Înfățișarea și judecata
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Vor fi judecați și toți aceia care se vor lăsa ispitiți să vorbească în chip batjocoritor lăcașul Domnului, - din pricina celor nevrednici de slujba Lui din el (Rom. 14, 14-20).
Tu, în Casa Domnului să nu judeci pe nimeni decât pe tine și păcatele tale.
Acolo este Dumnezeu tocmai ca să judece - nu te așeza în locul Lui.
Ci stai în pocăință la locul tău, - ca să nu fii judecat.
2 - Mâna cea înțeleaptă a lui Dumnezeu ne-a alcătuit chipul cel văzut,
iar dragostea Lui veșnică ne-a alcătuit chipul cel veșnic și nevăzut, adică ființa noastră spirituală.
Din viața Lui s-a desprins suflarea de viață care ne-a înviat,
și Puterea Lui a pus în noi mișcarea.
Să ne judecăm totdeauna spre a avea și înfățișarea cea corespunzătoare pe care ne-o dorește El.
3 - Din însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu ne-am primit oricare dintre noi înțelepciunea și virtuțile,
talentul și geniul.
Din voința Lui avem voința
și din inteligența Sa este conștiința pusă în noi.
Nici o altă ființă dintre creaturile Sale văzute, nu mai este înzestrată atât de minunat
- pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.
4 - Cât de mare cinste este pentru noi că ne tragem din Dumnezeu!
Că suntem fiii Perfecțiunii,
adică fiii a tot ce este Înalt, Curat și Bun,
Adevărat și Veșnic și Frumos...
Că suntem direct fiii Aceluia în care toate acestea sunt desăvârșite.
5 - Și ce dovadă mai puternică ar fi că suntem fiii Atotputernicului Creator, decât faptul că noi înșine am primit puterea de a crea, asemănându-ne astfel direct cu Tatăl și Creatorul nostru.
Ce altă creatură a mai primit o astfel de putere?
Prin harul Tatălui nostru și prin moștenirile dăruite din El, câte minuni am creat și creăm încă!
6 - Dar vai, ce trist, ce rușinos, ce înjositor este din partea unora dintre noi că înadins nu vor să-și recunoască
și să-și cinstească această origine Dumnezeiască,
ci în chip nebunesc aleg mai degrabă să spună că se trag dintr-o altă creatură, nespus mai inferioară,
dintr-un animal urât și lipsit complet de orice rațiune,
de orice însușire bună,
de orice sâmbure de lumină prin structura sa, de la originea sa,
și din toată specia sa.
7 - Cine ar putea crede sincer această prostie defăimătoare pentru toți oamenii, că noi ne tragem dintr-o maimuță?
De unde să le fi putut da acest părinte puilor lui, însușiri pe care el niciodată nu le-a avut
și nici nu le va avea niciodată?
- Numai marele mincinos diavolul a putut scorni și crede lucrul acesta,
de care până și copiii cei sănătoși râd.
8 - O, frate om,
oricine ai fi tu și oricine ai fi de pe pământ, gândește-te că tu nu poți fi puiul unei creaturi josnice și urâte, inconștiente și neputincioase,
căci tot ce moștenim prin naștere în ființa noastră este înalt și frumos,
inteligent și puternic,
superior și liber...
Noi nu putem avea alt tată decât pe Dumnezeu, Suprema Frumusețe, Inteligență și Puternicie.
9 - Privind spre Dumnezeu, știm îndemnul înălțării spre tot ce este Perfect.
Dar privind spre maimuță - spre ce putem fi îndemnați?
10 - Avem obligația față de originea noastră, să trăim într-un chip vrednic de Tatăl din care ne tragem.
Să ne avântăm spre tot ce este mai înalt,
nu numai prin progresul tehnicii și prin înălțarea în Cosmos, ci mai ales prin cultura și morala noastră,
care ar trebui să înainteze cel puțin egal cu tehnica.
11 - Să ne lepădăm de tot ceea ce este josnic, dacă vrem să ajungem cu adevărat până la Cel Preaînalt,
- și să nu ne prăbușim până la cel mai prea josnic.
12 - Pentru cel care așteaptă în stări nebănuit de grăbite în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare,
orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult și orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea strigătele lui se înmulțesc pe măsură ce vremea trece
și cresc în tărie pe măsură ce și primejdia crește.
13 - În multe privințe, adeseori altele sunt gândurile și căile lui Dumnezeu decât gândurile și căile omului.
De multe ori tocmai tăcerea și odihnirea în care ni se pare că stă Dumnezeu, este cea mai potrivită Lucrare din partea Lui pentru noi.
Mult trebuie să se zbuciume în zadar un credincios al Domnului până ce află acest adevăr.
14 - De multe ori tocmai primejdia de care ne temem și de care nu ne-a scăpat Dumnezeu, era ceea ce atunci lipsea stării noastre
- pe o cale mai aspră și mai grea - ea trebuia să aducă în viața noastră tocmai binele cel mai mare și mai folositor pentru noi.
Numai că asta am aflat-o în urmă - și nu întâi.
15 - De multe ori ființa sau lucrul care era comoara cea mai de preț a inimii noastre
și pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne-o ia,
ar fi fost cauza unei veșnice nenorociri pentru noi,
dacă nu ne-ar fi fost luată atunci de Dumnezeu.
16 - Avem o foarte mare nevoie de o totală încredere în înțelepciunea și în bunătatea hotărârilor lui Dumnezeu,
ori de câte ori avem rugăciuni stăruitoare pentru izbăviri grabnice înaintea Lui.
17 - Când printr-o viață de adâncă ascultare față de Dumnezeu, noi ne-am deprins a avea același fel de a voi, cu El,
18 - Când noi trăim o prea puternică viață firească,
iar în rugăciunile noastre cumpănesc prea greu dorințele firești,
- atunci știe Dumnezeu că - multe din acele rugăciuni e mai bine să nu ni le asculte.
Mai bine să nu ne răspundă la acele rugăciuni, mai bine să nu Se obosească să ni le împlinească Dumnezeu.
19 - Când o dragoste a inimii noastre este o primejdie pentru mântuirea noastră, atunci Domnul ne-o ia.
Căci dacă odorul inimii noastre nu ne-ar fi luat, ar ajunge pentru noi mai târziu o pricină de rușine și de nimicire,
prin înlăturarea răului mai devreme Domnul ne scapă să nu ajungem într-un rău și mai mare...
20 - O, pentru cât de mulți ar fi fost mai bine dacă erau prinși la prima lor hoție...
și să fi fost pedepsiți la primul lor păcat...
și să fi fost descoperiți la prima cădere...
Mulți n-ar fi ajuns să meargă cu îndrăzneală pe calea cea rea, până mult mai târziu, când n-au mai putut fi salvați de nimeni.
Bunul nostru Dumnezeu, ai milă de noi toți - și ne scapă mai degrabă de răul pe care ni-l credem bine.
Amin.