Ispitele şi înfrânarea
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Ispitele trupeşti vor trezi mereu în partea cea mai de jos a fiinţei noastre îndemnuri păcătoase
dar noi să nu le ascultăm!
2 - Ispitele sufleteşti, adică ispitele care îndeamnă spre slava şi stăpânirea lumească, ne vor atrage mereu partea de mijloc, partea cea cu inima, înspre ele.
Dar noi să le înfrângem şi pe acestea prin înfrânare şi smerenie!
3 - Dar ispitele duhovniceşti, aceste îndemnuri care ne împing spre învăţăturile străine,
spre căile lăturalnice,
spre abaterile de la adevăr şi lumină,
- ne vor încerca mereu partea cea mai înaltă a fiinţei, raţiunea cea sănătoasă.
Pe acestea să le respingem mai hotărât, fiindcă din cauza lor va cădea şi mijlocul şi partea noastră cea de sub el.
4 - Mereu vor veni din partea străinului cărţi sau cuvântări,
prieteni sau „inspiraţi”,
învăţături sau învăţători,
duhuri sau oameni, spre a ne atrage de partea lor.
Dragostea să nu se lase, legământul să nu se lase, Dumnezeul acestora să nu ne lase.
5 - Nu vor veni în numele păcatului,
nici în numele lumii,
- ci în Numele lui Hristos
Căci dacă ar veni în numele lăcomiei sau al stricăciunii, ar spune adevărul - şi nimeni nu i-ar urma.
Dar vin în numele adevărului spunând minciuna - şi toţi cei ca ei îi urmează.
Iar noi ne zdrobim inimile după ei, ca după nişte fraţi buni.
6 - Pentru că vin cu prefăcătorie, folosind Cuvântul Domnului, Cartea Domnului, Numele Domnului şi Adevărul Domnului,
- cum să nu-i înşele chiar şi pe cei zişi „aleşi”
Ne înşelăm însă căci dacă ar fi într-adevăr aleşi - nu s-ar duce.
7 - Ia bine seama că şi pentru tine în tot lungul drumului veşniciei, - sunt curse. Şi te pândesc primejdii.
Nu te întovărăşi cu nici un străin care îţi apare la vreo cotitură, prefăcându-ţi-se prieten şi binevoitor!
8 - Nu te lăsa atras de nici o chemare
şi nu te uita la nici unul care ţi-ar face cu ochiul de dincolo de marginile învăţăturii tale,
dinafară de credinţa ta
- şi de frăţietatea ta.
9 - Ţine-ţi bine în frâul înfrânării trupul,
în frâul smereniei inima,
în frâul ascultării mintea,
şi în frâul statorniciei, întreagă fiinţa ta
- ca să nu cazi în nici o cursă
şi să poţi merge drept, şi frumos pe calea veşniciei
spre a ajunge cu bucurie şi cu biruinţă, la cununa cu care te aşteaptă Hristos la capătul acestei căi.
10 - „Oricine crede în Isus Hristos nu va fi judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat,
A şi fost judecat... înseamnă că sentinţa a şi fost dată, întârzie doar executarea ei,
amânată de mila răbdătoare a lui Dumnezeu.
Dar mânia Lui poate veni în orice clipă şi în orice fel.
11 - Deschide-ţi măcar acum odată ochii, şi priveşte la ceea ce este chiar deasupra capului tău,
chiar gata să se prăbuşească peste tine,
- şi fugi de sub mânia lui Dumnezeu!
Fugi până mai ai o clipă şi o scăpare.
Fugi la picioarele Crucii lui Isus Hristos, Mântuitorul sufletului. Singurul Mântuitor al sufletului tău nenorocit.
12 - Fugi îngrozit de pedeapsa păcatelor tale şi strigă-L în ajutorul tău pe Isus.
Mărturiseşte-I păcatele şi cere-I cu lacrimi de căinţă iertarea pentru ele.
Leapădă-te cu scârbă şi cu spaimă de calea rea şi pune gând şi legământ să-L asculţi pe Domnul
şi să iei calea Lui cea mântuitoare.
Aceasta va fi salvarea ta.
13 - Sângele Crucii Lui va spăla păcatele tale
- şi va înlătura deasupra capului tău sentinţa morţii, izbăvindu-te.
Apoi rămâi la adăpostul Crucii şi ascultării Lui, pe toată viaţa ta,
- căci numai acolo vei fi la adăpost de orice sabie a morţii.
Numai acolo...
14 - Boabele de tămâie, de forma lacrimilor, aminteau totdeauna celor care se rugau, că rugăciunea cea adevărată ca tămâia, trebuie să fie făcută cu lacrimi.
Mireasma tămâiei amintea că rugăciunea trebuie să fie curată şi plăcut mirositoare înaintea lui Dumnezeu.
Adică izvorâtă dintr-o inimă smerită şi nefăţarnică, fără gânduri sau păcate ascunse.
Şi să fie pentru un scop bun şi mântuitor, vrednic înaintea lui Dumnezeu
şi nu pentru lucruri nevrednice.
15 - Fumul tămâiei, străveziu şi uşor,
prin înălţarea lui, aminteşte mereu închinătorilor că rugăciunile lor trebuie să aibă avânt, putere, limpezime şi sinceritate.
Ca să se poată înălţa cu adevărat spre Dumnezeu.
16 - Focul tămâiei, ne porunceşte ca în rugăciunile noastre totul să fie fierbinte şi strălucit,
- atât conţinutul cât şi forma rugăciunii
- atât inima cât şi cuvintele celui ce se roagă
- atât credinţa cât şi cântarea ce se înalţă spre Dumnezeu.
17 - Iar altarul şi timpul tămâierii, porunceşte ca rugăciunea să ne fie necurmată
şi să ne fie sfântă,
şi să ne fie vrednică de Dumnezeu,
şi să ne fie cu evlavie şi cu cutremur,
şi să fie făcută în felul acesta, de către toţi cei ce stau în Casa rugăciunii, în faţa lui Dumnezeu.
18 - Numai înălţată în acest fel, rugăciunea noastră poate fi după dorinţa şi după cerinţele lui Dumnezeu,
şi numai o astfel de rugăciune înălţată ca fumul jertfei lui Abel,
- să ne aşteptăm ca să fie bineplăcută şi bine primită înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru.
19 - Rugăciuni lipsite de lacrimi,
rugăciuni lipsite de mireasma unor dorinţe curate şi smerite,
rugăciuni lipsite de sinceritate, de putere şi de căldură...
Rugăciuni lipsite de cutremurul inimii,
şi lipsite de statornicie, de stăruinţă, de credinţă şi de frumuseţe,
- rugăciunile acestea se lasă greoaie şi tulburi în jos ca fumul lui Cain în loc să se înalţe spre cer!
Cu câtă întristare Îşi întoarce Domnul Faţa dinspre ele!
20 - Datoria de a veghea asupra cuvintelor noastre o avem noi înşine, fiecare şi totdeauna.
Grija de a nu lăsa să ne scape din gură nici o vorbă urâtă, ruşinoasă, vinovată sau necuviincioasă
- noi trebuie s-o avem.
Noi trebuie să fim atenţi.
Noi trebuie să ne deprindem voinţa ca să stăpânească şi să supravegheze asupra gurii noastre.
O Duhule Sfânt, întăreşte voinţa noastră şi fă să veghem mereu asupra griji acesteia.
Amin.