Teama Înălţimilor Tale
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dar ce a fost cu mine astăzi, Drag Prieten al tinereţii mele!
Te-am simţit neliniştit lângă mine.
2 - Era ceasul să merg spre înălţimile noastre unde aerul este înmiresmat, unde lumina este neîmpiedicată, unde zborul este înalt, unde orizontul este curat şi sfânt.
3 - M-ai chemat cu lacrimi: scoală-te şi vino...
Scoală-te şi vino căci aici eşti în primejdie de moarte!
4 - Aici focul mistuitor al gurii balaurului îţi ameninţă mereu curăţia sufletului şi vieţii tale.
5 - Acest noroi murdar poate să se reverse iarăşi oricând peste inima ta.
6 - Aceste târâtoare scârboase te pot înfăşura oricând spurcând neprihănirea ta, otrăvindu-ţi amintirile, nefericindu-ţi sufletul. Scoală-te şi vino cu Mine.
7 - Priveşte în Sus şi vezi ce minunat este să fii cu Mine Acolo pe Tabor!
8 - Acolo viaţa ta va fi salvată de hotarele josnice, de duhoarea noroiului, de şoaptele întunericului, de îmbrăţişarea spurcăciunii, de încălcările târâtoarelor.
9 - De chipul respingător şi scârbos al stăpânitorului tuturor acestora, care prin ele umblă neîncetat să-ţi ucidă sufletul.
Scoală-te, scoală-te şi vino cu Mine!
10 - Te simţeam lângă mine tremurând.
Dar stăteam cu ochii încă închişi de somn, cu mintea încă înceţoşată.
11 - Picioarele neclintite mă dureau amorţite. Nu mă puteam mişca din betezda mea.
12 - Ceva ca o săgeată ascuţită şi grea simţeam cum îmi arde şi îmi strânge glezna piciorului dinspre Tine şi o gheaţă tot mai rece se răsfrângea tot mai sus spre inima mea.
13 - Am suspinat cu tot sufletul zdrobit şi sfârtecat în două:
- Nu pot!
14 - M-ai ajutat să mă ridic puţin. Şi din nou m-ai îndemnat cu glasul tremurând de lacrimile durerii, milei şi temerii pentru mine:
- Scoală-te şi vino!
15 - Şi dragostea Ta îngrijorată m-a cuprins cu disperare ca nişte braţe aruncate în clipa celei mai mari primejdii:
- Vino, scoală-te, vino!
16 - Dar inima mea pentru prima dată se înspăimânta de înălţimile noastre.
17 - M-am uitat cât de înalţi erau munţii Tăi, munţii pe care nu-i mai simţeam ai mei.
18 - M-am uitat cât de aspre sunt stâncile piezişe pe care vor trebui să urce picioarele mele bolnave şi grele.
19 - Cât de tare va fi aerul acolo pe înălţimi, pentru plămânii mei slăbiţi de praful prin care am umblat atâta drum.
20 - Cât de obositor va fi urcuşul acesta, pentru trupul meu cel de astăzi.
- Şi dintr-o dată m-am simţit atât de depărtat de Tine.
21 - Ceva ca un munte de gheaţă s-a prăbuşit peste mine acoperindu-mi lumina şi despărţindu-ne.
22 - Un noroi cleios se revărsa din toate părţile urcând tot mai sus, cuprinzându-mă ca un zid, gata să mă înăbuşe.
23 - Am şoptit din nou, ca pe cea mai înspăimântătoare osândă a mea însămi, strigătul cel mai deznădăjduit al groazei mele. Nu al groazei de moartea mea, ci al despărţirii de Tine:
- Vai, nu pot, nu pot încă...