Intimitatea cu Dumnezeu
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - În colaborarea noastră cu Dumnezeu există anumite stadii de intimitate, care depind de starea noastră duhovnicească personală.
Dacă cineva doreşte să realizeze ceva vrednic de Dumnezeu, ceva de folos pentru semeni şi ceva pentru îmbogăţirea frumuseţii şi sensibilizării sufletelor, - acela trebuie neapărat să ajungă la o intimitate şi întrepătrundere sfântă cu Dumnezeu.
2 - Numai în această intimitate şi întrepătrundere cu divinitatea - noi realizăm adevărata noastră condiţie de rodire. După cum s-a spus: Eu sunt viţa, iar voi mlădiţele...” (Ioan 15,5).
Între mlădiţă şi viţa din care face parte ea, există o aşa intimitate şi întrepătrundere, că nu ştii cu adevărat unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă. Seva care vine din adânc până la vârf, nu ştii până în care loc este putere şi din care loc se face rod.
3 - Tot ceea ce avem dulce şi nobil în noi, este din ceea ce ne dă Hristos din Sine. Puterea şi inspiraţia din El, se face poezie şi cântare în noi.
Dar ceea ce ne poate da El în adevăr, depinde de gradul în care noi realizăm mai deplin şi mai durabil această intimitate şi întrepătrundere cu Dumnezeu.
4 - În această muncă există etape. Nu chiar de la început poţi să ajungi la vârful acestei scări cereşti, ci urcând treaptă cu treaptă, răbdător, uşor sau greu, dar continuu, până unde poţi.
5 - În urcarea şi coborârea cu Dumnezeu, pentru El nu există limite, dar pentru noi există pentru fiecare un nivel. Acel nivel pe care un om duhovnicesc luptând cu toate puterile sale îl poate ajunge pe scara vredniciei.
6 - Oamenii deosebiţi ai lui Dumnezeu care au muncit cel mai mult, s-au rugat cel mai mult, au iubit cel mai mult şi au suferit cel mai mult, - au depăşit toate nivelele umane şi au ajuns la hotarul cu divinul.
Ce uşor li S-a putut arăta acestora Dumnezeu. Şi ce fericit a colaborat El cu ei.
7 - Aceştia au fost geniile, sfinţii, profeţii şi aleşii lui Dumnezeu. Acestora li s-a dat cel mai mult, pentru că li s-a şi cerut cel mai mult.
Iar ei nu s-au târguit cu Dumnezeu, nici n-au dat mai puţin decât li s-a cerut... Cum facem noi ceilalţi, care ţinem mai mult la pământ decât la cer. Şi la gunoaie decât la cunună.
8 - Cine a ajuns la starea aceasta trăieşte încă din existenţa aceasta vremelnică, în cea eternă. Moartea este numai un prag peste care ei, având ochii aţintiţi spre viaţa în care au şi intrat - nici nu simt când l-au trecut.
9 - De la venirea Sa pe pământ, Mântuitorul nostru Isus Hristos a avut în jurul Său nişte suflete care I-au devenit atât de intime încât viaţa Lui s-a întrepătruns cu viaţa lor.
Cel dintâi astfel de suflet a fost sufletul curat şi smerit al Sfintei Fecioare Maria, din care a şi ales El ca să Se Întrupeze ca Om. Nu mai există un altul cum a fost al ei, fiindcă Hristos nu Se va mai Întrupa încă odată astfel.
Poate şi pentru că nu s-ar mai găsi un al doilea astfel de suflet.
10 - Pe urmă au fost sufletele ucenicilor Săi. Cei trei în primul rând: Petru, Iacov şi Ioan. Apoi ale celorlalţi. Apoi ale multor altor nenumăraţi ucenici şi ucenice, până la Patimile Sale. Şi după acestea, până la marginile pământului şi la capătul vremilor.
Toţi muritorii care au avut fericirea acestei intimităţi cu Hristos, - au ajuns nemuritori ca El, prin El şi pentru El.
11 - După Învierea Mântuitorului, El a umblat printre ai Săi încă patruzeci de zile. A cutreierat adunările lor. A însoţit căile lor, a binecuvântat pescuirile lor.
El le spusese înainte că va fi cu ei în orice zi şi în orice loc. Şi apoi le-a dovedit că este. Şi că în adevăr poate fi.
12 - De-a lungul veacurilor de când Domnul nostru Preaiubit S-a dus în cer să ne pregătească şi nouă un loc Acolo, - El este şi Acolo, dar este şi aici. Dumnezeu fiind El, este pretutindeni, - şi ce puternic Îl simt inimile noastre uneori că El este chiar aici cu noi şi printre noi.
Ce uşor - dar şi ce greu, ne este să credem tot şi totdeauna lucrul acesta.
13 - Şi totuşi unii dintre noi Îl văd şi Îl simt aievea şi azi umblând şi trăind în noi, între noi şi printre noi.
Toţi aceştia mărturisesc nu numai prin cuvântul sau operele şi faptele lor, ci şi prin toată înfăţişarea şi atitudinea lor.
Aceştia sunt şi un Har - dar şi o obligaţie pentru noi. Şi un model că se poate trăi aşa, dar şi o mustrare că noi nu trăim.
14 - Ce puternică şi strălucită era apariţia pe neaşteptate între ai Lui. Atunci toate nedumeririle se risipesc, toate întrebările tac, toate îndoielile dispar. Prezenţa Lui rezolvă totul, explică totul şi nimeni nu mai dorim nimic.
15 - Anotimpul primăverii este cel mai însemnat anotimp din an. În acest anotimp sunt trei luni, cele mai frumoase luni din tot anul în care se întâmplă trei evenimente, cele mai importante pentru tot cursul anului: Învierea Domnului, Înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt.
16 - Învierea - înseamnă naşterea din nou, care este începutul vieţii noastre cu Dumnezeu. Începutul vieţii noastre veşnice.
17 - Înălţarea închipuie transformarea noastră duhovnicească, maturizarea, pregătirea noastră pentru slujba, pentru roada, pentru slava noastră în Dumnezeu.
18 - Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă venirea Împărăţiei lui Hristos Domnul şi Împăratul nostru Veşnic cu toate înnoirile eterne pe care le va aduce puterea Lui, - adică vremea când se vor face socotelile roadelor noastre.
19 - Toate aceste trei mari evenimente închipuie cele trei mari schimbări, cele trei mari prefaceri care se petrec în viaţa noastră cea duhovnicească. Totul începe cu Învierea, cu naşterea din nou fără de care n-ar fi nimic.
Cu Învierea Mântuitorului a început Istoria Credinţei, Istoria Bisericii, Istoria veşnică a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi cu naşterea din nou încep toate acele trei părţi ale istoriei şi pentru noi.
20 - Dacă n-ar fi Înviat Hristos - spune sfântul apostol Pavel - zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică credinţa, zadarnică speranţa, zadarnică iubirea, zadarnice ar fi toate.
Dacă noi nu avem în viaţa noastră evenimentul crucial al naşterii din nou, zadarnice sunt toate eforturile noastre fireşti, - noi niciodată nu vom putea ajunge la intimitatea şi întrepătrunderea cu Hristos.
Cum o mlădiţă nu poate ajunge la o totală şi vie părtăşie cu viţa, ori cu trunchiul, - decât prin altoirea ei.
Dăruieşte-ne-o Doamne, tuturor.
Amin.