Permis și nepermis
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Prin rugăciuni stăruitoare uneori poți smulge din Mâna lui Dumnezeu chiar și ceea ce El n-ar fi voit să-ți dea. Ceea ce El nu-ți permite.
Dar vai, de câte ori după aceea, vei regreta că ai cerut cu stăruință ceea ce ai primit.
Și că ai smuls din Mâna Lui ceea ce era nepermis.
2 - Pricina multor nenorociri de ale noastre a fost că am cerut prea stăruitor ceea ce cunoșteam că n-avem dreptul să-l avem
și asta ne-a fost spre rău.
O, de câte lacrimi și griji și necazuri am fi fost scutiți, dacă n-am fi cerut
și dacă n-am fi primit
multe din cele ce le doream!...
3 - Puțini din cei care lucrează și luptă contra lui Dumnezeu își dau cu adevărat seama de grozăvia și nebunia faptelor pe care le săvârșesc.
Mulți din cei care fac planurile cele mai vinovate și întreprind acțiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-și dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârșesc.
Dar în măsura în care își dau seama - răspund.
4 - Într-adevăr cum spune psalmistul, cei ce fac răul și-au pierdut mintea... sunt inconștienți.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă rău.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minții sale.
5 - Nimeni n-ar face răul dacă i-ar fi mintea lui totdeauna atentă, sănătoasă și la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuiește numai când nu cugetă curat.
Luptă contra lui Dumnezeu numai când își pierde dreptarul și controlul unei minți sănătoase.
Nimeni nu se angajează într-o astfel de nesocotită faptă, când are în întregime un control sănătos al unei minți limpezi.
6 - Multe pot fi cauzele care eclipsează o parte a minții omului, sau i-o pot chiar întuneca de tot.
Cauzele care îi pot anula omului pentru un timp sau pentru totdeauna, judecata lui sănătoasă.
În toate cazurile însă, această pierdere a minții are la temelie unul din păcatele de moarte.
7 - Trufia îl face pe om să-și închipuie că puterea sau înțelepciunea care i se pare că o are într-un moment dat,
- e mai mare și mai durabilă ca a tuturor.
Pe omul mic importanța care i se dă sau care și-o dă el însuși - îl amețește și îl întunecă.
Și atunci ridică pumnul sau piciorul.
Amenință sau lovește pe semenii săi,
asuprește pe supușii săi.
Batjocorește pe binefăcătorii săi.
Și îndrăznește să se ridice până și împotriva Făcătorului și Binefăcătorului său din ceruri.
8 - Un om trufaș prin faptele sale, ajunge asociatul diavolului în luptă contra lui Dumnezeu.
Face pact de tovărășie cu diavolul spre același scop: luptă contra lui Hristos.
Acest om sau acest fel de oameni,
organizează apoi lupta contra lui Dumnezeu, contra Numelui Său și contra alor Săi.
Și duce această luptă cu toate mijloacele pe care le are,
pe care le răpește sau le inventează,
spre a nimici pe Dumnezeu din toate cele dinafară și dinăuntru ale oamenilor.
9 - Acei care din pricina neascultării lor, Dumnezeu îi lasă în voia minții lor stricate, sunt în stare de orice rău.
Mintea lor stricată îi duce la cele mai cutremurătoare și monstruoase crime și nelegiuiri (Rom. 1, 29-30).
10 - Câtă vreme omul mai trăiește încă
și își mai poate recunoaște prăbușirea în care se află,
ca să se poată căi și îndrepta atât de adânc în fața lui Dumnezeu și a oamenilor pe cât de adânc a păcătuit,
- mai poate fi o salvare.
Atunci dacă poate face saltul salvator, până la sinceritatea unei ascultări totale de Hristos, pentru întreg restul vieții sale,
sufletul acela poate fi salvat...
Altfel, niciodată.
Niciodată!
11 - Lăcașul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire Slava Domnului.
Și când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenței Sale Preasfinte,
acolo toate sufletele petrec cu Dumnezeu. Și fiecare simte Prezența Lui, după măsura posibilității și curăției sale.
12 - În lăcașul Domnului atmosfera trebuie să fie totdeauna înălțătoare,
rugăciunile fierbinți și lacrimile ușurătoare,
cântările pline de frumusețe și inimile străbătute de fior,
căci lumina plină de o blândă duioșie a lui Hristos umple sufletele curățite, revărsând tuturor bucuria cerească și binecuvântările Lui îmbelșugate.
Numai atunci totul este înălțător și Dumnezeiesc...
13 - Când inima conducătorilor și a poporului s-a stricat de la curăția dragostei față de Dumnezeu, - tot farmecul sfânt s-a dus.
Când au început să uite și să calce cu toții sfintele Domnului legăminte făcute cândva pentru a fi veșnice cu Dumnezeu, totul a decăzut.
Și întunericul se lasă peste toți în plină zi.
14 - Când în viața și inima tuturor începe a-și face loc tot mai larg iubirile cele mai străine de Dumnezeu,
- lumina bucuriilor se stinge,
când pașii lor pornesc tot mai îndrăzneț, pe căile păcatelor păgânești, - atunci toată Fața Domnului și tot Duhul Său sunt întristate neîncetat între ei
- și în urmă, îndepărtate de tot...
15 - Istoricul Iosef Flaviu scrie că numărul celor uciși de romani în timpul războiului din 70, a fost un milion trei sute treizeci și șapte de mii patru sute nouăzeci de vieți (1.337.490).
Iar numărul celor luați în robie, o sută și una mii șapte sute de oameni (101.700)...
Templul a fost nimicit și totul a fost ars...
... Iată prețul neascultării!
Iată plata păcatului.
Iată lecția cutremurătoare la care trebuie să medităm și noi.
16 - Oameni care să fie plini de încrederea în Dumnezeu, chiar în orice împrejurări, sunt foarte puțini.
Sunt foarte puțini acei oameni în inima cărora locuiește statornic și liniștit, o încredere nezdruncinată în Dumnezeu.
Adică acei oameni care în nici chiar cea mai grea primejdie să nu-și piardă încrederea în izbândă,
nici pacea în răbdare
și nici bucuria liniștită în voia lui Dumnezeu.
17 - În stări de mari primejdii vitejii Domnului încurajează și întăresc pe toți ceilalți, care adesea sunt pierduți de tot.
Nimeni nu poate socoti cât aur valorează astfel de oameni plini de încredere în locurile cele de grea încercare,
și în vremile de mare întuneric,
- la răscrucile de mari întâmplări ale istoriei oamenilor.
18 - În jurul unor focuri puternice și-au încălzit sufletele mulți pierduți...
În locuri uscate și pustii, mulți însetați s-au adăpat zilnic, din curajul și încrederea oamenilor viteji înnoindu-și astfel puterea de rezistență,
adăpându-se din izvoarele limpezi și mereu proaspete ale încurajării și încrederii celor ce se bizuiesc pe Domnul cu toată tăria lor.
19 - Când în mijlocul mulțimii, ajunsă în fața unui vrăjmaș mai puternic...
sau în vremi de mare primejdie...
sau în stări de mari lipsuri,
în care cei mai mulți își pierd mintea,
sau răbdarea,
sau îndrumătorii
și ajung în panică,
- o, ce mare bine este atunci pentru toți un om viteaz și încrezător, liniștit și cumpătat.
Cât de mult ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu astfel de oameni.
20 - Câte nenorociri se pot ocoli,
câte vieți nu se pot salva
și câte bunuri nu pot fi câștigate printr-un om viteaz, înțelept și hotărât.
Dumnezeul nostru, Te rugăm dă poporului Tău și poporului nostru totdeauna astfel de suflete mari.
Amin.