Înţelepţii şi nebunii
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Cât de puţini sunt bogaţii, moşierii şi avuţii care se gândesc la sărăcie, la goliciune şi la foamete, în vremea când ar trebui cel mai mult să gândească.
Cât de puţini norocoşi care gândesc la nenorocirea care le poate veni într-o clipă.
De aceea numărul înţelepţilor este atât de mic
şi numărul nebunilor, atât de mare.
2 - Într-adevăr, cât de puţini sunt oamenii cuminţi,
care să ştie să se poarte cu înţelepciune în zilele când le surâde soarta. Adică în zilele acelea care sunt cele mai puţine şi mai nestatornice dintr-o viaţă. Dar care pot nimici pe veşnicie întreagă viaţa aceasta.
3 - Nu numai în Istoria Omenirii, ci chiar şi în viaţa de fiecare zi prin care noi înşine trecem,
putem vedea limpede cât de puţini dintre cei îngâmfaţi şi răi, scapă de prăbuşire şi de pedeapsă,
totuşi, marea mulţime a celorlalţi,
care fac tot ca şi ei,
şi pe care dacă nu azi, - mâine sigur,
îi aşteaptă aceeaşi soartă, ori pe pământ, ori sub el,
- nu învaţă nimic...
Iar pentru cine nu vrea să înveţe nimic şi din nimic, pierzarea este singura soartă care îi aşteaptă.
4 - Când îi merge bine, omul crede că niciodată nu va ajunge să-i meargă rău.
Când e tânăr i se pare că niciodată nu va îmbătrâni.
Când e sănătos, că niciodată nu va fi bolnav...
Când este sus, că va rămâne totdeauna acolo...
Când este bogat, nu se gândeşte la sărăcie.
Când îi merge din plin
toate înşelătoriile şi hoţiile lui, nebunul este în stare să le facă fără nici să gândească deloc la urmări.
De aceea totdeauna îl află nepregătit.
5 - Când îi merge bine, nebunul om se laudă, se încrede, se umflă şi i se pare că niciodată nu se mai poate dezumfla.
Ca în prima clipă de rău să se afunde în mlaştină fără nici o nădejde.
6 - Îndată ce vremea îndurării, răbdării şi aşteptării lui Dumnezeu se sfârşeşte,
şi ocrotirea lui Dumnezeu se abate de la omul îngâmfat,
îndată ce bunăvoinţa şi binefacerile Domnului se întorc de la el,
îndată ce Mâna Domnului se închide şi se retrage...
- vai, cât de repede i se veştejeşte tinereţea nebunului şi se usucă vitejia celui îngâmfat!
7 - Cât de grabnic se rupe scaunul şi cad toate pernele de sub cel tiran.
Cât de pe neaşteptate i se spulberă averile, norocul, tovărăşia şi speranţele celui trufaş.
Cât de jalnic şi nefericit sfârşeşte toată mândria nebunească a omului care uită de Dumnezeu,
adică a celui ce uită de tot ceea ce este înţelept, echilibrat, cinstit, frumos, drept şi bun...
8 - O, om slab, mai slab ca o părere
şi mai uşor ca un fulg,
mai trecător ca un vis,
- nu te mai îngâmfa prosteşte niciodată
şi nu uita pe Făcătorul tău, nici din ce te-a făcut El,
ca să-ţi numeri bine zilele
şi marginile
şi urmele
- spre a căpăta singura înţelepciune: smerenia.
9 - Înţeleptule, când îţi merge bine,
- mai ales atunci, -
tremură şi te cutremură. Nu numai fiindcă doar acelor răi le merge bine în mod obişnuit (Maleahi 3, 15),
dar şi pentru că aceste zile de obicei sunt foarte puţine şi ţin şi mai foarte puţin.
10 - Omule, când locul tău îl vor lua alţii...
pregăteşte-te din timp pentru cădere,
pentru bătrâneţe şi pentru moarte.
Fă în zilele bune, cât de mult bine poţi face,
căci posibilităţile acestea se duc şi niciodată nu le vei mai întâlni.
11 - Bogatule, împarte la săraci,
puternicule, apără pe cei nedreptăţiţi,
părinte, ajută pe orfani,
credinciosule, sprijineşte Lucrarea lui Dumnezeu,
ispravnicule, fii binevoitor şi binefăcător cât poţi mai mult şi la cât poţi mai mulţi, ca ispravnicul înţelept (Luca 16, 1-12).
Căci în curând nu vei mai putea face nimic.
Fă cât poţi mai puţin rău. Fă tot ce poţi ca să nu faci rău deloc şi nimănui.
12 - Un credincios adevărat Îl reprezintă în faţa lumii pe Hristos.
Într-o anumită măsură, fiecare fiu al Bisericii Domnului angajează Numele şi cinstea lui Dumnezeu, în faţa celor nepăsători sau a celor vrăjmaşi ai Lui.
Ce mare va fi răsplata celor ce aduc cinste lui Dumnezeu în faţa oamenilor!
Şi ce osândă pentru cei care Îi aduc ocară...
13 - După purtările sau meritele fiilor şi slujitorilor Bisericii lui Hristos, oamenii slăvesc pe Dumnezeu (Matei 5, 16),
Cât de multă grijă şi cât de mare răspundere pune aceasta asupra fiecăruia dintre noi!
14 - Vai câţi din cei ce vorbesc astăzi în Numele lui Dumnezeu şi poartă astăzi răspunderi deosebite în slujba Lui,
- sunt zilnic daţi de ruşine în faţa lumii,
din pricina prea puţinei lor trăiri după voia lui Dumnezeu
şi după pilda lui Hristos.
Şi pentru prea multa, după voia diavolului şi chipul lumii.
15 - Vai câţi din cei ce propovăduiesc împotriva desfrânării, sunt daţi de ruşine cu păcate pe care ei înşişi le-au condamnat.
Câţi predică împotriva beţiei, iar ei sunt văzuţi lângă sticlă şi butoi.
Vorbesc împotriva lăcomiei, dar sunt daţi de ruşine prin nesaţul lor.
16 - Ce mulţi credincioşi osândesc pizma, dar tocmai ei trăiesc ani de zile în duşmănie cu alţi semeni ai lor şi chiar fraţi ai lor!
Propovăduiesc evlavia, dar sunt dovediţi certăreţi urâcioşi, nervoşi, nerăbdători, necuviincioşi, nedrepţi, neînfrânaţi, lăudăroşi şi hrăpăreţi.
Domnul Isus a zis: Din cuvintele voastre veţi fi judecaţi.
17 - Ce dureros este să vezi un reprezentat al lui Hristos,
de orice importanţă ar fi el,
că este dat de ruşine prin faptele sale contra numelui său,
că este dovedit a nu fi ceea ce spune că este,
e dat de ruşine fiind prins că minte,
că fură,
că blestemă,
că face orice lucru care este ruşinos şi nedemn.
18 - Ce dureros este ca un credincios să fie dat de ruşine când trebuie să se încreadă în Dumnezeu,
dar el se dovedeşte fricos, îndoielnic şi slab,
în mijlocul încercărilor
şi în faţa lumii!
Binecuvântaţi să fie toţi cei care dau o mărturie demnă şi frumoasă în orice vreme!
19 - Vai de credinciosul care este dat de ruşine când se angajează la lupta cea sfântă a lui Hristos, dar el nu este nici îmbrăcat cu armele Duhului Sfânt (Efes. 6, 13),
şi nici sprijinit de Dumnezeu,
fiindcă el nu este un sincer şi statornic credincios.
20 - Nimic din ceea ce se petrece pe faţa pământului nu cade la nimereală, dezordonat şi întâmplător.
Ci toate câte se întâmplă sunt într-o strânsă legătură unele cu altele
şi au o tainică rânduială în înlănţuirea lor, având ca scop final să ne arate pe fiecare ce suntem şi ce răsplată ni se cuvine.
Ferice de cei ce ascultă şi împlinesc Cuvintele lui Dumnezeu.
Amin.