cât și cealaltă prin părinții noștri.

De aceea să-i cinstim și să le urmăm credința cu vrednicie, fiindcă aceasta este garanția și că vom fi fericiți, și că vom avea și noi urmași care ne vor cinsti.

Cine nu-și cinstește trecutul său, acela nu va fi cinstit nici de viitor. Și cine nu-și prețuiește părinții săi, acela nu va fi nici el prețuit de copii, dacă-i va mai și avea.

De n-ar fi fost înaintașii noștri, n-ar fi nici nunțile noastre; n-ar fi nici bucuriile noastre; n-ar fi nici cântările noastre și nici îmbrățișările noastre. De aceea porunca „adu-ți aminte de părinții tăi” este o poruncă ce trebuie să ne însoțească în toată viața noastră și în toate bucuriile noastre. Să n-o uităm niciodată.

Printre celelalte îndatoriri ale omului care însoțesc un cămin nou, cea mai aleasă este ospitalitatea. „Fiți primitori de oaspeți cu bucurie” este o poruncă fericită și cu o mare binecuvântare. Avraam, fiindcă a fost ospitalier, a primit și a găzduit pe Domnul și pe îngerii Săi. Pentru asta, el a și fost răsplătit cu un fiu, cu un urmaș sfânt, cu o mulțime de urmași ca stelele cerului. Fiți primitori de oaspeți și veți fi și voi răsplătiți cu fii sfinți și binecuvântați. Fiii binecuvântați sunt o răsplătire pentru ospitalitatea și dărnicia noastră.

Frații de credință sunt fii ai lui Dumnezeu. Oricine îi primește pe ei Îl primește pe Domnul, fiindcă este scris: „Oricine vă primește pe voi pe Mine Mă primește”, zice Domnul. Și cine Îl primește pe El aici va fi primit și acela de Hristos Acolo, în Împărăția Sa.

O altă mare îndatorire a celor doi care s-au unit și cărora Dumnezeu le dă un cămin nou este binefacerea. Nu numai să vorbim despre binefacere, ci s-o împlinim cu fapta. Cei mai mulți oameni, chiar dintre cei ce se numesc credincioși, doar vorbesc și predică despre binefacere, însă n-au putere s-o și împlinească. Ei seamănă doar cu o sonerie, care n-are decât putere să facă puțin zgomot, și nu să lumineze.

Noi să cerem mereu Domnului puterea să aducem și roade, să aducem și lumină, să aducem și folos. Să cerem putere să ne ajungă nu numai pentru frunză, ci și pentru rod. Nu numai să știm vorbi despre binefacere, ci s-o și împlinim cu fapta. Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți voia Tatălui Meu”.

Mai departe, cei uniți de Dumnezeu într-un singur cămin trebuie să se pregătească și pentru încercări. Încercările și necazurile sunt legate de orice viață de om de pe pământ. Dintre toate însă, singurătatea este cea mai grea. Alipiți-vă tare de Dumnezeu, ca să nu rămâneți niciodată fără El. Dacă-L veți avea pe Dumnezeu, veți fi siguri, în orice loc și-n orice vreme, de ajutor, de iubire, de toate.

Nu vă lăsați nici unul singur pe celălalt. Fericirea unuia este legată totdeauna de a celuilalt. Așa a vrut Dumnezeu și de aceea trebuie mereu, în toate, să vă simțiți unul alături de celălalt și niciodată singurătatea să nu rămână, nici o clipă, statornică între voi. Dumnezeu vă va binecuvânta atunci când veți fi unul lângă celălalt și amândoi lângă El.

„Vă scriu, copilașilor, ca să nu păcătuiți.”, se zice în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Datoria fiecăruia dintre cei doi este să se păzească mereu să nu greșească. Să nu-și greșească unul celuilalt. Dar ori de câte ori se va întâmpla necazul unei greșeli, cererea de iertare trebuie să vină neapărat după aceea, adâncă, caldă, fierbinte, potrivit mărimii greșelii. Iar celălalt trebuie să dăruiască această iertare deplină, caldă, fierbinte, curată și frumoasă, îndată după aceea. Pentru ca pacea și unitatea să rămână totdeauna stăruitoare, curate și limpezi între cei doi. Iertarea fiecăruia trebuie să fie totdeauna caldă și dulce când celălalt a greșit și își și cere această iertare.

Desigur, nu-i de dorit să se greșească, chiar dacă după fiecare greșeală vine lacrima căinței și cererea iertării. Acolo unde se tot cere iertare, înseamnă că se tot greșește. Și este de dorit ca fiecare să aibă toată grija să nu greșească. E frumos să dai iertarea; și dragostea adevărată nu o va refuza niciodată. Însă vine o vreme când întristarea că se tot greșește cuprinde inima iubitoare și-o obosește. Fiecare trebuie să avem grijă de celălalt, să nu-i obosim și să nu-i întristăm iubirea, tocmai pentru că ne-o dăruiește atât de duioasă și de blândă.

Puterea pentru o viață curată, sfântă, iubitoare, statornică, fierbinte între cei doi poate veni din belșug și totdeauna numai din Cuvântul lui Dumnezeu, din rugăciune și din părtășia frățească. De aceea, citiți mereu Biblia, atât împreună, cât și singuri. Cât trebuie să citească omul Biblia? Până-n ziua morții, fiindcă este scris: „Cuvintele acestea să nu se depărteze de ochii tăi nici ziua, nici noaptea”. Psalmistul David dormea în patul său cu harfa atârnată la căpătâi. La miezul nopții, se spune că Domnul trimitea un vânt care vibra în corzile harfei lui și-l trezea, să citească și să se roage, după cum este scris: „La miezul nopții mă scol ca să Te laud, Doamne”. Dacă pui ceasul în fiecare noapte să te scoale pentru muncă, de câte ori l-ai pus să te scoale pentru Biblie și pentru rugăciune?

Rugăciunea este cea mai mare putere în lupta contra păcatului dinlăuntru și împotriva nenorocirilor din afară. Rugăciunea deci, a celor doi împreună, este paznicul curăției căminului lor și lumina creșterii copiilor lor sfinți. Când e bine să se facă rugăciunea? În orice vreme, dar mai ales când se roagă și celălalt, când se roagă și ceilalți.

Rugăciunea [făcută] singur e o putere; dar împreună, crește pe măsura numărului celor cu care te rogi. „Rugați-vă neîncetat”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Și ce binecuvântare este acolo, când ești împreună cu frații la rugăciune! Fiindcă chiar dacă spui numai „Amin”, tot ceea ce s-a spus în rugăciune este ca și cum ai fi spus și tu. Dumnezeu este totdeauna acolo unde frații se roagă și răspunde totdeauna cu bucurie și cu belșug de binecuvântări la rugăciunea făcută de către toți împreună cu dragoste, cu smerenie, cu căldură cu ascultare, cu credință.

Fii deci totdeauna în rugăciune. Fie când ești singur, fie când ești împreună cu soțul tău sau cu frații tăi.

Luați atunci parte cu toată inima și cu toată simțirea sufletului vostru la tot ceea ce se cere în rugăciune pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru familia duhovnicească, pentru familia voastră, pentru lumea întreagă. Pentru că Dumnezeu binecuvântează totdeauna rugăciunea tuturor făcută pentru toți.

Părtășia frățească este tot așa de însemnată ca și citirea Bibliei și ca rugaciunea. Atât citirea Bibliei, cât și rugăciunea n-au nici o putere în viața noastră, dacă noi n-avem o părtășie deplină, fierbinte, totală, caldă și frumoasă cu frații noștri. Fiindcă este scris: „Lasă-ți darul și du-te de te împacă cu fratele tău”.

Fără pacea și unitatea cu frații, nici un dar și nici o rugăciune nu ne este primită de Dumnezeu. Fără unitatea frățească, Domnul refuză rugăciunea oricui. Și n-ai nici un folos de Scriptură și nici un folos de Cuvântul lui Dumnezeu când nu este sufletul tău una cu frații tăi de credință și de învățătură. Nici un tăciune nu arde bine singur. Domnul nu este cu noi decât dacă suntem una cu frații, fiindcă de asemenea este scris: „Unde sunt doi sau trei... acolo sunt și Eu”.

În nunțile și ospețele primilor creștini, înaintașii noștri, de la început și până la sfarsit, totul se desfășura în prezența lui Dumnezeu, a Cuvântului Său Sfânt, a rugăciunii și a cântărilor sfinte, într-o atmosferă creștinească, în care petrecea totdeauna cu bucurie și Dumnezeu, și îngerii Săi.

Așa dorim și așa este bine să se desfășoare și nunțile noastre. Căci atunci toți cei care sunt prezenți sunt îndemnați să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu, pentru că numai dacă vom urma cu ascultare îndrumările Lui vom fi cu adevărat fericiți toată viața noastră, toată viața aceasta de pe pământ, care viață este doar o pregătire pentru viața veșnică.

Astfel că, împlinindu-ne cu credincioșie datoriile noastre față de Dumnezeu, abia atunci ne împlinim cu adevărat și datoriile noastre față de semenii noștri. Și numai dacă suntem niște fii buni ai Patriei cerești, atunci vom fi cu adevărat și niște fii buni ai patriei noastre pământești. Cine nu face parte trupește, sufletește, duhovnicește din Biserica cea nevăzută a lui Hristos, acela nu este de prea mare folos nici Bisericii văzute a Lui.

Spune un Sfânt Părinte bisericesc că la orice nuntă și petrecere duhovnicească iau parte și mulți, mulți îngeri. Când nunta se sfârșește, când petrecerea s-a terminat, pe fiecare dintre cei care au luat parte îi însoțesc pe drum [spre] casă doi îngeri care pe fiecare îl cercetează în tot timpul cum împlinește el tot ce a auzit acolo, în adunarea și în Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă sufletul acela împlinește cu credință cele auzite, un înger îl binecuvântează cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, iar celălalt îi zice: „Amin”. Dacă sufletul nu împlinește cele auzite în Cuvântul lui Dumnezeu, un înger îl osândește, iar celălalt răspunde: „Amin”.

Astfel, în Ziua Judecății, cei doi martori se vor înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos și vor mărturisi pentru noi sau împotriva noastră, după cum am ascultat sau după cum am nesocotit cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am auzit. Ținând cu dragoste să ne aducem aminte nouă și tuturor celor iubiți ai noștri de aceste îndatoriri sfinte, mai ales cu un astfel de fericit prilej cum este nunta scumpilor noștri, rugăm pe Domnul Dumnezeul nostru să-i binecuvânteze cu tot felul de binecuvântări pe acești tineri scumpi.

Atât pe ei, cât și pe părinții, frații, surorile și pe toți cei iubiți ai lor și ai noștri.

Cerem și-L rugăm pe Domnul să-Și reverse harul și pacea Sa, cu dărnicie și cu bunătate, peste toți cei care vor chema Numele Său cel Sfânt și-și vor uni viețile pentru cauza Sa și pentru slava Sa pe pământul acesta și în veșnicie. Harul și ajutorul lui Dumnezeu să ne fie dăruite astfel din plin tuturor, pentru a avea cât mai multe astfel de nunți creștinești, pentru fericirea neamului nostru cu familii sănătoase și cu urmași vrednici și a Bisericii noastre cu fii credincioși, care să ducă până la sfârșit solia fericitului început lăsat nouă de către marii și sfinții noștri înaintași.

Încă o dată cerem din toată inima Domnului și-L rugăm să-Și reverse peste toți harul și binecuvântarea Sa. Și toate binefacerile Sale să fie dăruite din belșug tuturor celor care, cu dragoste și cu curăție de inimă, vor aștepta și vor iubi pe Domnul.

Slăvit să fie Domnul!

Din partea fratelui Traian

și a celorlalți frați, pentru mirii și nuntașii din 26 octombrie 1980, de la Milcov.