Vorbirea şi tăcerea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Uneori este nevoie să nu spui nici chiar celor mai apropiaţi ce vrei să faci şi unde vrei să te duci.
Atunci când umblarea credinţei este pândită cu ură şi urmărită cu vrăjmăşie, este mai bine să mergi fără să ştie nimeni în împlinirea datoriilor tale faţă de Domnul şi de slujba Lui,
ca să nu primejduiţi şi pe alţii. Şi ca să nu înlesneşti vrăjmaşului să afle uşor ce caută. Şi să facă grabnic răul pe care-l urmăreşte.
2 - Nu trebuie să poţi rămânea nici liniştit - şi nu trebuie să poţi nici pleca liniştit - decât după ce ai spus tot ce erai dator să spui tuturor şi fiecăruia.
Nu trebuie niciodată nici să te poţi uni deplin şi nici să te poţi despărţi deplin de nimeni decât după ce ai făcut tot ce erai dator să faci acestor două feluri de fiinţe.
Adică celor cu care trebuie să te uneşti pe totdeauna.
Sau celor de care trebuie să te desparţi pe totdeauna.
3 - Dacă trebuie să locuieşti cu cineva o vreme,
sau trebuie să mergi cu el un drum,
sau trebuie să lucrezi cu el un timp, - ia seama să nu pierzi ocazia aceasta fără să-i spui tot ce eşti dator să-i spui despre Hristos, despre mântuirea lui şi despre Mântuitorul tău.
Altfel orice câştiguri trecătoare aţi avea, pierderea veşnică este mai mare
şi pentru tine şi pentru el.
4 - Nu are a face dacă cel căruia îi vorbeşti despre Hristos - te va crede sau nu şi dacă va primi de la tine Cuvântul lui Dumnezeu, - sau nu-L va primi.
Tu mărturiseşte-i cu credinţă şi convingere, nădăjduind că Dumnezeu poate aduce o vreme cândva - când cuvintele tale semănate în inima lui vor aduce rod mântuitor pentru el.
Şi chiar dacă nu - tu ţi-ai făcut datoria ta, în faţa Domnului tău.
5 - Când ştii că deschizi sau închizi pentru ultima dată o uşă, caută să-L duci şi să-L laşi acolo pe Hristos Domnul tău.
Prin fiecare cuvânt - şi prin fiecare tăcere a ta, prin fiecare gest sau faptă a ta, - tot timpul şederii tale acolo,
- să se simtă puternic prezenţa lui Hristos.
Când vei pleca, să laşi acolo neuitată mireasma lui Isus.
Aceasta este ceea ce poţi face mai frumos pentru fiecare semen al tău.
6 - Isus rămâne mereu acum în urma tuturor
şi în urma celor răi - şi în urma celor buni. El este Cel din Urmă.
El lasă acum pe fiecare să vorbească sau să tacă.
Să se suie sau să coboare.
Să plece şi să vină - cum vor.
Să asculte pe Dumnezeu - sau să nu-L asculte.
Dar pe urmele fiecăruia Se suie El. După tăcerea fiecăruia va vorbi El. Şi după lucrarea fiecăruia va răsplăti El.
7 - Hristos lasă să se suie cel rău şi să se înalţe ca un pom verde...
El lasă să se suie şi urâciunea pustiirii ca să se aşeze acolo unde nu i se cuvine să stea (Matei 24, 1-15).
Dar când Dumnezeu Se va sui, atunci toată puterea nelegiuirii va fi prăbuşită pe veşnicie în întunericul pierzării pe care o merită (2 Tes. 2, 8).
8 - Hristos Se va sui de pe lume la cer, numai după ce vor fi înălţaţi toţi ai Lui.
El va închide uşa cerului numai după ce va intra şi cel din urmă dintre ai Lui.
După cum a închis cândva şi uşa corăbiei, după ce a intrat şi cel din urmă dintre ai lui Noe.
9 - Făgăduinţa şi primirea mântuirii, ţine numai un timp.
Dacă vii în timpul acesta, tu poţi să intri şi să afli viaţa.
Şi vai ce îngrozitor cuvânt este cuvântul: „prea târziu!”
10 - Sunt uneori şi timpuri când Isus este prigonit şi mai mult ca alte dăţi.
Există câte un loc unde împotriva Domnului este şi mai multă vrăjmăşie decât în altele.
În astfel de locuri şi în astfel de vremuri, credincioşii Domnului trebuie să înveţe să facă aşa cum a făcut El.
Adică să umble fără zgomot.
Şi să înveţe în linişte,
pregătindu-se de suferinţă.
11 - Au fost vremuri când creştinii puteau să umble cântând pe străzi, cu fanfară şi steaguri, iar Cuvântul lui Dumnezeu răsuna în pieţe şi de pe acoperişurile caselor.
Dar au fost şi vremuri când ucenicii Domnului nu se mai puteau nici măcar nici ruga împreună, decât noaptea în ascuns, prin catacombe şi pustiuri.
Să învăţăm cum trebuie, umblarea potrivită de la Domnul Isus.
12 - Nu totdeauna este greu şi nu totdeauna este uşor.
După cum nici tot nor şi tot soare nu-i totdeauna; nici tot cald sau tot frig,
toate avându-şi rostul lor, şi vremea lor, în creşterea şi în viaţa noastră.
Chiar şi în frumuseţea şi rodirea vieţii noastre duhovniceşti, sunt necesare fiecare dintre acestea: lumină şi întuneric, greu şi uşor, cântări şi lacrimi.
13 - Când sunt vremuri de slobozenie pentru Hristos, ucenicii Lui pot umbla oricum.
Dar când sunt vremuri de încercare, atunci ei sunt datori să umble cu mare chibzuinţă.
Atunci n-au voie să lucreze nesocotit, pentru că nu fac rău numai celor ce sunt cu ei, ci fac rău întregii Biserici a lui Dumnezeu.
14 - O mare nenorocire este totdeauna un „credincios” nechibzuit. Dar în vremi de cumpănă grea pentru Evanghelie - este o şi mai mare nenorocire.
Şi mai ales când „credinciosul” nechibzuit nu-i chiar dintre fraţii de rând, ci dintre cei dintâi,
- atunci nenorocirea de a avea un astfel de „frate”, e mai mare ca oricare alta.
15 - Dumnezeu nu ne-a dat într-adevăr un duh de frică, dar ne-a dat un duh de dragoste şi de chibzuinţă (2 Tim. 1, 7).
Dar duhul chibzuinţei ne călăuzeşte totdeauna bine, dacă noi vrem să-l ascultăm şi să umblăm călăuziţi de el.
Binecuvântată este familia şi biserica ce are cât mai multe suflete chibzuite.
16 - În vremile aspre când iudeii Îl căutau pe Isus El S-a ferit de praznicele mari.
Nu umbla cu mulţimea după El,
ci Îşi desfăşura lucrarea Sa în tăcere şi în linişte, mai în ascunziş şi mai retras.
În astfel de vremuri, feriţi-vă şi voi de adunări mari şi zgomotoase.
17 - Chibzuinţa nu înseamnă că în vremile grele pentru Evanghelie, copiii Domnului trebuie să se ascundă cu frică şi să stea în lenevie.
Ci înseamnă că ei toţi, trebuie să fie înţelepţi şi să umble în aşa fel încât să nu li se audă paşii până în uliţe şi glasul până în pieţe (Matei 12, 19).
18 - În vremi grele faceţi adunările mici şi împrăştiate.
Urmăriţi mai ales în ele adâncirea Cuvântului Sfânt, adâncirea vieţii de sfinţire şi trăirea în Hristos, lucrul sfânt, de la om la om - şi adânca pregătire a fiecăruia prin o puternică credinţă şi ascultare, pentru jertfă şi suferinţă (1 Tes. 3, 3).
Aşa cum i-a pregătit Domnul pe apostoli.
Căci în orice vremuri, omul înţelept nu tace de tot. Căci omul cu adevărat înţelept nu se socoteşte pe sine însuşi înţelept (Rom. 12, 16),
în felul de a nu lucra şi a nu vorbi.
Dar ştie cum să le vorbească şi să lucreze potrivit cu vremea.
căci aşa vorbeşte şi aşa se poartă totdeauna adevărata înţelepciune.
20 - Atunci când nu se poate vorbi tare, când nu se poate vorbi decât în şoaptă, atunci se spun foarte multe lucruri rele.
Cele mai multe lucruri rele şi zvonuri neadevărate se răspândesc în norod despre lucrurile pe care oamenii n-au puterea
sau cinstea
sau n-au libertatea să le vorbească cu glas tare,
ci răspândesc atunci numai în ascuns şi pe furiş, zvonuri spuse numai în şoapte, la ureche.
Tot felul de lucruri amestecate se răspândesc atunci în norod, când nu se poate vorbi decât în şoaptă.
O Doamne, Te rugăm fereşte-ne de astfel de vremuri.