Înspăimântătoarea singurătate
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Îndureratule și Neprețuitule Prieten al tinereții mele, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri!
2 - Iubirea care își poate târî marile ei aripi prin praful nedespărțirii de cealaltă - este adevărata iubire.
3 - Abia atunci Ți-am văzut-o!
Atunci Ți-am văzut minunea dragostei Tale pentru mine, nemărginirea milei Tale pentru starea mea jalnică, spaima Ta pentru soarta și viitorul meu.
4 - Ai dat la o parte zidul care ne despărțea și ai trecut înapoi la mine peste muntele de gheață care se prăbușește între noi.
5 - Ți-ai strâns aripile Tale mari și puternice
și Te-ai așezat iarăși rezemat lângă mine milostiv, cuprinzându-mi capul obosit, la pieptul Tău.
6 - Ștergându-mi lacrimile neputincioase și calde care îmi șiroiau pe Mâinile Tale, mi-ai zis:
- Nu mai plânge! Rămân și Eu!
7 - Nu pot să merg fără tine. Nicidecum nu pot să te las. Cu nici un chip nu pot să te părăsesc.
8 - Te voi aștepta până când vom putea merge iarăși împreună.
Nu pot pleca Singur.
9 - Mi-am rezemat capul pe umărul Tău Puternic și Bun.
10 - Am simțit toată inima topindu-se în mine.
11 - Mi-am aplecat și mai mult fața, pentru ca lacrimile mele
să poată curge și mai din plin, nevăzute, în poala Ta.
12 - Soarele Vieții mi s-a ivit strălucind din nou, înviindu-mă ca dintr-o moarte înspăimântată.
13 - M-am ridicat din prăbușirea mea și începând din nou să nădăjduiesc încercam să mă înalț spre credința mea cea dintâi.
14 - O, Mântuitorul meu, Prietenul tinereții și slăvirii mele, - eu nu pot acum. Dar Tu știi că eu doresc atât de mult să vină vremea să pot.
15 - Nu pot să zbor acum, dar mă voi târî pe urmele Tale, oricât de aspru va fi drumul meu după Tine.
16 - Și oricât de adânc îmi vor sfâșia pietrele ascuțite tălpile picioarelor mele slabe.
17 - Nu mai pot trăi în singurătate.
Singura mea dorință este să mor sau să trăiesc lângă Tine.
18 - Dar Dumnezeul meu Slăvit, cât de neputincios îmi este sufletul și cât de legată inima.
19 - Ce înalt este muntele dragostei Tale și ce sus este vârful lui însorit.
20 - Când îl voi putea sui oare - și când voi ajunge în sfârșit acolo unde ar fi trebuit să fiu acum demult?
21 - Iată: - dacă dau, de ce mai cântăresc?
dacă lupt, - de ce îmi mai număr rănile?
dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aștept să mi se răspundă la fel?
22 - De ce mai sunt încă și acum atât de mult tot eu, - și atât de puțin Tu? Deși știu atât de bine ce trebuie să fiu și să fac!
23 - Astupă-mi mai repede Iubitule, văile mele adânci și coboară-mi mai repede munții Tăi înalți.
24 - Îndreaptă-mi mai deplin căile mele strâmbe și netezește-mi mai frumos drumurile zgrunțuroase.
25 - Ca să ajung odată la Tine, unde ar fi trebuit să fiu demult!