Calea și urmașul
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Dumnezeu merge cu un om atâta vreme cât și el merge cu Dumnezeu pe calea Lui,
pe singura cale care este Isus.
Dumnezeu locuiește undeva atâta vreme cât El este în inimă și în casă Singurul Stăpân ascultat și iubit.
Îndată ce omul rupt de unitatea frățească începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare și străine de Domnul,
ținând cu tărie la împlinirea dorințelor sale firești,
Hristos Domnul îl părăsește și Se retrage. Se duce în inima și în casa unde este ascultat și iubit.
Și-l lasă pe om singur.
2 - Omul pornit la început cu Dumnezeu, dar rămas pe drum singur, fără El, se înșală și se laudă zadarnic, cu ceea ce el nu mai are demult.
Ba se laudă cu atât mai tare cu cât are tot mai puțin din ceea ce predică.
O, ce stare jalnică este aceasta.
3 - Cu lăudăroșii și cu îngâmfații, Domnul nu umblă niciodată, aceștia nu merg pe Calea Lui,
cu cei plini de ei înșiși și de neascultare, Domnul nu poate locui.
Cu cei care disprețuiesc pe alții și râd de alți credincioși, Domnul nu poate sta.
La cei care caută să tulbure și să dezbine Lucrarea, Domnul nu rămâne.
Pe aceștia Domnul îi lasă să umble singuri și să facă ce vreau, fără El.
- Atunci Satana îi ia sub stăpânirea lui și îi ajută să facă slujba lui cea rea.
4 - Fiecare sărbătoare capătă pentru sufletul credincios un preț totdeauna nou și totdeauna frumos. Fiindcă trăirea puternică a înțelesului sărbătorii este bucurie și înălțare, este cutremur și mângâiere, este lumină și întărire sufletească.
Toate acestea aducându-i și păstrându-i vie și rodnică părtășie cu Dumnezeu și cu Biserica Sa cea vie și eternă.
5 - Să ne obișnuim adânc în pregătirea sufletească pe care ne-o cere apropierea fiecărei sărbători.
Nimic nu trebuie să uităm din tot ce este nevoie să se lepede sau ei să se înnoiască pentru Ziua Praznicului. Din tot ceea ce trebuie, să se aprindă sau să se ardă
să se uite sau să se amintească
într-o astfel de zi mare.
Căci aceasta este și rostul pentru care a fost rânduită de Dumnezeu și de marii Lui oameni sfinți, Ziua Praznicului; Ziua oricărui praznic sfânt.
6 - Răbdați cu Domnul Isus și voi, cu înțelegere și cu tăcere, pe cei din familia voastră care vă batjocoresc și vă socotesc că sunteți o ocară pentru neamul lor, lepădând numele vostru ca ceva rău (Luca 6, 22).
Va veni vremea când mulți dintre ei vor mulțumi lui Dumnezeu că voi ați rămas în credință tari și statornici.
Fiindcă adevărata cinste a unui neam sunt numai fiii cei buni și drepți din mijlocul lui.
7 - Va veni vremea când toți oamenii vor vedea că voi cei credincioși ați fost cinstea familiei voastre. Cinstea întregii țări. Cinstea omenirii întregi. Și cinstea lui Hristos (Isaia 53, 11; 1 Tes. 5, 1-10).
Numai să rămâneți tari în credință și sfinți în umblare.
8 - Din respect și din iubire pentru Mama Sa Domnul Isus i-a purtat ei și grija trupească, așezând-o când a trebuit să plece în propovăduire, la adăpostul unei familii apropiate (a lui Cleopa- (Ioan 19, 25).
Și a încredințat-o ucenicului apropiat (lui Ioan) - când a trebuit să plece la Tatăl.
Căci El plecând - ea rămânea fără nimeni pe pământ.
Câtă sfântă grijă a avut Domnul de sfânta Lui Mamă, și El ne învață și pe noi să avem o astfel de grijă de părinții noștri.
9 - A fost o vreme când nici chiar cei ce locuiau în Capernaum cu Isus, și nici rudeniile Sale nu credeau în El.
S-a mai spus că atunci când ești prea aproape de un mare munte sau de o mare lumină - nu le poți vedea.
Uneori prea marea apropiere - depărtează.
10 - A crede, nu este un lucru ușor - ci un lucru foarte greu.
Dacă ar fi ușoară credința, toți ar fi credincioși - și atunci nu ar fi prea mare lucru ca cineva să trăiască cu fapta o viață de slujitor devotat lui Hristos. Și biruitor al păcatului.
Dar prin numărul mic al celor care trăiesc cu putere și statornicie până la capăt, credința cea vie și adevărată - se vede ce rară și grea este aceasta.
De aceea și răsplata ei este atât de mare.
11 - Credința este rodul Cuvântului Sfânt primit în inima noastră (Rom. 10, 17) și darul harului lui Dumnezeu este primirea cu ascultare a acestui Cuvânt (Efes. 1, 8).
Ferice de oricine crede cu adevărat și statornic în Hristos.
12 - Marele merit al ucenicilor Domnului Isus a fost că ei au crezut în El atunci când încă nimeni nu crezuse.
Și au ascultat de Cuvântul Său, atunci când încă nimeni nu ascultase.
Și L-au urmat părăsind totul pentru El spre a-I sluji cu tot sufletul și puterea lor, încă de pe atunci când chiar și cei mai apropiați ai Lui Îl disprețuiau și se rușinau de El
de aceea și slava lor va fi veșnică. Așa știe să răsplătească dreptatea lui Dumnezeu.
13 - Când un proroc ajunge desăvârșit, când lumea întreagă începe să-l admire și să vină la el cu grămada, ca la Ioan - atunci nu-i mare lucru să fii printre slujitorii și învățăceii lui.
Mare lucru este să vezi strălucirea lui înainte de răsărit,
să vezi geniul lui înainte de a se impune...
să cunoști Dumnezeirea lui Isus acum, înainte de a veni El pe norii cerului, cu slavă și strălucire negrăită. Și chiar înainte de a-I vedea orice minune.
Căci după aceea, orice ochi Îl va vedea...
14 - Câtă vreme numai predici, - lumea nu te urăște, dimpotrivă: te admiră, te laudă sau chiar te iubește.
Câtă vreme nu spui că faptele lumii sunt rele și că starea oamenilor este nenorocită, și că în felul în care trăiesc ei fără Hristos sunt pierduți.
- Atâta vreme ce ești un predicator plăcut, un păstor iubit, un povestitor ascultat... Căci le delectezi urechile cu lucruri care le plac.
Dar va fi vai și de tine și de ei - în Ziua Judecății lui Dumnezeu.
15 - Când începi să mărturisești puternic și hotărât despre lume că lucrurile ei sunt rele,
când începi să osândești cu necruțare păcatul și să strigi cu convingere și curaj Cuvântul Voii lui Dumnezeu, cerând pocăința sinceră și totală față de Hristos,
cerând nașterea din nou și ascultarea deplină de Evanghelie,
- îndată se face gol în jurul tău... Se ridică murmure și poate pumni amenințători.
Dar abia atunci ești slujitorul Adevărului.
16 - Pe orice mărturisitor și trăitor sincer al Adevărului, - lumea îl privește întâi cu nedumerire ca pe un străin.
Apoi cu dispreț ca pe un lepădat.
Apoi cu ură ca pe un vrăjmaș al ei.
Dar abia de atunci încolo cuvântul său și conștiința sa vor căpăta limpezimea Luminii și prietenia lui Hristos.
Căci numai a acestuia este mărturisire - ale tuturor celorlalți sunt doar predici.
Ce mare deosebire este între o mărturisire - și între niște predici.
17 - Fiecare lucru de pe lume își are vremea lui. Nici un măr, Dumnezeu nu-l coace decât atunci când îi sosește vremea sa.
Până nu-i vine timpul său, îl bat ploile, îl suflă vânturile, îl scutură omul - însă mărul nu cade de pe ramul lui.
Dar când i-a sosit vremea, - în cea mai liniștită noapte îl auzi căzând. Atunci e copt. Și numai atunci e bun.
Așa e cu tot ce ne pregătește și ne dă Dumnezeu.
18 - Trufia își are și ea vremea ei, după cum și căderea își are vremea ei. Dar scara trufiei și a slavei lumești, n-are coborâre ci numai cădere.
Fiecare fuscel al acestei scări, se rupe după ce ai pășit pe el. De pe această scară este numai prăbușire.
Iar prăbușirea aceasta dacă nu-i la picioarele lui Hristos, - este totdeauna mortală.
Ia bine seama și tu!
19 - Voi fii ai lumii acesteia, dacă vreți neapărat să vă suiți, - suiți-vă!
Suiți-vă prin lingușiri, prin înșelăciuni, prin vânzări, prin crime,
suiți-vă peste cadavre, peste semeni, peste dreptate...
Suiți-vă să vedeți până unde veți ajunge - și cât veți sta acolo.
Dar nu uitați că înălțimea îmbată, iar coborârea este prăbușire.
Cugetați la aceasta înainte. Căci vârful este lângă prăpastie.
20 - O, fii ai Smereniei, - nu căutați slava și înălțarea în lumea aceasta
nici foloasele în veacul de acum.
Căci cei ce le caută acestea, fie că le găsesc fie că nu - vor fi osândiți.
Ci voi smeriți-vă acum sub Mâna cea Tare a lui Dumnezeu, ca El la vremea Lui să vă înalțe (1 Petru 5, 6).
Dumnezeule Drept, - dă slava Ta celor smeriți, avuțiile Tale celor darnici și Împărăția Ta celor iubitori.
Amin.