Istoricul alcoolului
Pr. Iosif Trifa - Alcoolul - duhul diavolului
Necuratul ține lecții cu argații lui despre istoricul alcoolului
Scaraoschi, mai-marele diavolilor, vorbește argaților săi despre istoria alcoolului:
„Ascultați aici, tartorii mei! Istoria lumii mărturisește într-un glas că cele mai multe isprăvi le-a făcut iadul nostru cu ajutorul alcoolului. Am ieșit în lume cu alcoolul. Am ieșit în lume cu alcoolul îndată după potop. Cea dintâi lovitură am dat-o lui moș Noe. L-am învățat să sădească vie și pe urmă l-am îndemnat să se îmbete din rodul ei, iar după ce s-a îmbătat, a început să blesteme pe fiul său Ham. Cu ajutorul alcoolului am stricat casa și familia lui Noe, alesul Domnului. Tot cu ajutorul alcoolului am smintit și pe Lot cu fiicele sale, și pe înțeleptul Solomon.
Dar venind în lume Hristos, dușmanul nostru cel mare, această armă a noastră a slăbit. Numai singur alcoolul de vin nu putea face destul seceriș pentru împărăția iadului nostru. Hristos a lăsat în lume puterea Duhului - Spiritului - Sfânt.
Față de această putere, ne trebuia și nouă o putere mai mare. Alcoolul de vin trebuia întărit. La anul 1659, iadul nostru învață pe oameni să prefacă pâinea în alcool, să facă alcool din bucate. Alcoolul acesta îl numirăm spirt, căci ne-am gândit noi că, față de puterea Spiritului Sfânt, ne trebuie și nouă un spirt al nostru cu care să omorâm în suflete puterea și lucrarea Duhului Sfânt.
În ajutorul spirtului am chemat și rodul pomilor (țuica), și al orzului și cartofilor (berea) și am chemat și toate otrăvurile (din care se fac băuturi false).
Azi lumea e plină de lucrul alcoolului nostru. Sute de mii de fabrici de băuturi și milioane de cârciumi ajută biruința iadului nostru.
Și acum să vă spun ceva, tartorii mei, despre istoria alcoolului în țara românească.
Pe vremuri, în vechime, o mare primejdie ne-a amenințat în țara românească. Pe timpul dacilor, un rege dac, Burebista, porni un atac furios contra alcoolului nostru. El a stârpit toate viile din țară și în locul lor porunci să se semene grâu.
Dar, cu timpul, primejdia a slăbit și a trecut. Azi, în țara românească suntem la largul nostru. 240 de fabrici de alcool și 500 de mii de cârciumi strică ceea ce lucrează Evanghelia.
Doară nicăieri nu lucrează alcoolul nostru cu atâta putere ca în țara românească.
Dar băgați de seamă, tartorii mei! În timpul din urmă s-a ivit în țara românească o mare primejdie pentru lucrul nostru cu alcoolul. Această primejdie este mișcarea cu Oastea Domnului. Lucrați din toate puterile contra ei.
Cele trei pahare
Alcoolul este un fel de duh al diavolului. El face lucruri mari și minuni mari pentru împărăția iadului. Uitați-vă numai la cei care intră în birt „să se veselească”.
Cu cele dintâi pahare, ei închină: „Noroc bun”... „Doamne-ajută”... „Să dea Dumnezeu bine”... de parcă ar fi într-o biserică. Ei par atât de buni, de parcă ar fi niște mielușei adevărați din turma Domnului. Dar diavolul râde și strigă: „Mai stați puțin, să vedeți ce urmează!”.
După alte câteva pahare, mielușeii încep a se înfuria. Din mielușei, se fac lei.
Viteaz mare se simte omul la beție. Ascultați pe la birturi cum își „plătesc” chefuitorii datoriile, cum zidesc la case și fac fel de fel de planuri.
Ba pe urmă se simt atât de viteji, încât pun mâna pe bețe și se ridică la bătaie. Se simte beatul încărcat de atâta vitejie și putere, încât simte lipsa să se descarce. Diavolul râde și strigă: „Mai stați puțin și vedeți ce urmează!”.
Din ce sporesc paharele, vitejia începe a scădea. Pe urmă se domolește cu totul. Dintr-un leu înfuriat, bețivul devine un porc. Cade pe sub masă, se răstoarnă pe drum, lovindu-se de toate gardurile și ajunge de râsul pruncilor.
La cel dintâi pahar, miel nevinovat; la al doilea, leu înfuriat, iar la cel din urmă, porc pe sub masă aruncat. Același om în trei fețe și înfățișări grozave; oare nu este de la diavolul un astfel de lucru care poate face astfel de minuni?
Cu adevărat, omul în cinste fiind, făcutu-s-a asemeni dobitoacelor. Se face dobitoc cu voia lui, adică pardon, cu voia diavolului. De te-ai apuca să-l batjocorești pe om așa cum îl batjocorește beția, Doamne, ce ar fi în stare să facă. Cum s-ar răzbuna. Cum ar protesta. Cum te-ar pârî. Dar când diavolul îl batjocorește cu alcoolul și beția, tace și nu zice nimic.
Ah, ce lucru grozav este acesta!
„Să bem să ne veselim”
Ce duh teribil este alcoolul! Din om, cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu, acest duh rău face un dobitoc.
Acest lucru grozav îl arată și chipul următor.
La cele dintâi pahare, omul se simte viteaz mare, se simte ca un tigru. Se simte atât de viteaz, că sare cu bățul și cuțitul în grumajii de-aproapelui.
Cu celelalte pahare, „tigrul” se tot domolește și slăbește, până ajunge o broască moale ce nu mai are altceva decât lăcomia de a bea mereu.
Și pe urmă broasca se preface în porc murdar ce se tăvălește în noroi.
După toate chefurile de sărbători, rămân, de regulă, „porci” pe sub mesele cârciumilor și prin noroiul drumurilor.
Fiecare băutor de alcool e plin de lighioanele diavolului și de răutățile iadului.
În chipul următor se văd numai trei lighioane. Dar ele sunt mai multe. Acolo e și țapul cel puturos al desfrânării, leul cel fioros al răzbunării, șarpele zavistiei etc.
Fiecare butoi de alcool e plin de „lei”, „tigri”, „țapi”, „șerpi” etc.
Și totuși omul folosește această teribilă otravă de pieire sufletească! Și încă tocmai în praznicele Domnului! Ce lucru grozav!
Tocmai pe timpul praznicelor mai mari, tot creștinul ține să se veselească, ține să-și petreacă puțin de sărbători, adică să se îmbete mai mult sau mai puțin. Căci aici a ajuns creștinul de azi. Bucuria praznicului o vede omul în alcool și petrecere.
Cu bucuria praznicului se duce omul la cârciumă; se duce acolo unde diavolul îi măsoară „curaj” și „veselie” diavolească, cum se vede în chipul de față.
Ce lucru grozav!