Îngăduinţa cu cei care ne învaţă
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Să fim îngăduitori cu cei care ne învaţă pe noi şi pe mulţi umblarea în neprihănire, - şi ei sunt oameni!
Să ne rugăm stăruitor pentru cei care ne îndeamnă în cunoaşterea lui Dumnezeu, - fiindcă pe cele mai înalte culmi bat vânturile cele mai puternice.
Oamenii cei mai mari, au şi ispitele cele mai mari.
2 - Când păcătuieşti, nu păcătuieşti cu mâna altuia, ci cu a ta,
nici cu ochii altuia, ci cu ai tăi,
nici cu picioarele altuia, ci cu ale tale,
nici cu gura altuia, ci cu a ta,
nici cu inima, nici cu sufletul altuia - ci cu ale tale.
- Cu toate acestea trebuie să te întorci la Dumnezeu pentru ca El să ţi le sfinţească.
Altfel, cu ele cu toate, ai să plăteşti totul.
3 - O, cât de mulţi lucrători ai lui Dumnezeu sunt asemenea cozilor de mere sau de pepeni...
- atâta dulceaţă trece din Hristos prin ei spre alţii, dar ei rămân mereu tot amari şi tot uscaţi.
Pentru o astfel de stare ce dezvinovăţire avem?
4 - Să luăm pildă de la Hristos Domnul nostru:
El în faţa judecăţii a fost drept, dar nu S-a apărat.
În faţa vrăjmaşilor a fost curajos, dar n-a lovit.
În faţa morţii a fost demn şi nu S-a milogit.
Câţi oameni mari s-au târât cu ruşine spre a scăpa, dar Isus n-a arătat nici o slăbiciune în faţa morţii ci numai seninătate biruitoare şi demnă.
Aşa să treacă prin moarte fiecare urmaş al lui Isus. În ceata nenumărată a biruitorilor cereşti - nu se poate ajunge decât printr-o moarte biruitoare.
5 - Preotul şi levitul n-au putut ajuta celui căzut între tâlhari pentru că ei înşişi coborau ca şi el din Ierusalim.
Singur Samariteanul Milostiv l-a putut ajuta, fiindcă El suia spre Ierusalim, înainta în viaţa duhovnicească.
Cei care scad sufleteşte nu pot ajuta pe nimeni spre mântuire ci numai îi pot pierde.
Numai cei care merg crescând în Domnul ne pot întări.
6 - Preasfântă Maică a Domnului nostru Isus,
- cât de bine se vede că Tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcă pe Cruce El Te-a încredinţat sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic şi iubit, spre a-ţi fi fiu şi sprijinitor în locul Fiului şi Dumnezeului Tău, care mergea la Tatăl.
Rămânând a nimănui pe lume, ucenicul iubit Te-a luat la el acasă, ca pe mama fără nici un fiu.
Cât de vinovaţi sunt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile şi înjosind pe Dumnezeu.
7 - Teama de păcat pe care o are nevinovăţia să ne păstreze mereu recunoscători şi alipiţi de dragostea sfinţitoare a ascultării noastre de Dumnezeu.
În dragostea adevărată este o sfinţire pe care o dă Dumnezeu sufletului care luptă să ne păstreze numai ai Lui.
8 - Să veghem să fim cu un cuget curat şi cu o inimă smerită, statornică în credinţa şi în învăţătura prin care Dumnezeu ne-a dat făgăduinţa mântuirii veşnice, iar noi I-am dat Lui făgăduinţa ascultării noastre de toată voia Lui.
Părtăşia aceasta a noastră cu Dumnezeul nostru este cea mai de preţ comoară a sufletului nostru şi nimic pe lume nu trebuie să ne fie mai scumpă ca ea.
9 - Fii binecuvântată iubire din Isus, care ne faci sufletul fericit. Tu ne răsai ca o mireasmă liniştitoare peste sufletul nostru învolburat în atâtea neguri chinuitoare şi ca o salvare fericită în prăbuşirea sufletelor noastre, printre atâtea stânci şi valuri, gata să ne zdrobească şi să ne înghită.
Vino mereu şi cuprinde-ne odihnitor, ori de câte ori suntem zdrobiţi şi singuri.
10 - Nu se poate să nu vină felurite schimbări în viaţa noastră, fiindcă pe lumea asta totul este schimbător.
Dar Domnul care a făgăduit: iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor, - rămâne Neschimbat şi cu noi prin toate cele ce vin sau vor veni, - dacă noi rămânem neschimbaţi lângă El.
Să nu ne îndoim niciodată de asta.
11 - Singurul timp când Domnul nu ne însoţeşte este acela în care noi pierdem urma paşilor Lui şi o luăm pe alte urme înşelătoare care ne duc pe căi care nu sunt a Lui.
Să ne trezim atunci când suntem fără El, sau fără pacea inimii noastre - şi să căutăm cât mai repede şi mai smeriţi calea Lui pe care noi o pierdusem.
Atunci iarăşi Îl vom regăsi aşteptându-ne acolo de unde Îl lăsasem, - spre a ne însoţi mai departe.
12 - Sunt uneori curse foarte viclean ascunse în calea noastră... acolo noi credem că este o viaţă, dar este o moarte.
Credem că este un har, dar este o primejdie.
De primejdia acestor curse numai Dumnezeu ne poate scăpa, fiindcă toate înfăţişările din afară sunt atrăgătoare, iar noi nu vedem că au fost curse decât după ce am căzut.
Să ne rugăm atunci stăruitor ca să fim scăpaţi.
13 - Când judecăm lucrurile grăbit şi cu inima, - atunci totdeauna suntem în cea mai mare primejdie să cădem în curse.
Trebuie să le judecăm încet şi cu mintea.
Atunci de puţine ori vom cădea în primejdii.
14 - Judecăţile inimii, numai Dumnezeu le poate feri de nedreptate şi de păcat.
Inima nu poate aproape niciodată judeca drept. Ea judecă totdeauna ori după iubire, prea îngăduitor, ori după ură, prea sălbatic.
Fericit e acela în care judecata nu o face o inimă grăbită ci o minte cumpătată.
Acela va fi scutit totdeauna de a face greşeli pe care apoi cu greu şi cu întârziere le va putea îndrepta.
15 - Fiule, - dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău,
dacă te-ai prins pentru altul,
dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale,
dacă eşti prins (într-o cursă) prin făgăduinţa gurii tale,
- fă totuşi lucrul acesta fiule:
- dezleagă-te, căci ai căzut în mâna de-aproapelui tău. De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruieşte de el.
Nu da somn ochilor tăi nici aţipire pleoapelor tale.
16 - Când Dumnezeu te-a izbăvit în chip minunat din vreo nenorocire sau din vreo cursă pusă la cale contra ta de cel rău,
- nu uita niciodată recunoştinţa pe care I-o datorezi. Mergi şi aruncă-te pe genunchii mulţumirii şi-I adu laudă pentru ajutorul Său.
17 - Frumuseţea purtării noastre faţă de Dumnezeu, ne va aduce preţuirea şi dragostea lui Dumnezeu.
Frumuseţea purtării noastre faţă de semenii noştri, ne va aduce preţuirea şi dragostea semenilor noştri.
Aceste două frumuseţi sunt una şi nu pot fi despărţite nici când le dăm nici când le primim.
18 - Tot ce este rânduit de Dumnezeu în viaţa noastră este pentru a ne face fericită viaţa noastră, ascultătoare de El şi folositoare semenilor noştri.
Tot ce este rânduit de diavolul este spre a face viaţa noastră nefericită - şi spre a ne face s-o nefericim şi pe a altora.
Şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate păstra în ceea ce e rânduit de Dumnezeu - şi ne poate feri de ceea ce este de la Satana.
Dar trebuie să ne rugăm neîncetat pentru asta.
19 - Ajutorul lui Dumnezeu este totdeauna lângă noi.
Dar el uneori nu vine dacă nu îl cerem cu atâta stăruinţă câtă putere are răul care ne ameninţă.
20 - Când Domnul îngăduie să fim cernuţi ca grâul, cu atâta vor fi cernerile mai mari, cu cât este în noi mai multă pleavă.
Să nu ne îngrijorăm: Dumnezeu nu va îngădui să pierdem decât ceea ce este rău.