Întoarcerea şi vindecarea
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Întoarcerea la Dumnezeu a unui om cunoscut este totdeauna un prilej de mântuire pentru mulţi. Cu cât omul este mai cunoscut, cu atât mai folositor pentru mai mulţi.
Când se face o vindecare mică - puţini se miră de ea - dar când se face o vindecare mare, a unui Enea cunoscut de toţi - atunci se miră toată cetatea lui, atunci se uimesc toţi cetăţenii săi, atunci nimeni nu poate rămânea nepăsător.
2 - Când se întoarce la Dumnezeu un om neînsemnat - mai nimeni nu se interesează de asta, fiindcă bietul om a fost privit ca fără prea mare preţ.
Dar când se întoarce la Dumnezeu o samariteană, un Saul, un nume cunoscut, - atunci toată Samaria, tot Ierusalimul, toată cetatea lor se pune în mişcare, se miră, se frământă, se întreabă.
Şi cu toţii iau atitudinea ori pentru, ori contra lui Dumnezeu care face această minune, cu acest suflet.
3 - Cauza tuturor bolilor trupeşti - sunt bolile cele sufleteşti.
Bolile de stomac vin de obicei din lăcomia de mâncări...
Cele de ficat din îmbuibări, din descurajări, din amărăciuni.
Cele de inimă din alergări, din eforturi, din neglijenţe.
Cele de plămâni din zgârcenie, din nepăsare, din murdărie - şi aşa mai departe.
Toate vin din desfrânare, adică din neascultare, din necurăţie - şi ca să nu cazi în ele cu trupul - trebuie să ai grijă să nu cazi în ele cu sufletul mai întâi.
4 - Când unul din aceste păcate - sau mai multe - s-au încuibat însă în sufletul omului, întocmai ca un vierme sau ca mai mulţi viermi în inima unui copac, - păcatul roade, viermele roade...
Şi frunzele pălesc şi crengile se usucă - şi trunchiul se prăbuşeşte.
Singura salvare este atunci de a ucide viermele, de a ucide păcatul, înainte de a ajunge să te ucidă el.
5 - Fraţi iubiţi, cercetaţi cu grijă şi găsiţi locul pe unde a intrat vreun vierme în viaţa fratelui sau a sorei noastre. Apoi intraţi pe acolo cu Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui, - pătrundeţi cu El până acolo adânc cu rugăciune şi stăruinţă până la locul unde roade acest păcat.
Şi nu vă lăsaţi până când veţi simţi că viermele a fost ucis, că păcatul a fost scos...
6 - Ungeţi apoi cu mângâiere rana sufletului bolnav, spălaţi-o cu lacrimi şi legaţi-o cu tăcere şi dragoste - şi veţi vedea cu bucurie cum se va reface totul iarăşi.
O, cât de mulţi pomi frumoşi s-au uscat, fiindcă n-a fost nici o mână iubitoare care să se ocupe de ei la timp.
7 - Surorile noastre femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată Lucrarea Evangheliei Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Ce însemnată învăţătură şi pildă trebuie să se ia de la acestea din trecut, pentru prezent şi pentru viitor!
8 - Despre minunatele soţii - ale lui Avraam, Isac şi Iacov, despre mamele profeţilor Moise, Samuel, Samson şi alţii, - ce frumos scriu Sfintele Scripturi!...
Dar în afară de acestea cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi în dragostea lui Dumnezeu,
care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi la lupta lui Dumnezeu,
care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
O, de am cugeta mai mult şi astăzi la aceste pilde sfinte!...
9 - Ce să mai zicem apoi de Noul Testament pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Isus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi celelalte femei în jurul ei,
sfintele femei, care fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos, cu o strălucire aparte - până azi şi până în veci.
10 - Elisaveta, mama sfântului Ioan Botezătorul,
Ana, fiica lui Fanuel,
Marta şi Maria... samariteana, Magdalena, Fivi, Eunice şi Lois - şi altele...
Şi altele de atunci şi până astăzi, - câte şi mai câte, ca această ucenică Tabita, au înnobilat Biserica lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu pentru ele şi pentru tot ce au putut face şi aceste sfinte suflete pentru El şi pentru noi...
11 - Sfintele femei au şters lacrimile şi sudorile Domnului,
au legat rane,
au mângâiat dureri,
au sărutat şi au şters lacrimi sfinte şi sânge sfânt,
au încurajat luptători,
au ascuns primejduiţi,
au hrănit flămânzi,
au îmbrăcat goi,
au ospătat îngeri...
Dumnezeul Răsplătirilor să le dăruiască o veşnică răsplată pentru tot binele mare şi mult pe care l-au făcut ele astfel.
12 - Ce binecuvântate sunt cetăţile care au astfel de ucenice, adunările care au astfel de surori, de soţii, de mame şi de fiice, - care iau şi ele parte cu toată puterea lor la înaintarea Evangheliei (Filip. 4, 3).
Pentru astfel de femei trebuie să avem totdeauna cea mai înaltă şi aleasă preţuire în Domnul, - şi să fim gata să le venim în ajutor, cu grabă şi cu grijă, ori de câte ori vor fi în vreo strâmtorare, pentru că şi ele au fost şi poate mai sunt de mult ajutor multora (Rom. 16, 1-2).
13 - Pe morţii noştri iubiţi nu trebuie să-i aşezăm numai în locurile cele mai frumoase, ci şi în amintirile noastre cele mai scumpe şi în preţuirea noastră cea mai aleasă.
14 - Numele morţilor noştri iubiţi, a binefăcătorilor noştri şi ai altora, să ne fie neuitate, vieţile lor să ne fie pilde strălucite, memoria lor să o înconjurăm totdeauna cu respect, iar mormintele lor trebuie să le udăm mereu cu lacrimile recunoştinţei noastre, cum udăm florile totdeauna proaspete.
Ce fericit este acela care poate să spună şi să cânte Domnului:
„De pe-ale sfinţilor morminte
a-mele flori nu s-au uscat...
- şi-a lor aducere aminte,
mereu cu lacrimi am udat...”
15 - Este suflet netrebnic acela care nu are respectul morţilor sfinţi, şi binefăcătorilor săi, ai părinţilor şi fraţilor aleşi înaintea lui Dumnezeu şi cinstiţi în slujba lui Hristos.
Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, respectul pentru morţii sfinţi era un cult ţinut cu toată grija şi evlavia, de către toţi cei care ţineau adevărurile sfinte şi aveau credinţa cea bună şi dreaptă.
Şi aşa trebuie să fie şi azi şi în vecii vecilor!
16 - Însuşi Cuvântul ne porunceşte respectul pentru înaintaşii sfinţi când zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu, şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Până şi fariseii împodobeau mormintele sfinţilor, chiar dacă ei înşişi erau nişte ticăloşi (Matei 23, 29-30).
Atunci cât de ticăloşi trebuie să fie cei care se numesc credincioşi, dar care nu fac nici măcar cât făceau fariseii pentru memoria celor binefăcători!...
17 - Cât de mult datori suntem noi care ne-am împărtăşit de atâtea binefaceri prin înaintaşii noştri sfinţi... Cum să nu avem respectul pentru ei, pentru amintirea şi mormintele lor, cu atât mai mult, cu cât prin ei Dumnezeu ne-a făcut binele cel mai mare, cel al mântuirii!
Un suflet netrebnic şi rău este acela care n-are respect şi nu face tot ce poate pentru memoria şi mormintele oamenilor sfinţi.
18 - Ce taină este într-adevăr între asemănarea omului, cu numele ce i s-a dat la naşterea sa!...
Dacă numai puţin ai cunoaşterea tainei acesteia, uşor îţi poţi da seama despre caracterul unor fiinţe care îl poartă. Ce frumos trebuie să fi semănat Tabita cu însuşirile numelui ei, de Căprioară...
19 - Dar pe când toţi oamenii au nume frumoase, - vai ce puţini sunt cei care mai au în viaţa lor caractere nobile, însuşirile frumoase şi calităţile sfinte pe care ar trebui toţi să le aibă, potrivit tălmăcirii numelui lor.
Printre unicele şi sfintele valori pe care oamenii veacului din urmă le-au pierdut, - este şi frumoasa identitate pe care le-o conferea numele lor curat de la început,
- dar trădat apoi pe totdeauna prin păcatele cu care şi-au pătat numele şi viaţa, mai târziu...
20 - După ce au rămas fără de ascultare de Dumnezeu,
după ce s-au rupt şi de credinţa înaintaşilor,
- ce să-i mai lege pe oamenii aceştia de caracterul numelui lor izvorât din aceste două valori?
Toţi cei rămaşi fără ele au devenit o masă informă, o gloată fără identitate, un număr fără nume, - ca tot ceea ce merge la gunoi sau la foc, pe veci!
O Dumnezeule al Frumuseţii, refă iarăşi viaţa celor cu nume pe care le-au primit când erau şi ei frumoşi în faţa Ta.
Amin.