Învăţătura şi învăţătorii
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Dacă „învăţătorii” păcătuiesc, nu învăţătura e vinovată, ci vinovaţi sunt cei care o calcă.
Acei oameni care se trezesc la mântuire, trebuie să părăsească păcatul, iar nu biserica.
Ea este Casa lui Dumnezeu cea adevărată. Ea este aceea care are în ea învăţătura şi darurile mântuitoare de la început.
2 - Acei ce doresc mântuirea, trebuie să părăsească nu credinţa, ci păcatul. Trebuie să lupte ca să iasă din biserică răul care s-a strecurat în viaţa celor care au ajuns în slujba Domnului, iar nu să lupte împotriva ei, care este Casa lui Dumnezeu.
3 - Dar dacă cei care dorm în formalism fac un păcat - mulţi dintre cei care se trezesc din el fac două.
În primul rând părăsesc Calea care trebuie să le rămână una şi pe totdeauna.
Iar în al doilea rând croiesc alte căi lăturalnice, care măresc răul prin ura confesională, prin bârfiri şi judecăţi răuvoitoare, prin certuri de partide şi de interese aţâţătoare de pizmă şi de porniri vinovate.
4 - Duhul acelor dezbinări, acela era duhul sectar.
Omul acelor certuri vinovate, acela este sectarul.
Şi partida acelor interese potrivnice voii lui Dumnezeu, potrivnice poruncii Evangheliei, stricătoare a unităţii curate şi semănătoare a urii între fraţi, - îngustimea aceasta intolerantă şi crudă, - partida aceea este secta.
Aceea este neghina. Aceea este semănarea vrăjmaşului în Biserica Domnului şi în ogorul lui Hristos. Căci duhul acela, omul acela şi partida aceea vor face pretutindeni răul, iar nu binele.
5 - Împotriva acelui fel rău şi neevanghelic de „vestire” a Evangheliei - s-a ridicat Oastea Domnului, mărturisind trezirea naşterii din nou şi trăirea cea vie pentru Hristos - în biserica şi în credinţa noastră strămoşească.
Părăsim păcatul, nu învăţătura.
Ieşim din lume, nu din biserică.
Ne lepădăm de Satana, nu de credinţă.
Ne schimbăm inima, nu confesiunea.
Ne stricăm obiceiurile rele, nu pe cele bune.
Dacă ne-am ridicat „împotriva literei care omoară duhul”, ne ridicăm şi mai hotărâţi împotriva rătăcirii care de asemenea îl omoară şi mai mult şi mai repede şi mai nemilos.
6 - Lupta aceasta n-a fost uşoară. Oamenii interesului şi-ai leneviei dinăuntrul bisericii vii, supăraţi de lumină, se repezesc s-o nimicească. Oamenii interesului dezbinării din afara bisericii - tot aşa.
7 - Şi astfel între aceste două tabere din care unii Îl vestesc pe Hristos din duh de ceartă iar alţii din slavă deşartă - Lucrarea cea sănătoasă a lui „Dumnezeu”, trebuie să-şi ducă lupta pentru adevărul mântuitor sub tot felul de lovituri ale acestor două feluri de potrivnici.
Prin amândouă aceste două duhuri, vrăjmaşul caută să înăbuşe Lucrarea cea sănătoasă trezită şi însufleţită de Duhul Domnului.
8 - Amândouă aceste partide potrivnice şi aceste două duhuri, - ale formalismului şi ale sectarismului, - între ele se urăsc de moarte unul pe altul. Dar împotriva Duhului curat al Lucrării Evangheliei aceste două duhuri se unesc şi luptă la fel.
9 - Formalismul comod şi decăzut bârfeşte Lucrarea Domnului numind-o „sectă”. Iar sectarismul îngust şi interesat o bârfeşte numind-o „formalism”... Numai fiii lui Dumnezeu, atât dintr-o parte cât şi din alta o văd ca pe puterea Duhului Sfânt care aduce mântuirea tuturor acelora care o caută, în felul cel mai minunat pe care l-a vestit sf. ap. Pavel, sf. Ioan Gură de Aur şi toţi Sfinţii Părinţi şi martiri ai Bisericii până astăzi.
10 - În misiunea aceasta grea, pe calea aceasta îngustă, Oastea Domnului a avut de la începutul ei de dus o luptă uriaşă şi neegală. Era ca un miel care avea de luptat cu un Leu şi cu un Urs. Amândoi aceşti vrăjmaşi se puteau folosi de orice fel de arme împotriva Oastei - şi le şi foloseau. Dar ea nu se putea folosi împotriva lor decât de armele nevinovăţiei şi ale Duhului.
11 - Aceasta era misiunea Lucrării Oastei în biserică - şi tot aceasta a fost şi cauza pentru care a fost şi va fi ea nesuferită de oamenii „literei”. De oamenii uscaţi şi morţi în nişte forme cu înfăţişare de evlavie dar fără viaţă creştină, fără roadele Duhului Sfânt, fără Hristos Cel Viu şi Mântuitor.
12 - Dar precum a luptat Oastea de puternic şi de hotărât împotriva duhului formalist, împotriva acestui „duh al literei” din biserică, spre a turna în formele cele mai frumoase ale învăţăturii adevărate, viaţa cea sănătoasă şi lucrătoare a unei credinţe rodnice prin Duhul Sfânt, - tot aşa de puternic şi de hotărât a avut de luptat Oastea Domnului şi împotriva duhului sectar. Împotriva acelui duh de rătăciri şi dezbinări care se năpustea împotriva bisericii vii şi împotriva adevărului mântuitor cu tot atâta furie ca pe vremea sfântului Pavel.
13 - Marile adevăruri Dumnezeieşti sunt simple şi puternice.
Marii oameni adevăraţi ai lui Dumnezeu care le-au primit aceste adevăruri direct de la Dumnezeu, le-au înţeles drept şi le-au grăit limpede.
Dar după aceşti mari oameni adevăraţi de la început, diavolul şi-a adus nu după multă vreme şi pe marii lui prefăcuţi care, băgându-se între oameni şi adevăr, zicând că le explică adevărul, l-au complicat şi mai mult. Şi spre nenorocirea lor şi a omenirii, aceştia în loc de lumini au adus umbre şi în loc să dărâme un zid au ridicat sute.
14 - Astfel aceşti stricători ai adevărului au făcut ca astăzi oamenii care ar trebui să se numească (fericit şi dulce) cu un singur nume ceresc de „creştini”, - se numesc (trist şi amar) cu zeci de nume lumeşti: ortodocşi, catolici, protestanţi, baptişti, adventişti, penticostali, - denumiri care în afară au pierdut sunetele Sfântului Nume al lui Hristos, iar înăuntru, în majoritatea lor au pierdut orice asemănare cu Duhul Lui (Rom. 8, 9).
În felul acesta Satana i-a învrăjbit într-atâta pe oameni de nu se mai pot apropia unul de altul.
- Şi i-a făcut să se urască în aşa fel, să umble să se nimicească plini de ură unii pe alţii tocmai în numele „apărării” Evangheliei şi a „vestirii” adevărului!
15 - Puterea credinţei adevărate şi vii este uriaşă, este copleşitoare, este slăvită. Focul ei dezlănţuit prin Duhul Sfânt arde tot ce-i făţarnic şi uscat. Şuvoiul ei nimiceşte tot ce-i vechi şi bolnav. Primăvara ei naşte şi creşte din toate părţile frumuseţi şi forţe pline de frumuseţe şi de avânt.
Sigur că oriunde apare ea va stârni multe împotriviri, pentru că puterile minciunii şi ale păcatului pe care ea vine să le spulbere, i se vor împotrivi totdeauna ridicându-se împotriva ei cu prigoniri.
Dar cele două nebiruite puteri ale Duhului Sfânt: Adevărul şi Dragostea, până la urmă, o vor duce totdeauna la biruinţă.
16 - Cei doi slujitori ai diavolului: minciuna şi ura, vor lupta până la sfârşit împotriva credinţei adevărate şi vii, împotriva celor doi slujitori ai lui Hristos, împotriva celor două puteri ale Duhului Sfânt, prin care se dezlănţuie Focul Sfânt şi lucrează Primăvara înnoitoare.
17 - De multe ori în lupta aceasta vin momente cutremurător de grele. Dumnezeu îngăduie uneori ca în învălmăşeala luptei dintre Bine şi rău, întunericul să pară că biruie şi minciuna să pară că triumfă.
18 - Dar totdeauna aceasta este numai o părere. Triumful minciunii e scurt şi trecător.
Ochiul grăbit are totdeauna privirea scurtă.
Privirea scurtă vede totdeauna numai jumătate de adevăr.
Jumătate de adevăr este totdeauna o amăgire.
De aceea adevăratul credincios priveşte lucrurile şi întâmplările în lungimea şi în adâncimea timpului.
El nu se lasă prea înflăcărat de larma vorbelor mari şi de agitaţia însufleţirilor mici. Ci zidit temeinic pe seriozitatea adevărului înţelept şi înrădăcinat adânc în părtăşia dragostei curate - păşeşte biruitor şi drept, dar de unde a pus piciorul nu i-l mai clinteşte nimeni.
Priveşte liniştit şi sigur, dar din ce s-a încredinţat, nu-l mai abate nimeni.
19 - Sigur că la starea aceasta nu se ajunge grabnic. Sigur că în felul acesta nu sunt prea mulţi.
Dar tot sigur este şi faptul că la starea aceasta se poate ajunge prin harul lui Dumnezeu.
Şi că în felul acesta totuşi sunt în Lucrarea lui Dumnezeu totdeauna atâţia credincioşi de câţi este nevoie ca solia lui Hristos să răzbească înainte. Şi Duhul Sfânt să-Şi continue lucrarea Sa de desăvârşire a Bisericii vii.
20 - Când vin marile lupte ale lui Dumnezeu, Duhul Sfânt are grijă să pregătească din timp mari viteji pentru biruinţa lor.
Când vin marile trebuinţe ale Lucrării lui Hristos, Duhul Sfânt are grijă să ridice din vreme harnici lucrători pentru împlinirea lor.
Doamne Duhule Sfinte, nu lăsa nici luptele nici trebuinţele Bisericii Tale, fără aceşti viteji şi biruitori.
Amin.