Istoricul alcoolului

Necuratul ţine lecţii cu argaţii lui despre istoricul alcoolului

Scaraoschi, mai-marele diavolilor, vorbeşte argaţilor săi despre istoria alcoolului:

„Ascultaţi aici, tartorii mei! Istoria lumii mărturiseşte într-un glas că cele mai multe isprăvi le-a făcut iadul nostru cu ajutorul alcoolului. Am ieşit în lume cu alcoolul. Am ieşit în lume cu alcoolul îndată după potop. Cea dintâi lovitură am dat-o lui moş Noe. L-am învăţat să sădească vie şi pe urmă l-am îndemnat să se îmbete din rodul ei, iar după ce s-a îmbătat, a început să blesteme pe fiul său Ham. Cu ajutorul alcoolului am stricat casa şi familia lui Noe, alesul Domnului. Tot cu ajutorul alcoolului am smintit şi pe Lot cu fiicele sale, şi pe înţeleptul Solomon.

Dar venind în lume Hristos, duşmanul nostru cel mare, această armă a noastră a slăbit. Numai singur alcoolul de vin nu putea face destul seceriş pentru împărăţia iadului nostru. Hristos a lăsat în lume puterea Duhului - Spiritului - Sfânt.

Faţă de această putere, ne trebuia şi nouă o putere mai mare. Alcoolul de vin trebuia întărit. La anul 1659, iadul nostru învaţă pe oameni să prefacă pâinea în alcool, să facă alcool din bucate. Alcoolul acesta îl numirăm spirt, căci ne-am gândit noi că, faţă de puterea Spiritului Sfânt, ne trebuie şi nouă un spirt al nostru cu care să omorâm în suflete puterea şi lucrarea Duhului Sfânt.

În ajutorul spirtului am chemat şi rodul pomilor (ţuica), şi al orzului şi cartofilor (berea) şi am chemat şi toate otrăvurile (din care se fac băuturi false).

Azi lumea e plină de lucrul alcoolului nostru. Sute de mii de fabrici de băuturi şi milioane de cârciumi ajută biruinţa iadului nostru.

Şi acum să vă spun ceva, tartorii mei, despre istoria alcoolului în ţara românească.

Pe vremuri, în vechime, o mare primejdie ne-a ameninţat în ţara românească. Pe timpul dacilor, un rege dac, Burebista, porni un atac furios contra alcoolului nostru. El a stârpit toate viile din ţară şi în locul lor porunci să se semene grâu.

Dar, cu timpul, primejdia a slăbit şi a trecut. Azi, în ţara românească suntem la largul nostru. 240 de fabrici de alcool şi 500 de mii de cârciumi strică ceea ce lucrează Evanghelia.

Doară nicăieri nu lucrează alcoolul nostru cu atâta putere ca în ţara românească.

Dar băgaţi de seamă, tartorii mei! În timpul din urmă s-a ivit în ţara românească o mare primejdie pentru lucrul nostru cu alcoolul. Această primejdie este mişcarea cu Oastea Domnului. Lucraţi din toate puterile contra ei.

Cele trei pahare

Alcoolul este un fel de duh al diavolului. El face lucruri mari şi minuni mari pentru împărăţia iadului. Uitaţi-vă numai la cei care intră în birt „să se veselească”.

Cu cele dintâi pahare, ei închină: „Noroc bun”... „Doamne-ajută”... „Să dea Dumnezeu bine”... de parcă ar fi într-o biserică. Ei par atât de buni, de parcă ar fi nişte mieluşei adevăraţi din turma Domnului. Dar diavolul râde şi strigă: „Mai staţi puţin, să vedeţi ce urmează!”.

După alte câteva pahare, mieluşeii încep a se înfuria. Din mieluşei, se fac lei.

Viteaz mare se simte omul la beţie. Ascultaţi pe la birturi cum îşi „plătesc” chefuitorii datoriile, cum zidesc la case şi fac fel de fel de planuri.

Ba pe urmă se simt atât de viteji, încât pun mâna pe beţe şi se ridică la bătaie. Se simte beatul încărcat de atâta vitejie şi putere, încât simte lipsa să se descarce. Diavolul râde şi strigă: „Mai staţi puţin şi vedeţi ce urmează!”.

Din ce sporesc paharele, vitejia începe a scădea. Pe urmă se domoleşte cu totul. Dintr-un leu înfuriat, beţivul devine un porc. Cade pe sub masă, se răstoarnă pe drum, lovindu-se de toate gardurile şi ajunge de râsul pruncilor.

La cel dintâi pahar, miel nevinovat; la al doilea, leu înfuriat, iar la cel din urmă, porc pe sub masă aruncat. Acelaşi om în trei feţe şi înfăţişări grozave; oare nu este de la diavolul un astfel de lucru care poate face astfel de minuni?

Cu adevărat, omul în cinste fiind, făcutu-s-a asemeni dobitoacelor. Se face dobitoc cu voia lui, adică pardon, cu voia diavolului. De te-ai apuca să-l batjocoreşti pe om aşa cum îl batjocoreşte beţia, Doamne, ce ar fi în stare să facă. Cum s-ar răzbuna. Cum ar protesta. Cum te-ar pârî. Dar când diavolul îl batjocoreşte cu alcoolul şi beţia, tace şi nu zice nimic.

Ah, ce lucru grozav este acesta!

„Să bem să ne veselim”

Ce duh teribil este alcoolul! Din om, cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu, acest duh rău face un dobitoc.

Acest lucru grozav îl arată şi chipul următor.

La cele dintâi pahare, omul se simte viteaz mare, se simte ca un tigru. Se simte atât de viteaz, că sare cu băţul şi cuţitul în grumajii de-aproapelui.

Cu celelalte pahare, „tigrul” se tot domoleşte şi slăbeşte, până ajunge o broască moale ce nu mai are altceva decât lăcomia de a bea mereu.

Şi pe urmă broasca se preface în porc murdar ce se tăvăleşte în noroi.

După toate chefurile de sărbători, rămân, de regulă, „porci” pe sub mesele cârciumilor şi prin noroiul drumurilor.

Fiecare băutor de alcool e plin de lighioanele diavolului şi de răutăţile iadului.

În chipul următor se văd numai trei lighioane. Dar ele sunt mai multe. Acolo e şi ţapul cel puturos al desfrânării, leul cel fioros al răzbunării, şarpele zavistiei etc.

Fiecare butoi de alcool e plin de „lei”, „tigri”, „ţapi”, „şerpi” etc.

Şi totuşi omul foloseşte această teribilă otravă de pieire sufletească! Şi încă tocmai în praznicele Domnului! Ce lucru grozav!

Tocmai pe timpul praznicelor mai mari, tot creştinul ţine să se veselească, ţine să-şi petreacă puţin de sărbători, adică să se îmbete mai mult sau mai puţin. Căci aici a ajuns creştinul de azi. Bucuria praznicului o vede omul în alcool şi petrecere.

Cu bucuria praznicului se duce omul la cârciumă; se duce acolo unde diavolul îi măsoară „curaj” şi „veselie” diavolească, cum se vede în chipul de faţă.

Ce lucru grozav!