
Înțelept e-acela care
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
Înțelept e-acela care
ia aminte la oricare
învățând de la oricine
ca să știe și mai bine
Calea Sfântă cum s-o țină
în credință și-n lumină.
Mulțumit e-acela care
se ajunge cu cât are
chibzuit umblând în toate
el nu vrea ce nu se poate
mulțumind lui Dumnezeu
nu-i pare nimic prea greu.
Fericit e-acela care
mai mult crede decât are
mai mult tace decât spune
mai mult lasă decât pune
mai mult dă decât primește
și face decât vorbește.
Cel viteaz e-acela care
rupe lanțul cel mai tare
lanțul vieții păcătoase
și o ia pe căi frumoase
biruința cea mai mare
este-asupra firii tale.
Cel bogat e-acela care
are dragostea mai mare
are mila cea mai dulce
când spre cei loviți se duce
și-are mâna cea mai largă
și spre cei lipsiți aleargă.
Fiul meu pe-acestea bune
strânge-le cu rugăciune
și păstrează-le curate
căci sunt binecuvântate
și prin ele-n Dumnezeu
vei fi fericit mereu.