Învățător și Model
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
În toate celelalte capitole scrise până aici s-au arătat adevărurile dumnezeiești de care trebuie să țină seama un lucrător al lui Hristos și care fac din el un învățător și un model al ascultătorilor și privitorilor lui.
În orice loc de muncă ar fi. Din orice stare, de orice vârstă și de orice sex. Sufletul lucrător cu Dumnezeu este și trebuie să fie însă, în chip deosebit, învățătorul unei trăiri sfinte. Și în același timp el însuși, în primul rând, modelul acestei trăiri spre care îi învață pe alții.
Un doctor bolnav în zadar va da lecții de sănătate cuiva. Căci îndată i se va spune: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți! Un om căzut în fântână în zadar va învăța pe altul cum se poate ieși de acolo, fiindcă acela îi va spune cu amărăciune, luându-l în râs: Ieși tu mai întâi și apoi mă învață. Arată-mi cum ai ieșit tu, mai întâi, și apoi voi ști cum să ies și eu.
Oamenii, ca și copiii, învață mai repede cu ochii decât cu urechile. Mai degrabă din ceea ce văd, decât din ceea ce aud. Mai mult din ceea ce le arăți, decât din ceea ce le spui.
V-am arătat - spunea Mântuitorul alor Săi - voia Tatălui. Și v-am dat o pildă cum s-o faceți (Ioan 13, 15). V-am învățat - spuneau și Sfinții Apostoli Bisericii - prin cuvintele noastre... Și v-am arătat cu trăirea noastră cum să faceți voia lui Dumnezeu (Fap. Ap. 20, 27-35).
Învățătorul care nu este el însuși modelul învățăturii sale, nu va fi nici crezut, nici urmat niciodată de nimeni. Un astfel de învățător va fi privit cu dispreț. Va fi ascultat cu neîncredere. Va fi urmat cu silă. După învățătura lui nu va rămânea nici un rod, nici o urmă, nici o bucurie.
La împăratul Napoleon, a venit odată cineva cu statutul unei învățături noi, pentru care el cerea de la împărat aprobarea legii. Când ministrul său i-a spus aceasta, împăratul i-a zis:
- Învățătorul acela care aduce o învățătură nouă să moară el mai întâi pentru învățătura lui dacă este adevărată și după aceasta vom vedea și noi cât a crezut-o și a trăit-o el însuși mai întâi; apoi o vom aproba. Numai viața și moartea dovedesc valoarea unui învățător și a unei învățături. Numai în fața acestor dovezi, ascultătorii și privitorii ajung să creadă cu adevărat.
Frate, învață-i și tu pe toți oamenii, dacă tu mai întâi trăiești cele ce îi înveți pe alții! Dar dacă tu nu trăiești decât puțin, învață-i numai cât trăiești tu. Când, din convingere și din adevăr, nu poți trăi nimic din cele ce vrei să-i înveți, atunci mai bine nici nu-i învăța nimic. Dacă vrei să înveți pe alții, învață tu mai mult decât cei pe care vrei să-i înveți. Dacă vrei să devii scriitor, mai întâi citește tu mai mult ca aceia pentru care vrei să scrii.
Și dacă vrei să chemi pe alții la sfințenie, ridică-te mai întâi tu la starea din care să se poată vedea de către toți că, înaintea lui Dumnezeu, viața ta este mai vrednică de urmat și cuvintele tale sunt mai vrednice de crezut. Fiindcă învățătura ta trebuie să o trăiești mai întâi și mai mult tu însuți. Sau, dacă nu, nu mai poți face pe nimeni să o trăiască.
Frate lucrător al lui Hristos, soră lucrătoare a Domnului, iată, ne apropiem încet de sfârșitul acestor gânduri și îndemnuri ale Duhului Sfânt. Fie că știi - și te cutremuri - fie că nu-ți pasă prea mult, tu ești un învățător și un model pentru multe suflete! Vei răspunde înaintea lui Dumnezeu nu numai de ceea ce ai spus cu gura ta, ci mai ales de ceea ce le-ai arătat cu trăirea ta celor ce o văd.
Dacă ții seama cu înțelepciune și cu seriozitate de acest adevăr, lucrarea pe care o faci tu va rămâne și va rodi. Dacă nu ții, va arde... Și poate că va arde cu tine cu tot. Căci cuvântul ca prin foc spune foarte mult.
Slavă veșnică Ție, Iisuse Doamne, Strălucitul nostru Învățător și Model!
Tu ne-ai spus care este voia și învățătura Tatălui.
Și tot Tu ai fost Acela Care ne-ai arătat prin viața Ta cum trebuie și cum se poate împlini, prin trăirea în orice condiții omenești, această învățătură.
Tu Însuți ne-ai arătat că cea mai strălucită fericire este a face voia lui Dumnezeu.
Și că cea mai strălucită răsplată este mulțumirea că ai făcut-o.
Te rugăm pe Tine să ne trimiți mereu de la Tatăl pe Duhul Sfânt, Marele nostru Călăuz și Binevoitor, Care să ne învețe toate lucrurile.
Să ne aducă mereu aminte de tot ce ne-ai spus și ne-ai arătat Tu.
Și să ne preschimbe din slavă în slavă după Chipul Tău, spre a fi vrednici de crezut și vrednici de urmat de toți cei cărora ne trimiți Tu să le propovăduim Numele Tău.
Amin.
*
Dumnezeu te prețuiește tot cât și tu-L prețuiești,
El atâta e cu tine, cât și tu cu El trăiești.
În măsura-n care viața îți va sta-n lumina Sa
va fi și-n tine lumină și-altora vei lumina.
Mai este-o Judecată!
Mai este, la sfârșit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-și ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.
Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris și spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.
Avem copii - și-i creștem după vrere,
avem elevi - și-i învățăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă și-n veghere
și-ntreaga lor răspundere avem.
Căci ei vor fi în lume și în viață
așa cum noi le-am spus și arătat,
iar ei, la fel, așa vor da povață...
și-un lung popor e-acum de noi format.
Îi creștem buni - la fel și ei vor face!
îi creștem răi - așa vor îndruma.
noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câți ne vor urma.
Și-abia atunci, la Marea Judecată,
vedea-vom toți uimiți, cu-adevărat,
cât a salvat o creștere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.
O, voi cei mari, răspunzători de gloate,
părinți și-ndrumători pentru urmași,
voi veți purta răspunderile toate;
voi creșteți sfinți sau creșteți ucigași.
De-aceea, pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiți, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.
*
Pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl Care L-a trimes.
Dar în oricare cetate veți intra și nu vă vor primi, să vă duceți pe ulițele ei și să ziceți: Scuturăm împotriva voastră chiar și praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuși să știți că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.
Poruncește, și învață aceste lucruri.
Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire,
în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.
Hristos a fost... ca mine
Un misionar predica de multă vreme în mijlocul unor triburi păgâne foarte înapoiate. Trăind în mijlocul lor, sufletul lui era plin de milă față de starea lor mizerabilă și, căutând să-i ajute în toate privințele, dorea să-i aducă și la cunoașterea lui Hristos.
Dar, în marea lor sărăcie mintală, ei nu puteau înțelege cum a fost Hristos și ce a făcut El pentru noi, oamenii, deci și pentru ei.
Misionarul se străduia cu toată puterea sufletului său să le spună cum este Hristos de bun, de iubitor, de plin de milă, de jertfitor...
- Oh, tot nu înțelegem, ziceau ei. Cum să-L putem iubi, dacă nu putem înțelege cum e El?
- Hristos este... ca mine, le-a răspuns misionarul, nemaiștiind cum să le zică.
- Oh, dacă Hristos este așa ca tine, i-au răspuns ei plini de bucurie, noi credem în El și Îl primim în inima noastră.
Ce îndrăzneață, dar și ce strălucită este o astfel de predică.
*
Începutul și sfârșitul mântuirii-i dragostea,
totul de la ea începe, totul va sfârși cu ea.
Ce spun Sfinții noștri Părinți.
- Nu este un alt mijloc pentru primirea harului ascultării decât ascultarea.
- Nimic nu poate sfâșia Trupul Bisericii atât de mult ca nesupunerea, neascultarea și mândria. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Fugi de neascultare și de nesupunere, căci atunci te vei învrednici de slavă în vecii vecilor. (Avva Isaia)
- Prin neascultare se risipește tot binele, iar prin ascultarea smerită se risipește tot răul. (Triod)
*
Firea cea veche din noi se poate trezi în orice moment și poate răsturna totul. Dacă nu ținem firea noastră răstignită și pironită pe Crucea Mântuitorului Hristos, ușor se poate ridica împotriva mântuirii noastre și să ne-o piardă, căci ea este nesupusă și neascultătoare. N-o putem birui decât răstignind-o. (Părintele Iosif Trifa)