Inima este ca o cetate

pe care umblă să o cucerească doi luptători

Am scris mai înainte pe larg despre cum a biruit Isus pe Satana prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Biruinţa Domnului Isus a fost o biruinţă definitivă. Satana a fost înfrânt definitiv. Dar această luptă încă nu s-a gătat.

Satana trebuie bătut de două ori. În lupta cea dintâi era vorba de stăpânirea asupra pământului şi asupra întregului neam omenesc. În lupta aceasta Satana a căzut. A fost răsturnat de pe scaunul de stăpânire al pământului. Lupta a doua se dă acum pentru stăpânirea în parte a fiecărei vieţi omeneşti.

Domnul continuă lupta pentru ca biruinţa de pe Golgota să o treacă asupra fiecărui suflet omenesc. Dar de altă parte, Satana lucră şi el să poată pune stăpânire în parte pe fiecare suflet de om. Diavolul trebuie bătut şi pe acest câmp de luptă. În lupta aceasta ia parte şi omul. Lupta aceasta se dă pe câmpul de bătaie al voinţei omului. În lupta aceasta iau parte 3 inşi: Domnul, omul şi diavolul.

Ţineţi minte! Pentru mântuirea sufletului se dă o luptă la care iau parte: Domnul, omul şi diavolul. Soarta acestei bătălii o hotărăşte omul. De ce? Întâia dată pentru că această luptă se dă pentru cucerirea lui. A doua oară pentru că omul e înzestrat de la Dumnezeu cu libertatea voinţei.

Inima omului şi libertatea voinţei omului este ca o cetate pe care umblă să o cucerească doi asediatori: Domnul şi diavolul. Însă această cetate nu se poate cuceri cu puterea. Domnul ar putea face acest lucru, dar nu vrea, căci în acest caz omul ar avea o mântuire silită. Diavolul ar vrea să o cuprindă şi cu puterea, dar nu poate. De aceea, fiecare din cei doi asediatori umblă să câştige de partea sa voinţa omului. Pentru acest lucru, fiecare îşi are mijloacele lui şi armele lui de luptă. Domnul are pe cele bune, diavolul pe cele rele, cum se vede în chipurile de alături. Un lucru îţi bate îndată la ochi uitându-te la mijloacele şi armele ce le folosesc cei doi asediatori. Diavolul imită pe Domnul, umblă să folosească şi el mijloacele pe care le foloseşte Domnul. Are Domnul o biserică; îşi are şi diavolul biserica lui: crâşma. Are Domnul puterea Duhului Sfânt; îşi are şi diavolul duhul făcător de minuni: alcoolul. Are Domnul o Biblie; îşi are şi diavolul biblia lui, biblia crâşmelor: cărţile de joc, etc.

Libertatea voinţei omului e ca o cetate încuiată. În faţa libertăţii voinţei omului Se opreşte şi Domnul şi se opreşte şi diavolul. Atârnă de voinţa omului să-şi deschidă cetatea inimii sale pentru Domnul, sau pentru diavolul. Domnul ne cere alianţa noastră, Domnul nu vrea să cucerească cetatea, iar diavolul nu poate. Omul câştigă, sau pierde această luptă, după cum se aliază cu unul sau cu altul dintre cei doi asediatori; după cum îşi deschide cetatea inimii şi vieţii sale pentru Domnul sau pentru diavolul. Omul nu poate câştiga această luptă a mântuirii sale sufleteşti decât în alianţă cu Domnul şi cu darurile Lui. Când omul îşi deschide cetatea inimii sale şi Îl primeşte pe Isus Biruitorul, atunci viaţa lui deodată se umple de darurile biruinţei. Atunci omul a căpătat un aliat şi o alianţă de daruri cu ajutorul cărora îndată îl biruie şi îl alungă pe Satana.

Când omul se aliază cu Domnul, atunci diavolul cade bătut a doua oară. A pierdut şi a doua luptă. Aceasta e biruinţa definitivă asupra satanei. Cerul şi pământul se bucură de această biruinţă.

Dragă cititorule! Viaţa noastră e o cetate pe care umblă să o cuprindă doi asediatori: Domnul şi diavolul. Stă în voia noastră să o predăm unuia sau altuia. Viaţa noastră e o luptă. Soarta acestei lupte noi o hotărâm. Noi trăim veşnic într-un câmp de luptă; noi stăm neîncetat în război cu ispititorul. În acest război, noi singuri suntem mai slabi ca vrăjmaşul. Însă biruim gloatele duşmane şi le punem pe fugă când în fruntea noastră stă Isus Biruitorul, când luptăm sub steagul Lui.

Dragă cititorule! Inima şi viaţa noastră este o cetate pe care umblă să o cucerească şi Domnul şi diavolul. Fiecare stă şi bate la poarta cetăţii. Stă în voia noastră să-i deschidem unuia sau altuia.

Iată Eu stau şi bat la uşă - zice Domnul - de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apoc. 3, 20). Domnul vrea să intre în cetatea inimii noastre. Dar uşa acestei cetăţi este zăvorâtă şi încuiată pe dinăuntru cu voinţa omului. Domnul n-o deschide cu puterea. El nu este un spărgător de uşi. El respectă libertatea voinţei omului. Taina mântuirii tale, dragă cititorule, stă în zăvorul de la uşă; stă în voinţa ta să tragi zăvorul de la uşă şi deschizându-ţi larg inima să strigi: Intră Mântuitorule Doamne şi Te fă Tu Stăpân, Poruncitor şi Împărat peste cetatea inimii mele.

Tot aşa umblă şi Satana să intre în cetatea inimii noastre. Stă şi el la uşă şi bate. El stă la uşă ca un hoţ şi duşman. El bate la uşă cu fel de fel de şoapte de ispite viclene şi ascultă îngrijorat să nu-şi piardă prada. Ochii îi scapără după prada dinăuntru. Vai de cel ce-i deschide uşa! Ajunge sluga şi robul diavolului.

Dragă cititorule! Nu uita! În fiecare clipă, la uşa inimii tale bate Domnul şi bate diavolul. Stă în voia ta să tragi zăvorul pentru unul sau pentru altul. Stă în voia ta să-L primeşti pe Domnul de Stăpân al vieţii tale sau să rămâi robul şi sluga diavolului. Din două trebuie să alergi una căci nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24).

Nu uitaţi! Biruinţă asupra ispitelor şi ispititorului putem avea numai primindu-L pe Domnul Isus şi darurile Lui. Biruinţă şi mântuire putem avea numai până când rămânem în alianţă cu Domnul şi cu darurile Lui: cu darul Golgotei, cu darul Duhului Sfânt, cu darurile ce le administrează biserica, cu darul rugăciunii, cu Biblia şi celelalte.

Fără de aceste daruri, nu putem nici birui ispitele satanei şi nici păstra biruinţa câştigată.

În paginile ce urmează vom vorbi pe larg despre aceste daruri.