Învăţător şi Model
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
În toate celelalte capitole scrise până aici s-au arătat adevărurile dumnezeieşti de care trebuiă să țină seama un lucrător al lui Hristos şi care fac din el un învăţător şi un model al ascultătorilor şi privitorilor lui.
În orice loc de muncă ar fi. Din orice stare, de orice vârstă şi de orice sex. Sufletul lucrător cu Dumnezeu este şi trebuie să fie însă, în chip deosebit, învăţătorul unei trăiri sfinte. Şi în acelaşi timp el însuşi, în primul rând, modelul acestei trăiri spre care îi învaţă pe alţii.
Un doctor bolnav în zadar va da lecţii de sănătate cuiva. Căci îndată i se va spune: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi! Un om căzut în fântână în zadar va învăţa pe altul cum se poate ieşi de acolo, fiindcă acela îi va spune cu amărăciune, luându-l în râs: Ieşi tu mai întâi şi apoi mă învaţă. Arată-mi cum ai ieşit tu, mai întâi, şi apoi voi şti cum să ies şi eu.
Oamenii, ca şi copiii, învaţă mai repede cu ochii decât cu urechile. Mai degrabă din ceea ce văd, decât din ceea ce aud. Mai mult din ceea ce le arăţi, decât din ceea ce le spui.
V-am arătat - spunea Mântuitorul alor Săi - voia Tatălui. Şi v-am dat o pildă cum s-o faceţi (Ioan 13, 15). V-am învăţat - spuneau și Sfinţii Apostoli Bisericii - prin cuvintele noastre... Şi v-am arătat cu trăirea noastră cum să faceţi voia lui Dumnezeu (Fap. Ap. 20, 27-35).
Învăţătorul care nu este el însuşi modelul învăţăturii sale, nu va fi nici crezut, nici urmat niciodată de nimeni. Un astfel de învăţător va fi privit cu dispreţ. Va fi ascultat cu neîncredere. Va fi urmat cu silă. După învăţătura lui nu va rămânea nici un rod, nici o urmă, nici o bucurie.
La împăratul Napoleon, a venit odată cineva cu statutul unei învăţături noi, pentru care el cerea de la împărat aprobarea legii. Când ministrul său i-a spus aceasta, împăratul i-a zis:
- Învăţătorul acela care aduce o învățătură nouă să moară el mai întâi pentru învăţătura lui dacă este adevărată și după aceasta vom vedea şi noi cât a crezut-o şi a trăit-o el însuşi mai întâi; apoi o vom aproba. Numai viaţa şi moartea dovedesc valoarea unui învăţător şi a unei învăţături. Numai în faţa acestor dovezi, ascultătorii şi privitorii ajung să creadă cu adevărat.
Frate, învaţă-i și tu pe toţi oamenii, dacă tu mai întâi trăieşti cele ce îi înveţi pe alții! Dar dacă tu nu trăieşti decât puţin, învaţă-i numai cât trăieşti tu. Când, din convingere şi din adevăr, nu poţi trăi nimic din cele ce vrei să-i înveţi, atunci mai bine nici nu-i învăţa nimic. Dacă vrei să înveţi pe alţii, învaţă tu mai mult decât cei pe care vrei să-i înveţi. Dacă vrei să devii scriitor, mai întâi citeşte tu mai mult ca aceia pentru care vrei să scrii.
Şi dacă vrei să chemi pe alţii la sfinţenie, ridică-te mai întâi tu la starea din care să se poată vedea de către toți că, înaintea lui Dumnezeu, viaţa ta este mai vrednică de urmat și cuvintele tale sunt mai vrednice de crezut. Fiindcă învăţătura ta trebuie să o trăieşti mai întâi şi mai mult tu însuţi. Sau, dacă nu, nu mai poți face pe nimeni să o trăiască.
Frate lucrător al lui Hristos, soră lucrătoare a Domnului, iată, ne apropiem încet de sfârşitul acestor gânduri şi îndemnuri ale Duhului Sfânt. Fie că ştii - şi te cutremuri - fie că nu-ţi pasă prea mult, tu eşti un învăţător şi un model pentru multe suflete! Vei răspunde înaintea lui Dumnezeu nu numai de ceea ce ai spus cu gura ta, ci mai ales de ceea ce le-ai arătat cu trăirea ta celor ce o văd.
Dacă ţii seama cu înţelepciune şi cu seriozitate de acest adevăr, lucrarea pe care o faci tu va rămâne şi va rodi. Dacă nu ţii, va arde... Şi poate că va arde cu tine cu tot. Căci cuvântul ca prin foc spune foarte mult.
Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Strălucitul nostru Învăţător şi Model!
Tu ne-ai spus care este voia şi învăţătura Tatălui.
Şi tot Tu ai fost Acela Care ne-ai arătat prin viaţa Ta cum trebuie şi cum se poate împlini, prin trăirea în orice condiţii omeneşti, această învăţătură.
Tu Însuţi ne-ai arătat că cea mai strălucită fericire este a face voia lui Dumnezeu.
Şi că cea mai strălucită răsplată este mulţumirea că ai făcut-o.
Te rugăm pe Tine să ne trimiţi mereu de la Tatăl pe Duhul Sfânt, Marele nostru Călăuz şi Binevoitor, Care să ne înveţe toate lucrurile.
Să ne aducă mereu aminte de tot ce ne-ai spus şi ne-ai arătat Tu.
Şi să ne preschimbe din slavă în slavă după Chipul Tău, spre a fi vrednici de crezut şi vrednici de urmat de toţi cei cărora ne trimiţi Tu să le propovăduim Numele Tău.
Amin.
*
Dumnezeu te preţuieşte tot cât şi tu-L preţuieşti,
El atâta e cu tine, cât şi tu cu El trăieşti.
În măsura-n care viaţa îţi va sta-n lumina Sa
va fi şi-n tine lumină şi-altora vei lumina.
Mai este-o Judecată!
Mai este, la sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.
Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.
Avem copii - şi-i creştem după vrere,
avem elevi - şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
şi-ntreaga lor răspundere avem.
Căci ei vor fi în lume şi în viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă...
şi-un lung popor e-acum de noi format.
Îi creştem buni - la fel şi ei vor face!
îi creştem răi - aşa vor îndruma.
noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câţi ne vor urma.
Şi-abia atunci, la Marea Judecată,
vedea-vom toţi uimiţi, cu-adevărat,
cât a salvat o creştere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.
O, voi cei mari, răspunzători de gloate,
părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
voi veţi purta răspunderile toate;
voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi.
De-aceea, pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiţi, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.
*
Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimes.
Dar în oricare cetate veţi intra şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi: Scuturăm împotriva voastră chiar şi praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.
Porunceşte, şi învaţă aceste lucruri.
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire,
în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Hristos a fost... ca mine
Un misionar predica de multă vreme în mijlocul unor triburi păgâne foarte înapoiate. Trăind în mijlocul lor, sufletul lui era plin de milă față de starea lor mizerabilă şi, căutând să-i ajute în toate privinţele, dorea să-i aducă și la cunoaşterea lui Hristos.
Dar, în marea lor sărăcie mintală, ei nu puteau înţelege cum a fost Hristos şi ce a făcut El pentru noi, oamenii, deci şi pentru ei.
Misionarul se străduia cu toată puterea sufletului său să le spună cum este Hristos de bun, de iubitor, de plin de milă, de jertfitor...
- Oh, tot nu înţelegem, ziceau ei. Cum să-L putem iubi, dacă nu putem înțelege cum e El?
- Hristos este... ca mine, le-a răspuns misionarul, nemaiştiind cum să le zică.
- Oh, dacă Hristos este aşa ca tine, i-au răspuns ei plini de bucurie, noi credem în El şi Îl primim în inima noastră.
Ce îndrăzneaţă, dar şi ce strălucită este o astfel de predică.
*
Începutul şi sfârşitul mântuirii-i dragostea,
totul de la ea începe, totul va sfârşi cu ea.
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi.
- Nu este un alt mijloc pentru primirea harului ascultării decât ascultarea.
- Nimic nu poate sfâşia Trupul Bisericii atât de mult ca nesupunerea, neascultarea şi mândria. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Fugi de neascultare şi de nesupunere, căci atunci te vei învrednici de slavă în vecii vecilor. (Avva Isaia)
- Prin neascultare se risipeşte tot binele, iar prin ascultarea smerită se risipeşte tot răul. (Triod)
*
Firea cea veche din noi se poate trezi în orice moment şi poate răsturna totul. Dacă nu ţinem firea noastră răstignită şi pironită pe Crucea Mântuitorului Hristos, uşor se poate ridica împotriva mântuirii noastre şi să ne-o piardă, căci ea este nesupusă şi neascultătoare. N-o putem birui decât răstignind-o. (Părintele Iosif Trifa)