Învinuirea şi nevinovăţia

1 - Suflete al meu şi fiul meu iubit - ajuns aici, vino să facem şi noi întocmai aşa cum zicem acum despre voia lui Dumnezeu.

Şi despre soarta rânduită de El acelora care au primit ungerea aceasta de a fi jertfă.

Căci jertfă - înseamnă această ungere.

Jertfă înseamnă această trimitere.

Jertfă înseamnă această slujbă mijlocitoare!

Cel ce ne-a ales pentru asta va fi cu noi şi ne va da nu numai puterea şi ajutorul - ci şi biruinţa şi răsplata Lui.

2 - De ce te întristezi şi tu suflete al meu şi fiule al meu, uneori până la o întristare de moarte, când te auzi batjocorit pe nedrept şi învinuit, de păcate pe care nici nu le-ai gândit vreodată?

Şi poate că tocmai de către acei zişi fraţi şi fii duhovniceşti ai tăi, pe care poate că tu i-ai născut din nou şi prin suferinţele tale în Evanghelie cândva,

- când la umbra unei biserici întrebai din partea lui Isus cu ochii tăi plini de lacrimi şi cu sufletul tău scăldat în „sânge”: „Ce aţi făcut din inima mea”

Şi ce făcuseră înainte din Inima lui Isus, - au făcut după aceea din inima ta.

3 - De ce gemi acum îndurerat când eşti zdrobit de ei şi învinuit chiar de păcatele pe care tocmai ei înşişi le fac?

Sau pentru care pe ei nu-i învinuieşte şi nu-i judecă nimeni încă,

- ci eşti învinuit tu.

Şi păcatele lor sunt aruncate de către ei asupra vieţii tale dusă în suferinţă, când ei şi-o duceau - pe a lor în păcat?

Taci suflete şi rabdă, fiindcă orice cârtire chiar dreaptă fiind îţi scade din frumuseţea şi meritul răbdării tale.

4 - Nu suflete al meu, tu n-ai drept să-ţi ceri dreptatea ta de la oameni şi pe pământ.

Ţie are cine să-ţi facă dreptate, când va veni vremea să-Şi facă dreptate şi Lui Însuşi, - Isus Cel şi mai nevinovat ca tine.

Dar şi mai batjocorit.

5 - Bucură-te că n-are dreptate cel ce te învinuieşte de tot răul pe care nu l-ai făcut.

Suferă toată murdăria pe care ţi-o aruncă,

suferă în locul celor ce au făcut-o dar pe care nu-i osândeşte nimeni, nici ei înşişi.

Tu pentru asta ai fost rânduit: să suferi, să nu te aperi.

Să porţi - nu să arunci.

Să fii ocărât - şi nu lăudat.

Să ai o singură mângâiere: că eşti nevinovat de toate aceste învinuiri şi batjocuri.

Şi o singură grijă: să te rogi pentru ei şi să-i ierţi, aşa cum a făcut Domnul tău.

6 - Nu-l da în judecata oamenilor pe cel ce te-a insultat.

Dă-l în judecata lui Dumnezeu şi pentru păcatele acestea, ca şi pentru celelalte păcate.

Şi pe batjocoritorul acesta, - ca şi pe ceilalţi batjocoritori.

Şi de data asta - ca şi de celelalte dăţi.

Şi aşteaptă tu liniştit, oricât de zdrobit ai fi, - aşteaptă să-ţi apere dreptatea ta Dumnezeul tău care ştie viaţa ta.

Care cunoaşte nevinovăţia ta.

Care ştie ce ai făcut tu pentru El şi pentru ei, cât şi ceea ce au făcut şi ei pentru tine şi pentru El.

7 - De ce pe îmbrăcămintea noastră nimic nu arată că noi suntem oi ale Domnului?

De ce „behăim” şi noi ca oile lumeşti?

De ce umblăm prin aceleaşi locuri pe pământ?

De ce ne hrănim cu aceleaşi buruieni lumeşti şi otrăvitoare?

Şi de ce bem aceleaşi băuturi din paharul diavolului ca şi acei care niciodată n-au cunoscut paharul lui Dumnezeu,

- cum pretindem că L-am cunoscut noi?

8 - Nimeni nu-l poate cunoaşte şi recunoaşte pe nici un om mai bine de cum se poate cunoaşte şi se recunoaşte el pe sine însuşi.

Deci nimeni nu poate şti nici despre mine şi nici despre tine adevărul, cum ni-l ştim noi singuri,

dacă vrem cu adevărat să ne cercetăm cu sinceritate.

Şi să ne îndreptăm viaţa în tot ce este ascuns, în primul rând, - apoi şi în ce este arătat.

9 - Dacă credem cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu care spune că în curând vor fi date pe faţă toate cele ascunse ale oamenilor...

Şi că în Ziua cea cumplită a Înfricoşatei Judecăţi, tot ce a fost făcut în ascuns va fi strigat ca de pe acoperişul caselor,

- atunci ce rost mai are să ne înşelăm singuri prefăcându-ne că suntem neprihăniţi când în inima noastră noi înşine ştim că suntem nelegiuiţi?

10 - Vine Ziua când tot ce ascunzi acum, nu altul, ci tu însuţi îţi vei striga în gura mare,

urlând de durere şi de părere de rău,

în auzul lui Dumnezeu şi al lumii,

- pentru că nu te va mai răbda conştiinţa ta.

Şi nu te va mai răbda pământul de sub tine.

Şi cerul de deasupra ta.

11 - Când nimeni nu mai vrea să-ţi recunoască dreptatea ta.

Când nimănui nu-i mai pasă de învinuirile nedrepte şi murdare care ţi se aruncă cu îndrăzneală şi cu neruşinare.

Când nu ţi se ţine în seamă nici o dezvinovăţire sau îndreptăţire pe care ai aduce-o tu în sprijinul dreptăţii tale,

- ce altă mărturie mai poate avea nevinovatul învinuit, credinciosul insultat, părintele batjocorit - decât mărturia Viului şi Adevăratului Dumnezeu?

Care a văzut şi vede atât dreptatea lui nevinovată

cât şi învinuirile lor nelegiuite?

12 - Fraţii şi surorile în ochii şi în urechile cărora se aruncă murdăria învinuirilor nedrepte contra noastră, cei mai mulţi şi de cele mai multe ori - tac.

Chiar dacă nu cred nimic despre cele ce aud spunându-se despre noi, totuşi nu au curajul şi nu au voinţa să apere dreptatea noastră şi să-l înfrunte pe batjocoritor.

Atunci singurul nostru apărător rămâne Domnul.

Şi e mai bine aşa.

13 - Tăcerea celor care ştiu nevinovăţia celui învinuit este o vinovăţie tot aşa de mare în faţa lui Dumnezeu ca şi a celui ce a săvârşit în faţa lor păcatul împotriva cărora ei trebuiau să se ridice - şi nu s-au ridicat.

Trebuiau să se împotrivească - şi nu s-au împotrivit.

Trebuiau să-l împiedice - şi nu l-au împiedicat...

Vino sufletul meu ca noi să nu tăcem când vom vedea învinuit pe cel nevinovat. Ci să ne ridicăm hotărât în apărarea lui, contra nelegiuitului care îl învinuieşte pe nedrept.

14 - În vremea când Mântuitorul era judecat şi osândit la moarte!... nu toţi cei ce fuseseră atunci acolo de faţă au strigat „răstigneşte-L, răstigneşte-L”...

Au fost şi mulţi care n-au strigat, care au tăcut...

Care au tăcut vinovat când trebuia să strige: „NU”! Nu-L răstigni! Nu-I vinovat, Acest OM de nici una din crimele la care se spun împotriva Lui!

Toţi aceşti martori mincinoşi şi murdari spun neadevăruri. Omul Acesta n-a fost în stare să facă aşa ceva niciodată...

Acei care spun despre El aceste calomnii, să dovedească, să arate ce spun!

„Nu osândiţi un nevinovat, că vă va osândi Dumnezeu!”...

Aşa ar fi trebuit să strige cei ce tăceau atunci...

Dar au tăcut şi nu L-au apărat pe Isus Cel Nevinovat...

15 - Da!, toţi au tăcut.

Au tăcut orbii cărora El le dase vederea...

Au tăcut cei înfometaţi pe care El îi adusese să se ospăteze... care se îngrăşaseră acum... care aveau case la oraş, vile luxoase, haine la mode...

au tăcut cei care se îmbuibau cu mâncări şi băuturi, în timp ce El flămânzise, suferise şi plânsese pentru ei...

Au tăcut toţi cei pe care El îi ridicase din mizerie, din neştiinţă, din anonimat.

- Acum nu mai au nevoie de El. Ce le păsa lor că au avut cândva? Ce le pasă lor acum că El i-a ajutat să ajungă unde au ajuns?

Acum au ajuns, - nu mai au nevoie.

Acum sunt sătui, acum sunt bogaţi, acum sunt tari... acum tăceau.

Era mai comod să tacă...

Vrăjmaşul acesta avea relaţii, le putea face şi lor rău.

E mai „cuminte” să taci decât să-l înfrunţi. Te poate ataca şi pe tine...

16 - ... Aşa se săvârşeşte crima cu ajutorul celor care tac. Cu ajutorul „fraţilor înţelepţi”, care nu-şi pun şi ei în primejdie situaţia lor spre a apăra pe un om chiar nevinovat, dar care acum nu le mai poate procura nici un avantaj direct,

însă dacă l-ar apăra le-ar putea pricinui vreo neplăcere.

Şi lor nu le convine să sufere nimic pentru nimeni...

17 - Că cel învinuit a fost el un binefăcător cândva şi pentru ei, poate, - dar dacă acum nu le mai poate face nimic, - mai bine să nu se amestece. Nu-i mai interesează problema...

Cei ce gândesc aşa sunt martorii nepăsători, martorii vinovaţi, martorii criminali, care îngăduind nelegiuirea prin tăcerea lor, se fac părtaşi cu făptaşul la osânda lui.

18 - Dumnezeul Adevărului care cunoaşte nevinovăţia celui ce a suferit făcând bine

şi lupta celui ce nu s-a cruţat pe el şi viaţa lui pentru a-i aduce pe alţii la Hristos şi la mântuirea Sa, care cunoaşte lacrimile şi ostenelile celui ce zeci de ani, zi şi noapte a muncit şi s-a ostenit pentru a le face şi lor binele la care au ajuns,

- Dumnezeul Acela Viu şi Prezent, este Martorul său Adevărat şi Credincios.

Şi El la vremea Judecăţii Lui, va apăra pe slujitorul bătrân şi bolnav, sărac şi dispreţuit acum -

împotriva tuturor celor ce nu s-au cutremurat să-l învinuiască

ori să tacă, atunci când trebuia să-l apere.

19 - Pe Tine Dumnezeule Adevărat şi Viu Te iau şi eu Singurul meu Martor faţă de toate insultele şi batjocurile pe care mi le aruncă şi mie astăzi acei pe care nu i-am lăsat să moară ieri,

când erau nişte necunoscuţi bicisnici,

nişte milogi fără nici un nume,

nişte târâtoare anonime, unde ar fi trebuit să fie lăsaţi.

20 - Până când un părinte mai are nădejde pentru copiii săi, oricât de mult a fost jignit, dispreţuit şi nedreptăţit, - în inima lui adâncă şi largă cât o pâine mare şi caldă, - tot se mai găseşte, tot mai doreşte să se mai găsească, tot mai luptă să se afle - o speranţă.

O cale, o rază, un firicel de dragoste, - ceva de care să se agaţe, pentru a nu-şi rupe de tot sufletul său de către ei...

Doamne Tată Ceresc, ai milă de un astfel de părinte bătrân şi ascultă-i rugăciunea şi lupta pentru copiii lui - cei mai de plâns decât el.

Amin.