Întunecarea
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Şiroaie neoprite de lacrimi, mai fierbinţi
mai grele şi amare vărsăm ca niciodată
căci lespezi de durere şi munţi de suferinţi
zdrobesc al nostru suflet bucată cu bucată.
Vin una după alta mereu mai negre ştiri,
vin una după alta mereu dureri mai grele,
şi ceas cu ceas ne piere lumina din priviri
şi pas cu pas ne pierdem puterile sub ele.
Pe tot întinsul zării cântarea a-ncetat
s-aude numai plânsul mai tainic sau mai tare
cu mâinile lăsate şi capul aplecat
priveşte ca-ntr-o rană în suflet fiecare.
Ieri cât de minunată şi dulce răsuna
frumoasa Ta cântare pe-ntinderea senină,
azi curge numai sânge şi plâns din rana grea
iar cupa suferinţii-i departe de-a fi plină.
Ca peste-o vie scumpă când floarea leagă rod
s-a năpustit furtuna pe scumpa Ta Lucrare
şi-acum priveşte Doamne cum macină şi rod
să-ntindă pustiirea, puteri nimicitoare.
Frumoşii stâlpi căzură legaţi şi duşi pe rând,
frumoasele mlădiţe zac rupte şi zdrobite
şi-acum priveşte Doamne cum pribegim plângând
prin jalea şi pustiul ruinelor iubite...
Zac harfele uitate alături pe pământ
noi unii lângă alţii stăm muţi în grea tăcere
frumoaselor speranţe săpatu-le-am mormânt
şi-i moartă parcă iarăşi credinţa-n vreo-nviere.
- întâia oprire -