Foto Traian Dorz

Introducere

Traian Dorz - Cântarea Viitoare

Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc și pe marea de sticlă, cu harfele lui Dumnezeu în mâini stăteai biruitorii... și cântau Cântarea Mielului și ziceau: Mari și minunate sunt lucrările Tale Doamne Dumnezeule Atotputernice. Drepte și adevărate sunt căile Tale Împărate al Neamurilor. Cine nu se va teme Doamne și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta...
Apoi am văzut un Cer nou și un Pământ nou
... și coborându-se din Cer de la Dumnezeu Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o Mireasă împodobită pentru Mirele ei.
... și am auzit un glas tare care zicea: Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei - și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Domnul lor.
El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut...
În mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale Râului era Pomul Vieții.
Scaunul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea.
Robii Lui Îi vor sluji.
Ei vor vedea Fața Lui și Numele Său va fi pe frunțile lor că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor.
... Ferice de oricine păzește Cuvintele scrise în Cartea Lui.
Și Duhul și Mireasa zic: Vino.
Și El zice: Eu vin curând.
Amin. Vino Doamne Isuse!
Articol 1 din 200
Folosește săgețile ← → pentru navigare