Permis şi nepermis
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Prin rugăciuni stăruitoare uneori poţi smulge din Mâna lui Dumnezeu chiar şi ceea ce El n-ar fi voit să-ţi dea. Ceea ce El nu-ţi permite.
Dar vai, de câte ori după aceea, vei regreta că ai cerut cu stăruinţă ceea ce ai primit.
Şi că ai smuls din Mâna Lui ceea ce era nepermis.
2 - Pricina multor nenorociri de ale noastre a fost că am cerut prea stăruitor ceea ce cunoşteam că n-avem dreptul să-l avem
şi asta ne-a fost spre rău.
O, de câte lacrimi şi griji şi necazuri am fi fost scutiţi, dacă n-am fi cerut
şi dacă n-am fi primit
multe din cele ce le doream!...
3 - Puţini din cei care lucrează şi luptă contra lui Dumnezeu îşi dau cu adevărat seama de grozăvia şi nebunia faptelor pe care le săvârşesc.
Mulţi din cei care fac planurile cele mai vinovate şi întreprind acţiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-şi dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârşesc.
Dar în măsura în care îşi dau seama - răspund.
4 - Într-adevăr cum spune psalmistul, cei ce fac răul şi-au pierdut mintea... sunt inconştienţi.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă rău.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minţii sale.
5 - Nimeni n-ar face răul dacă i-ar fi mintea lui totdeauna atentă, sănătoasă şi la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuieşte numai când nu cugetă curat.
Luptă contra lui Dumnezeu numai când îşi pierde dreptarul şi controlul unei minţi sănătoase.
Nimeni nu se angajează într-o astfel de nesocotită faptă, când are în întregime un control sănătos al unei minţi limpezi.
6 - Multe pot fi cauzele care eclipsează o parte a minţii omului, sau i-o pot chiar întuneca de tot.
Cauzele care îi pot anula omului pentru un timp sau pentru totdeauna, judecata lui sănătoasă.
În toate cazurile însă, această pierdere a minţii are la temelie unul din păcatele de moarte.
7 - Trufia îl face pe om să-şi închipuie că puterea sau înţelepciunea care i se pare că o are într-un moment dat,
- e mai mare şi mai durabilă ca a tuturor.
Pe omul mic importanţa care i se dă sau care şi-o dă el însuşi - îl ameţeşte şi îl întunecă.
Şi atunci ridică pumnul sau piciorul.
Ameninţă sau loveşte pe semenii săi,
asupreşte pe supuşii săi.
Batjocoreşte pe binefăcătorii săi.
Şi îndrăzneşte să se ridice până şi împotriva Făcătorului şi Binefăcătorului său din ceruri.
8 - Un om trufaş prin faptele sale, ajunge asociatul diavolului în luptă contra lui Dumnezeu.
Face pact de tovărăşie cu diavolul spre acelaşi scop: luptă contra lui Hristos.
Acest om sau acest fel de oameni,
organizează apoi lupta contra lui Dumnezeu, contra Numelui Său şi contra alor Săi.
Şi duce această luptă cu toate mijloacele pe care le are,
pe care le răpeşte sau le inventează,
spre a nimici pe Dumnezeu din toate cele dinafară şi dinăuntru ale oamenilor.
9 - Acei care din pricina neascultării lor, Dumnezeu îi lasă în voia minţii lor stricate, sunt în stare de orice rău.
Mintea lor stricată îi duce la cele mai cutremurătoare şi monstruoase crime şi nelegiuiri (Rom. 1, 29-30).
10 - Câtă vreme omul mai trăieşte încă
şi îşi mai poate recunoaşte prăbuşirea în care se află,
ca să se poată căi şi îndrepta atât de adânc în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor pe cât de adânc a păcătuit,
- mai poate fi o salvare.
Atunci dacă poate face saltul salvator, până la sinceritatea unei ascultări totale de Hristos, pentru întreg restul vieţii sale,
sufletul acela poate fi salvat...
Altfel, niciodată.
Niciodată!
11 - Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire Slava Domnului.
Şi când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte,
acolo toate sufletele petrec cu Dumnezeu. Şi fiecare simte Prezenţa Lui, după măsura posibilităţii şi curăţiei sale.
12 - În lăcaşul Domnului atmosfera trebuie să fie totdeauna înălţătoare,
rugăciunile fierbinţi şi lacrimile uşurătoare,
cântările pline de frumuseţe şi inimile străbătute de fior,
căci lumina plină de o blândă duioşie a lui Hristos umple sufletele curăţite, revărsând tuturor bucuria cerească şi binecuvântările Lui îmbelşugate.
Numai atunci totul este înălţător şi Dumnezeiesc...
13 - Când inima conducătorilor şi a poporului s-a stricat de la curăţia dragostei faţă de Dumnezeu, - tot farmecul sfânt s-a dus.
Când au început să uite şi să calce cu toţii sfintele Domnului legăminte făcute cândva pentru a fi veşnice cu Dumnezeu, totul a decăzut.
Şi întunericul se lasă peste toţi în plină zi.
14 - Când în viaţa şi inima tuturor începe a-şi face loc tot mai larg iubirile cele mai străine de Dumnezeu,
- lumina bucuriilor se stinge,
când paşii lor pornesc tot mai îndrăzneţ, pe căile păcatelor păgâneşti, - atunci toată Faţa Domnului şi tot Duhul Său sunt întristate neîncetat între ei
- şi în urmă, îndepărtate de tot...
15 - Istoricul Iosef Flaviu scrie că numărul celor ucişi de romani în timpul războiului din 70, a fost un milion trei sute treizeci şi şapte de mii patru sute nouăzeci de vieţi (1.337.490).
Iar numărul celor luaţi în robie, o sută şi una mii şapte sute de oameni (101.700)...
Templul a fost nimicit şi totul a fost ars...
... Iată preţul neascultării!
Iată plata păcatului.
Iată lecţia cutremurătoare la care trebuie să medităm şi noi.
16 - Oameni care să fie plini de încrederea în Dumnezeu, chiar în orice împrejurări, sunt foarte puţini.
Sunt foarte puţini acei oameni în inima cărora locuieşte statornic şi liniştit, o încredere nezdruncinată în Dumnezeu.
Adică acei oameni care în nici chiar cea mai grea primejdie să nu-şi piardă încrederea în izbândă,
nici pacea în răbdare
şi nici bucuria liniştită în voia lui Dumnezeu.
17 - În stări de mari primejdii vitejii Domnului încurajează şi întăresc pe toţi ceilalţi, care adesea sunt pierduţi de tot.
Nimeni nu poate socoti cât aur valorează astfel de oameni plini de încredere în locurile cele de grea încercare,
şi în vremile de mare întuneric,
- la răscrucile de mari întâmplări ale istoriei oamenilor.
18 - În jurul unor focuri puternice şi-au încălzit sufletele mulţi pierduţi...
În locuri uscate şi pustii, mulţi însetaţi s-au adăpat zilnic, din curajul şi încrederea oamenilor viteji înnoindu-şi astfel puterea de rezistenţă,
adăpându-se din izvoarele limpezi şi mereu proaspete ale încurajării şi încrederii celor ce se bizuiesc pe Domnul cu toată tăria lor.
19 - Când în mijlocul mulţimii, ajunsă în faţa unui vrăjmaş mai puternic...
sau în vremi de mare primejdie...
sau în stări de mari lipsuri,
în care cei mai mulţi îşi pierd mintea,
sau răbdarea,
sau îndrumătorii
şi ajung în panică,
- o, ce mare bine este atunci pentru toţi un om viteaz şi încrezător, liniştit şi cumpătat.
Cât de mult ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu astfel de oameni.
20 - Câte nenorociri se pot ocoli,
câte vieţi nu se pot salva
şi câte bunuri nu pot fi câştigate printr-un om viteaz, înţelept şi hotărât.
Dumnezeul nostru, Te rugăm dă poporului Tău şi poporului nostru totdeauna astfel de suflete mari.
Amin.