Vorbirea şi tăcerea
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Şi totuşi cât de multe guri vorbesc fără strajă
şi cât de multe buze umblă fără frâu.
Ca o herghelie de cai desfrânaţi umblă gurile slobode ale celor mai mulţi oameni întinând şi nimicind totul în calea lor dezlănţuită.
În ce prăpastie vor sfârşi toţi cei fără frâu...
2 - Când încep gurile nestrăjuite şi buzele desfrânate
- nimic nu le mai scapă.
Nimic nu rămâne cinstit şi curat pe urma lor!
Şi din cuvintele lor îşi pregătesc cea mai aspră judecată de la Hristos.
3 - Ce pârjol nimicitor face o gura slobodă...
Ea este un rău care nu se poate înfrâna,
- Dar otrava ei este pentru ea însăşi.
4 - Din cauză că a tăcut, - n-a suferit nimeni niciodată.
Dar pentru că au vorbit, au suferit foarte mulţi adeseori.
5 - Pentru că şi-a pus strajă gurii sale, nu s-a căit nimeni niciodată,
- dar pentru că nu şi-a pus strajă gurii, mulţi au plâns cu amar.
6 - Până ţinem gurii noastre o strajă puternică, de puţine ori greşim,
- dar când slăbim străjuirea ei, la mult rău ne putem aştepta!...
De aceea trebuie să ne deprindem mintea să stea totdeauna atentă de strajă, când dăm drumul gurii.
7 - Cu frâul unei puternice voinţe, calul gurii trebuie să fie condus bine şi oprit la timp.
Căci vorbirea adesea este ca un alunecuş
pe care gura este în primejdie să-ţi dea drumul, fără să se mai poată opri
- şi rareori nu sfârşeşte rău.
8 - De multe ori numai straja Domnului nu ne-a lăsat gura să spună lucruri care ne-ar fi pricinuit mult rău,
căci mintea noastră nu fusese atentă,
iar primejdia fusese deosebit de mare.
Atunci, cât de fericiţi am fost că am tăcut, că gura noastră a fost oprită la timp.
9 - Dacă noi vom face acest lucru bun, străjuirea gurii noastre, - când stă în puterea noastră,
atunci Domnul ne-o va stăpâni El Însuşi, când noi vom ajunge în momente în care să nu ne-o ştim
- sau să nu ne-o putem stăpâni.
10 - Roagă-te neîncetat ca Părintele Luminii să-ţi trimită înţelepciunea cea care vine de Sus,
ca să-ţi îndrume gura care trebuie să vorbească
şi să-ţi dea voinţa puternică şi atentă, care s-o străjuiască atunci când trebuie să tacă.
11 - Numai făcând aşa vei avea totdeauna bucurie şi nu necaz,
folos şi nu pagubă,
mântuire şi nu osândă,
- de pe urma gurii tale,
- şi tu şi alţii!...
12 - Mâhnirea este de multe feluri şi poate veni din multe pricini.
Poate fi mâhnire bună de la Cel Bun, pentru pricini bune şi folositoare spre bine.
Poate fi şi mâhnire rea, de la cel rău, pentru cauze rele şi aducătoare de rău.
13 - Duhul cel iubitor de Dumnezeu se mâhneşte adesea din pricina slăbiciunilor pe care şi le mai descoperă în umblarea lui pe calea mântuirii
sau din pricina ispitelor în care mai cade.
Sau din pricina prea puţinului bine pe care îl poate face.
Sau din pricina prea multului rău pe care îl vede în jurul său şi nu-l poate îndrepta.
Sau din pricina suferinţei pe care n-o poate înlătura din viaţa lui sau a altora.
14 - Mâhnirea celui credincios poate veni uneori de la Duhul Sfânt, prin înştiinţări despre apropiate suferinţe din pricina Evangheliei (Fap. Ap. 20, 23; 1 Tes. 3, 3).
Sau poate veni dinăuntrul său, pentru slăbiciunile sale sau a altora.
Sau poate veni dinafară, din pricina unei nedreptăţi sau a unei mustrări care i-a fost făcută.
15 - Oricare ar fi însă pricina mâhnirii noastre şi ori de la cine ne-ar veni ea,
o singură grijă trebuie să avem: când ne este mâhnit duhul, să alergăm la rugăciune.
Mai întâi la rugăciune!
16 - Dumnezeu n-a lăsat nici mâhnirea
cum nu le-a lăsat nici pe celelalte surori ale ei: suferinţa, mustrarea şi pedeapsa,
decât spre a ne călăuzi pe drumul cel mai scurt la rugăciune, la pocăinţă şi la îndreptare
- când greşim noi altuia.
Sau la răbdare şi la iertare când ne greşeşte altul nouă.
17 - Dar la toate acestea noi nu trebuie să pornim înainte de a aşeza la picioarele Domnului hotărârea şi calea pe care vrem s-o luăm
şi să-I cerem Lui lumină şi ajutor în tot pasul pe care vrem, sau trebuie, să-l facem.
18 - Căci şi pe calea aceea pe care trebuie s-o luăm atunci când duhul nostru este mâhnit- Satana aşează curse, mereu alte curse,
de care trebuie să ne ferim.
19 - Chiar o hotărâre bună, dacă am luat-o,
- în tot timpul împlinirii ei,
să avem grijă că tulburarea duhului nostru mâhnit, - uşor poate să greşească un cuvânt sau un pas.
Iar vrăjmaşul va face să se piardă orice folos din ea
- şi să iasă numai pagubă
- dacă nu veghem.
20 - Sufletul meu şi fiul meu, nu te mâhni niciodată pentru lucrurile pieritoare,
nici pentru învinuirile nedrepte.
Şi mai ales nu te lăsa atunci tulburat,
- nici nu lua hotărâri pripite, când ai sufletul mâhnit.
Dumnezeul Mângâierii, alină totdeauna duhul nostru - când este mâhnit în noi.
Amin.