Vorbirea și tăcerea
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Și totuși cât de multe guri vorbesc fără strajă
și cât de multe buze umblă fără frâu.
Ca o herghelie de cai desfrânați umblă gurile slobode ale celor mai mulți oameni întinând și nimicind totul în calea lor dezlănțuită.
În ce prăpastie vor sfârși toți cei fără frâu...
2 - Când încep gurile nestrăjuite și buzele desfrânate
- nimic nu le mai scapă.
Nimic nu rămâne cinstit și curat pe urma lor!
Și din cuvintele lor își pregătesc cea mai aspră judecată de la Hristos.
3 - Ce pârjol nimicitor face o gura slobodă...
Ea este un rău care nu se poate înfrâna,
- Dar otrava ei este pentru ea însăși.
4 - Din cauză că a tăcut, - n-a suferit nimeni niciodată.
Dar pentru că au vorbit, au suferit foarte mulți adeseori.
5 - Pentru că și-a pus strajă gurii sale, nu s-a căit nimeni niciodată,
- dar pentru că nu și-a pus strajă gurii, mulți au plâns cu amar.
6 - Până ținem gurii noastre o strajă puternică, de puține ori greșim,
- dar când slăbim străjuirea ei, la mult rău ne putem aștepta!...
De aceea trebuie să ne deprindem mintea să stea totdeauna atentă de strajă, când dăm drumul gurii.
7 - Cu frâul unei puternice voințe, calul gurii trebuie să fie condus bine și oprit la timp.
Căci vorbirea adesea este ca un alunecuș
pe care gura este în primejdie să-ți dea drumul, fără să se mai poată opri
- și rareori nu sfârșește rău.
8 - De multe ori numai straja Domnului nu ne-a lăsat gura să spună lucruri care ne-ar fi pricinuit mult rău,
căci mintea noastră nu fusese atentă,
iar primejdia fusese deosebit de mare.
Atunci, cât de fericiți am fost că am tăcut, că gura noastră a fost oprită la timp.
9 - Dacă noi vom face acest lucru bun, străjuirea gurii noastre, - când stă în puterea noastră,
atunci Domnul ne-o va stăpâni El Însuși, când noi vom ajunge în momente în care să nu ne-o știm
- sau să nu ne-o putem stăpâni.
10 - Roagă-te neîncetat ca Părintele Luminii să-ți trimită înțelepciunea cea care vine de Sus,
ca să-ți îndrume gura care trebuie să vorbească
și să-ți dea voința puternică și atentă, care s-o străjuiască atunci când trebuie să tacă.
11 - Numai făcând așa vei avea totdeauna bucurie și nu necaz,
folos și nu pagubă,
mântuire și nu osândă,
- de pe urma gurii tale,
- și tu și alții!...
12 - Mâhnirea este de multe feluri și poate veni din multe pricini.
Poate fi mâhnire bună de la Cel Bun, pentru pricini bune și folositoare spre bine.
Poate fi și mâhnire rea, de la cel rău, pentru cauze rele și aducătoare de rău.
13 - Duhul cel iubitor de Dumnezeu se mâhnește adesea din pricina slăbiciunilor pe care și le mai descoperă în umblarea lui pe calea mântuirii
sau din pricina ispitelor în care mai cade.
Sau din pricina prea puținului bine pe care îl poate face.
Sau din pricina prea multului rău pe care îl vede în jurul său și nu-l poate îndrepta.
Sau din pricina suferinței pe care n-o poate înlătura din viața lui sau a altora.
14 - Mâhnirea celui credincios poate veni uneori de la Duhul Sfânt, prin înștiințări despre apropiate suferințe din pricina Evangheliei (Fap. Ap. 20, 23; 1 Tes. 3, 3).
Sau poate veni dinăuntrul său, pentru slăbiciunile sale sau a altora.
Sau poate veni dinafară, din pricina unei nedreptăți sau a unei mustrări care i-a fost făcută.
15 - Oricare ar fi însă pricina mâhnirii noastre și ori de la cine ne-ar veni ea,
o singură grijă trebuie să avem: când ne este mâhnit duhul, să alergăm la rugăciune.
Mai întâi la rugăciune!
16 - Dumnezeu n-a lăsat nici mâhnirea
cum nu le-a lăsat nici pe celelalte surori ale ei: suferința, mustrarea și pedeapsa,
decât spre a ne călăuzi pe drumul cel mai scurt la rugăciune, la pocăință și la îndreptare
- când greșim noi altuia.
Sau la răbdare și la iertare când ne greșește altul nouă.
17 - Dar la toate acestea noi nu trebuie să pornim înainte de a așeza la picioarele Domnului hotărârea și calea pe care vrem s-o luăm
și să-I cerem Lui lumină și ajutor în tot pasul pe care vrem, sau trebuie, să-l facem.
18 - Căci și pe calea aceea pe care trebuie s-o luăm atunci când duhul nostru este mâhnit- Satana așează curse, mereu alte curse,
de care trebuie să ne ferim.
19 - Chiar o hotărâre bună, dacă am luat-o,
- în tot timpul împlinirii ei,
să avem grijă că tulburarea duhului nostru mâhnit, - ușor poate să greșească un cuvânt sau un pas.
Iar vrăjmașul va face să se piardă orice folos din ea
- și să iasă numai pagubă
- dacă nu veghem.
20 - Sufletul meu și fiul meu, nu te mâhni niciodată pentru lucrurile pieritoare,
nici pentru învinuirile nedrepte.
Și mai ales nu te lăsa atunci tulburat,
- nici nu lua hotărâri pripite, când ai sufletul mâhnit.
Dumnezeul Mângâierii, alină totdeauna duhul nostru - când este mâhnit în noi.
Amin.