Vorbirea și tăcerea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Uneori este nevoie să nu spui nici chiar celor mai apropiați ce vrei să faci și unde vrei să te duci.
Atunci când umblarea credinței este pândită cu ură și urmărită cu vrăjmășie, este mai bine să mergi fără să știe nimeni în împlinirea datoriilor tale față de Domnul și de slujba Lui,
ca să nu primejduiți și pe alții. Și ca să nu înlesnești vrăjmașului să afle ușor ce caută. Și să facă grabnic răul pe care-l urmărește.
2 - Nu trebuie să poți rămânea nici liniștit - și nu trebuie să poți nici pleca liniștit - decât după ce ai spus tot ce erai dator să spui tuturor și fiecăruia.
Nu trebuie niciodată nici să te poți uni deplin și nici să te poți despărți deplin de nimeni decât după ce ai făcut tot ce erai dator să faci acestor două feluri de ființe.
Adică celor cu care trebuie să te unești pe totdeauna.
Sau celor de care trebuie să te desparți pe totdeauna.
3 - Dacă trebuie să locuiești cu cineva o vreme,
sau trebuie să mergi cu el un drum,
sau trebuie să lucrezi cu el un timp, - ia seama să nu pierzi ocazia aceasta fără să-i spui tot ce ești dator să-i spui despre Hristos, despre mântuirea lui și despre Mântuitorul tău.
Altfel orice câștiguri trecătoare ați avea, pierderea veșnică este mai mare
și pentru tine și pentru el.
4 - Nu are a face dacă cel căruia îi vorbești despre Hristos - te va crede sau nu și dacă va primi de la tine Cuvântul lui Dumnezeu, - sau nu-L va primi.
Tu mărturisește-i cu credință și convingere, nădăjduind că Dumnezeu poate aduce o vreme cândva - când cuvintele tale semănate în inima lui vor aduce rod mântuitor pentru el.
Și chiar dacă nu - tu ți-ai făcut datoria ta, în fața Domnului tău.
5 - Când știi că deschizi sau închizi pentru ultima dată o ușă, caută să-L duci și să-L lași acolo pe Hristos Domnul tău.
Prin fiecare cuvânt - și prin fiecare tăcere a ta, prin fiecare gest sau faptă a ta, - tot timpul șederii tale acolo,
- să se simtă puternic prezența lui Hristos.
Când vei pleca, să lași acolo neuitată mireasma lui Isus.
Aceasta este ceea ce poți face mai frumos pentru fiecare semen al tău.
6 - Isus rămâne mereu acum în urma tuturor
și în urma celor răi - și în urma celor buni. El este Cel din Urmă.
El lasă acum pe fiecare să vorbească sau să tacă.
Să se suie sau să coboare.
Să plece și să vină - cum vor.
Să asculte pe Dumnezeu - sau să nu-L asculte.
Dar pe urmele fiecăruia Se suie El. După tăcerea fiecăruia va vorbi El. Și după lucrarea fiecăruia va răsplăti El.
7 - Hristos lasă să se suie cel rău și să se înalțe ca un pom verde...
El lasă să se suie și urâciunea pustiirii ca să se așeze acolo unde nu i se cuvine să stea (Matei 24, 1-15).
Dar când Dumnezeu Se va sui, atunci toată puterea nelegiuirii va fi prăbușită pe veșnicie în întunericul pierzării pe care o merită (2 Tes. 2, 8).
8 - Hristos Se va sui de pe lume la cer, numai după ce vor fi înălțați toți ai Lui.
El va închide ușa cerului numai după ce va intra și cel din urmă dintre ai Lui.
După cum a închis cândva și ușa corăbiei, după ce a intrat și cel din urmă dintre ai lui Noe.
9 - Făgăduința și primirea mântuirii, ține numai un timp.
Dacă vii în timpul acesta, tu poți să intri și să afli viața.
Și vai ce îngrozitor cuvânt este cuvântul: „prea târziu!”
10 - Sunt uneori și timpuri când Isus este prigonit și mai mult ca alte dăți.
Există câte un loc unde împotriva Domnului este și mai multă vrăjmășie decât în altele.
În astfel de locuri și în astfel de vremuri, credincioșii Domnului trebuie să învețe să facă așa cum a făcut El.
Adică să umble fără zgomot.
Și să învețe în liniște,
pregătindu-se de suferință.
11 - Au fost vremuri când creștinii puteau să umble cântând pe străzi, cu fanfară și steaguri, iar Cuvântul lui Dumnezeu răsuna în piețe și de pe acoperișurile caselor.
Dar au fost și vremuri când ucenicii Domnului nu se mai puteau nici măcar nici ruga împreună, decât noaptea în ascuns, prin catacombe și pustiuri.
Să învățăm cum trebuie, umblarea potrivită de la Domnul Isus.
12 - Nu totdeauna este greu și nu totdeauna este ușor.
După cum nici tot nor și tot soare nu-i totdeauna; nici tot cald sau tot frig,
toate avându-și rostul lor, și vremea lor, în creșterea și în viața noastră.
Chiar și în frumusețea și rodirea vieții noastre duhovnicești, sunt necesare fiecare dintre acestea: lumină și întuneric, greu și ușor, cântări și lacrimi.
13 - Când sunt vremuri de slobozenie pentru Hristos, ucenicii Lui pot umbla oricum.
Dar când sunt vremuri de încercare, atunci ei sunt datori să umble cu mare chibzuință.
Atunci n-au voie să lucreze nesocotit, pentru că nu fac rău numai celor ce sunt cu ei, ci fac rău întregii Biserici a lui Dumnezeu.
14 - O mare nenorocire este totdeauna un „credincios” nechibzuit. Dar în vremi de cumpănă grea pentru Evanghelie - este o și mai mare nenorocire.
Și mai ales când „credinciosul” nechibzuit nu-i chiar dintre frații de rând, ci dintre cei dintâi,
- atunci nenorocirea de a avea un astfel de „frate”, e mai mare ca oricare alta.
15 - Dumnezeu nu ne-a dat într-adevăr un duh de frică, dar ne-a dat un duh de dragoste și de chibzuință (2 Tim. 1, 7).
Dar duhul chibzuinței ne călăuzește totdeauna bine, dacă noi vrem să-l ascultăm și să umblăm călăuziți de el.
Binecuvântată este familia și biserica ce are cât mai multe suflete chibzuite.
16 - În vremile aspre când iudeii Îl căutau pe Isus El S-a ferit de praznicele mari.
Nu umbla cu mulțimea după El,
ci Își desfășura lucrarea Sa în tăcere și în liniște, mai în ascunziș și mai retras.
În astfel de vremuri, feriți-vă și voi de adunări mari și zgomotoase.
17 - Chibzuința nu înseamnă că în vremile grele pentru Evanghelie, copiii Domnului trebuie să se ascundă cu frică și să stea în lenevie.
Ci înseamnă că ei toți, trebuie să fie înțelepți și să umble în așa fel încât să nu li se audă pașii până în ulițe și glasul până în piețe (Matei 12, 19).
18 - În vremi grele faceți adunările mici și împrăștiate.
Urmăriți mai ales în ele adâncirea Cuvântului Sfânt, adâncirea vieții de sfințire și trăirea în Hristos, lucrul sfânt, de la om la om - și adânca pregătire a fiecăruia prin o puternică credință și ascultare, pentru jertfă și suferință (1 Tes. 3, 3).
Așa cum i-a pregătit Domnul pe apostoli.
Căci în orice vremuri, omul înțelept nu tace de tot. Căci omul cu adevărat înțelept nu se socotește pe sine însuși înțelept (Rom. 12, 16),
în felul de a nu lucra și a nu vorbi.
Dar știe cum să le vorbească și să lucreze potrivit cu vremea.
căci așa vorbește și așa se poartă totdeauna adevărata înțelepciune.
20 - Atunci când nu se poate vorbi tare, când nu se poate vorbi decât în șoaptă, atunci se spun foarte multe lucruri rele.
Cele mai multe lucruri rele și zvonuri neadevărate se răspândesc în norod despre lucrurile pe care oamenii n-au puterea
sau cinstea
sau n-au libertatea să le vorbească cu glas tare,
ci răspândesc atunci numai în ascuns și pe furiș, zvonuri spuse numai în șoapte, la ureche.
Tot felul de lucruri amestecate se răspândesc atunci în norod, când nu se poate vorbi decât în șoaptă.
O Doamne, Te rugăm ferește-ne de astfel de vremuri.