Intimitatea cu Dumnezeu
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - În colaborarea noastră cu Dumnezeu există anumite stadii de intimitate, care depind de starea noastră duhovnicească personală.
Dacă cineva dorește să realizeze ceva vrednic de Dumnezeu, ceva de folos pentru semeni și ceva pentru îmbogățirea frumuseții și sensibilizării sufletelor, - acela trebuie neapărat să ajungă la o intimitate și întrepătrundere sfântă cu Dumnezeu.
2 - Numai în această intimitate și întrepătrundere cu divinitatea - noi realizăm adevărata noastră condiție de rodire. După cum s-a spus: Eu sunt vița, iar voi mlădițele...” (Ioan 15,5).
Între mlădiță și vița din care face parte ea, există o așa intimitate și întrepătrundere, că nu știi cu adevărat unde sfârșește una și unde începe cealaltă. Seva care vine din adânc până la vârf, nu știi până în care loc este putere și din care loc se face rod.
3 - Tot ceea ce avem dulce și nobil în noi, este din ceea ce ne dă Hristos din Sine. Puterea și inspirația din El, se face poezie și cântare în noi.
Dar ceea ce ne poate da El în adevăr, depinde de gradul în care noi realizăm mai deplin și mai durabil această intimitate și întrepătrundere cu Dumnezeu.
4 - În această muncă există etape. Nu chiar de la început poți să ajungi la vârful acestei scări cerești, ci urcând treaptă cu treaptă, răbdător, ușor sau greu, dar continuu, până unde poți.
5 - În urcarea și coborârea cu Dumnezeu, pentru El nu există limite, dar pentru noi există pentru fiecare un nivel. Acel nivel pe care un om duhovnicesc luptând cu toate puterile sale îl poate ajunge pe scara vredniciei.
6 - Oamenii deosebiți ai lui Dumnezeu care au muncit cel mai mult, s-au rugat cel mai mult, au iubit cel mai mult și au suferit cel mai mult, - au depășit toate nivelele umane și au ajuns la hotarul cu divinul.
Ce ușor li S-a putut arăta acestora Dumnezeu. Și ce fericit a colaborat El cu ei.
7 - Aceștia au fost geniile, sfinții, profeții și aleșii lui Dumnezeu. Acestora li s-a dat cel mai mult, pentru că li s-a și cerut cel mai mult.
Iar ei nu s-au târguit cu Dumnezeu, nici n-au dat mai puțin decât li s-a cerut... Cum facem noi ceilalți, care ținem mai mult la pământ decât la cer. Și la gunoaie decât la cunună.
8 - Cine a ajuns la starea aceasta trăiește încă din existența aceasta vremelnică, în cea eternă. Moartea este numai un prag peste care ei, având ochii ațintiți spre viața în care au și intrat - nici nu simt când l-au trecut.
9 - De la venirea Sa pe pământ, Mântuitorul nostru Isus Hristos a avut în jurul Său niște suflete care I-au devenit atât de intime încât viața Lui s-a întrepătruns cu viața lor.
Cel dintâi astfel de suflet a fost sufletul curat și smerit al Sfintei Fecioare Maria, din care a și ales El ca să Se Întrupeze ca Om. Nu mai există un altul cum a fost al ei, fiindcă Hristos nu Se va mai Întrupa încă odată astfel.
Poate și pentru că nu s-ar mai găsi un al doilea astfel de suflet.
10 - Pe urmă au fost sufletele ucenicilor Săi. Cei trei în primul rând: Petru, Iacov și Ioan. Apoi ale celorlalți. Apoi ale multor altor nenumărați ucenici și ucenice, până la Patimile Sale. Și după acestea, până la marginile pământului și la capătul vremilor.
Toți muritorii care au avut fericirea acestei intimități cu Hristos, - au ajuns nemuritori ca El, prin El și pentru El.
11 - După Învierea Mântuitorului, El a umblat printre ai Săi încă patruzeci de zile. A cutreierat adunările lor. A însoțit căile lor, a binecuvântat pescuirile lor.
El le spusese înainte că va fi cu ei în orice zi și în orice loc. Și apoi le-a dovedit că este. Și că în adevăr poate fi.
12 - De-a lungul veacurilor de când Domnul nostru Preaiubit S-a dus în cer să ne pregătească și nouă un loc Acolo, - El este și Acolo, dar este și aici. Dumnezeu fiind El, este pretutindeni, - și ce puternic Îl simt inimile noastre uneori că El este chiar aici cu noi și printre noi.
Ce ușor - dar și ce greu, ne este să credem tot și totdeauna lucrul acesta.
13 - Și totuși unii dintre noi Îl văd și Îl simt aievea și azi umblând și trăind în noi, între noi și printre noi.
Toți aceștia mărturisesc nu numai prin cuvântul sau operele și faptele lor, ci și prin toată înfățișarea și atitudinea lor.
Aceștia sunt și un Har - dar și o obligație pentru noi. Și un model că se poate trăi așa, dar și o mustrare că noi nu trăim.
14 - Ce puternică și strălucită era apariția pe neașteptate între ai Lui. Atunci toate nedumeririle se risipesc, toate întrebările tac, toate îndoielile dispar. Prezența Lui rezolvă totul, explică totul și nimeni nu mai dorim nimic.
15 - Anotimpul primăverii este cel mai însemnat anotimp din an. În acest anotimp sunt trei luni, cele mai frumoase luni din tot anul în care se întâmplă trei evenimente, cele mai importante pentru tot cursul anului: Învierea Domnului, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt.
16 - Învierea - înseamnă nașterea din nou, care este începutul vieții noastre cu Dumnezeu. Începutul vieții noastre veșnice.
17 - Înălțarea închipuie transformarea noastră duhovnicească, maturizarea, pregătirea noastră pentru slujba, pentru roada, pentru slava noastră în Dumnezeu.
18 - Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă venirea Împărăției lui Hristos Domnul și Împăratul nostru Veșnic cu toate înnoirile eterne pe care le va aduce puterea Lui, - adică vremea când se vor face socotelile roadelor noastre.
19 - Toate aceste trei mari evenimente închipuie cele trei mari schimbări, cele trei mari prefaceri care se petrec în viața noastră cea duhovnicească. Totul începe cu Învierea, cu nașterea din nou fără de care n-ar fi nimic.
Cu Învierea Mântuitorului a început Istoria Credinței, Istoria Bisericii, Istoria veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.
Și cu nașterea din nou încep toate acele trei părți ale istoriei și pentru noi.
20 - Dacă n-ar fi Înviat Hristos - spune sfântul apostol Pavel - zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică credința, zadarnică speranța, zadarnică iubirea, zadarnice ar fi toate.
Dacă noi nu avem în viața noastră evenimentul crucial al nașterii din nou, zadarnice sunt toate eforturile noastre firești, - noi niciodată nu vom putea ajunge la intimitatea și întrepătrunderea cu Hristos.
Cum o mlădiță nu poate ajunge la o totală și vie părtășie cu vița, ori cu trunchiul, - decât prin altoirea ei.
Dăruiește-ne-o Doamne, tuturor.
Amin.