Înspăimântătoarea singurătate
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Îndureratule şi Nepreţuitule Prieten al tinereţii mele, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri!
2 - Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin praful nedespărţirii de cealaltă - este adevărata iubire.
3 - Abia atunci Ţi-am văzut-o!
Atunci Ţi-am văzut minunea dragostei Tale pentru mine, nemărginirea milei Tale pentru starea mea jalnică, spaima Ta pentru soarta şi viitorul meu.
4 - Ai dat la o parte zidul care ne despărţea şi ai trecut înapoi la mine peste muntele de gheaţă care se prăbuşeşte între noi.
5 - Ţi-ai strâns aripile Tale mari şi puternice
şi Te-ai aşezat iarăşi rezemat lângă mine milostiv, cuprinzându-mi capul obosit, la pieptul Tău.
6 - Ştergându-mi lacrimile neputincioase şi calde care îmi şiroiau pe Mâinile Tale, mi-ai zis:
- Nu mai plânge! Rămân şi Eu!
7 - Nu pot să merg fără tine. Nicidecum nu pot să te las. Cu nici un chip nu pot să te părăsesc.
8 - Te voi aştepta până când vom putea merge iarăşi împreună.
Nu pot pleca Singur.
9 - Mi-am rezemat capul pe umărul Tău Puternic şi Bun.
10 - Am simţit toată inima topindu-se în mine.
11 - Mi-am aplecat şi mai mult faţa, pentru ca lacrimile mele
să poată curge şi mai din plin, nevăzute, în poala Ta.
12 - Soarele Vieţii mi s-a ivit strălucind din nou, înviindu-mă ca dintr-o moarte înspăimântată.
13 - M-am ridicat din prăbuşirea mea şi începând din nou să nădăjduiesc încercam să mă înalţ spre credinţa mea cea dintâi.
14 - O, Mântuitorul meu, Prietenul tinereţii şi slăvirii mele, - eu nu pot acum. Dar Tu ştii că eu doresc atât de mult să vină vremea să pot.
15 - Nu pot să zbor acum, dar mă voi târî pe urmele Tale, oricât de aspru va fi drumul meu după Tine.
16 - Şi oricât de adânc îmi vor sfâşia pietrele ascuţite tălpile picioarelor mele slabe.
17 - Nu mai pot trăi în singurătate.
Singura mea dorinţă este să mor sau să trăiesc lângă Tine.
18 - Dar Dumnezeul meu Slăvit, cât de neputincios îmi este sufletul şi cât de legată inima.
19 - Ce înalt este muntele dragostei Tale şi ce sus este vârful lui însorit.
20 - Când îl voi putea sui oare - şi când voi ajunge în sfârşit acolo unde ar fi trebuit să fiu acum demult?
21 - Iată: - dacă dau, de ce mai cântăresc?
dacă lupt, - de ce îmi mai număr rănile?
dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aştept să mi se răspundă la fel?
22 - De ce mai sunt încă şi acum atât de mult tot eu, - şi atât de puţin Tu? Deşi ştiu atât de bine ce trebuie să fiu şi să fac!
23 - Astupă-mi mai repede Iubitule, văile mele adânci şi coboară-mi mai repede munţii Tăi înalţi.
24 - Îndreaptă-mi mai deplin căile mele strâmbe şi netezeşte-mi mai frumos drumurile zgrunţuroase.
25 - Ca să ajung odată la Tine, unde ar fi trebuit să fiu demult!