Întoarcerea și vindecarea
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Întoarcerea la Dumnezeu a unui om cunoscut este totdeauna un prilej de mântuire pentru mulți. Cu cât omul este mai cunoscut, cu atât mai folositor pentru mai mulți.
Când se face o vindecare mică - puțini se miră de ea - dar când se face o vindecare mare, a unui Enea cunoscut de toți - atunci se miră toată cetatea lui, atunci se uimesc toți cetățenii săi, atunci nimeni nu poate rămânea nepăsător.
2 - Când se întoarce la Dumnezeu un om neînsemnat - mai nimeni nu se interesează de asta, fiindcă bietul om a fost privit ca fără prea mare preț.
Dar când se întoarce la Dumnezeu o samariteană, un Saul, un nume cunoscut, - atunci toată Samaria, tot Ierusalimul, toată cetatea lor se pune în mișcare, se miră, se frământă, se întreabă.
Și cu toții iau atitudinea ori pentru, ori contra lui Dumnezeu care face această minune, cu acest suflet.
3 - Cauza tuturor bolilor trupești - sunt bolile cele sufletești.
Bolile de stomac vin de obicei din lăcomia de mâncări...
Cele de ficat din îmbuibări, din descurajări, din amărăciuni.
Cele de inimă din alergări, din eforturi, din neglijențe.
Cele de plămâni din zgârcenie, din nepăsare, din murdărie - și așa mai departe.
Toate vin din desfrânare, adică din neascultare, din necurăție - și ca să nu cazi în ele cu trupul - trebuie să ai grijă să nu cazi în ele cu sufletul mai întâi.
4 - Când unul din aceste păcate - sau mai multe - s-au încuibat însă în sufletul omului, întocmai ca un vierme sau ca mai mulți viermi în inima unui copac, - păcatul roade, viermele roade...
Și frunzele pălesc și crengile se usucă - și trunchiul se prăbușește.
Singura salvare este atunci de a ucide viermele, de a ucide păcatul, înainte de a ajunge să te ucidă el.
5 - Frați iubiți, cercetați cu grijă și găsiți locul pe unde a intrat vreun vierme în viața fratelui sau a sorei noastre. Apoi intrați pe acolo cu Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui, - pătrundeți cu El până acolo adânc cu rugăciune și stăruință până la locul unde roade acest păcat.
Și nu vă lăsați până când veți simți că viermele a fost ucis, că păcatul a fost scos...
6 - Ungeți apoi cu mângâiere rana sufletului bolnav, spălați-o cu lacrimi și legați-o cu tăcere și dragoste - și veți vedea cu bucurie cum se va reface totul iarăși.
O, cât de mulți pomi frumoși s-au uscat, fiindcă n-a fost nici o mână iubitoare care să se ocupe de ei la timp.
7 - Surorile noastre femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată Lucrarea Evangheliei Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament strălucesc numele atât de frumoase și slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Ce însemnată învățătură și pildă trebuie să se ia de la acestea din trecut, pentru prezent și pentru viitor!
8 - Despre minunatele soții - ale lui Avraam, Isac și Iacov, despre mamele profeților Moise, Samuel, Samson și alții, - ce frumos scriu Sfintele Scripturi!...
Dar în afară de acestea cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care și-au crescut copiii în frica și în dragostea lui Dumnezeu,
care și-au petrecut cu rugăciuni soții plecați la munca și la lupta lui Dumnezeu,
care și-au închinat Domnului toată viața lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
O, de am cugeta mai mult și astăzi la aceste pilde sfinte!...
9 - Ce să mai zicem apoi de Noul Testament pe cerul căruia strălucește cu o frumusețe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Isus Hristos, Vasul cel ales și sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru și Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi celelalte femei în jurul ei,
sfintele femei, care fiecare și toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos, cu o strălucire aparte - până azi și până în veci.
10 - Elisaveta, mama sfântului Ioan Botezătorul,
Ana, fiica lui Fanuel,
Marta și Maria... samariteana, Magdalena, Fivi, Eunice și Lois - și altele...
Și altele de atunci și până astăzi, - câte și mai câte, ca această ucenică Tabita, au înnobilat Biserica lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu pentru ele și pentru tot ce au putut face și aceste sfinte suflete pentru El și pentru noi...
11 - Sfintele femei au șters lacrimile și sudorile Domnului,
au legat rane,
au mângâiat dureri,
au sărutat și au șters lacrimi sfinte și sânge sfânt,
au încurajat luptători,
au ascuns primejduiți,
au hrănit flămânzi,
au îmbrăcat goi,
au ospătat îngeri...
Dumnezeul Răsplătirilor să le dăruiască o veșnică răsplată pentru tot binele mare și mult pe care l-au făcut ele astfel.
12 - Ce binecuvântate sunt cetățile care au astfel de ucenice, adunările care au astfel de surori, de soții, de mame și de fiice, - care iau și ele parte cu toată puterea lor la înaintarea Evangheliei (Filip. 4, 3).
Pentru astfel de femei trebuie să avem totdeauna cea mai înaltă și aleasă prețuire în Domnul, - și să fim gata să le venim în ajutor, cu grabă și cu grijă, ori de câte ori vor fi în vreo strâmtorare, pentru că și ele au fost și poate mai sunt de mult ajutor multora (Rom. 16, 1-2).
13 - Pe morții noștri iubiți nu trebuie să-i așezăm numai în locurile cele mai frumoase, ci și în amintirile noastre cele mai scumpe și în prețuirea noastră cea mai aleasă.
14 - Numele morților noștri iubiți, a binefăcătorilor noștri și ai altora, să ne fie neuitate, viețile lor să ne fie pilde strălucite, memoria lor să o înconjurăm totdeauna cu respect, iar mormintele lor trebuie să le udăm mereu cu lacrimile recunoștinței noastre, cum udăm florile totdeauna proaspete.
Ce fericit este acela care poate să spună și să cânte Domnului:
„De pe-ale sfinților morminte
a-mele flori nu s-au uscat...
- și-a lor aducere aminte,
mereu cu lacrimi am udat...”
15 - Este suflet netrebnic acela care nu are respectul morților sfinți, și binefăcătorilor săi, ai părinților și fraților aleși înaintea lui Dumnezeu și cinstiți în slujba lui Hristos.
Atât în Vechiul cât și în Noul Testament, respectul pentru morții sfinți era un cult ținut cu toată grija și evlavia, de către toți cei care țineau adevărurile sfinte și aveau credința cea bună și dreaptă.
Și așa trebuie să fie și azi și în vecii vecilor!
16 - Însuși Cuvântul ne poruncește respectul pentru înaintașii sfinți când zice: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu, și uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”.
Până și fariseii împodobeau mormintele sfinților, chiar dacă ei înșiși erau niște ticăloși (Matei 23, 29-30).
Atunci cât de ticăloși trebuie să fie cei care se numesc credincioși, dar care nu fac nici măcar cât făceau fariseii pentru memoria celor binefăcători!...
17 - Cât de mult datori suntem noi care ne-am împărtășit de atâtea binefaceri prin înaintașii noștri sfinți... Cum să nu avem respectul pentru ei, pentru amintirea și mormintele lor, cu atât mai mult, cu cât prin ei Dumnezeu ne-a făcut binele cel mai mare, cel al mântuirii!
Un suflet netrebnic și rău este acela care n-are respect și nu face tot ce poate pentru memoria și mormintele oamenilor sfinți.
18 - Ce taină este într-adevăr între asemănarea omului, cu numele ce i s-a dat la nașterea sa!...
Dacă numai puțin ai cunoașterea tainei acesteia, ușor îți poți da seama despre caracterul unor ființe care îl poartă. Ce frumos trebuie să fi semănat Tabita cu însușirile numelui ei, de Căprioară...
19 - Dar pe când toți oamenii au nume frumoase, - vai ce puțini sunt cei care mai au în viața lor caractere nobile, însușirile frumoase și calitățile sfinte pe care ar trebui toți să le aibă, potrivit tălmăcirii numelui lor.
Printre unicele și sfintele valori pe care oamenii veacului din urmă le-au pierdut, - este și frumoasa identitate pe care le-o conferea numele lor curat de la început,
- dar trădat apoi pe totdeauna prin păcatele cu care și-au pătat numele și viața, mai târziu...
20 - După ce au rămas fără de ascultare de Dumnezeu,
după ce s-au rupt și de credința înaintașilor,
- ce să-i mai lege pe oamenii aceștia de caracterul numelui lor izvorât din aceste două valori?
Toți cei rămași fără ele au devenit o masă informă, o gloată fără identitate, un număr fără nume, - ca tot ceea ce merge la gunoi sau la foc, pe veci!
O Dumnezeule al Frumuseții, refă iarăși viața celor cu nume pe care le-au primit când erau și ei frumoși în fața Ta.
Amin.