Istorioare despre muncă şi lene
Pr. Iosif Trifa - Munca și lenea
O pedeapsă din vechime
În vechime, celor leneşi li se dădea o pedeapsă ciudată. Câte doi-trei leneşi erau băgaţi într-o pivniţă unde era o pompă de scos apă. Pivniţa era apoi încuiată şi inundată cu apă. Apa creştea, şi cei leneşi trebuia să pună mâna pe pompa de scos apă. Altfel erau pierduţi: îi îneca apa.
Cu lecţia asta se lecuiau de lene.
Când ne împresoară valurile lipsurilor, să ne rugăm şi să punem mâna cu nădejde pe „pompă”, pe lucru.
Păsările şi hrana lor
„Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel Ceresc le hrăneşte”, a zis Mântuitorul (Mt 6, 26).
Da! Aşa este; dar nu s-a pomenit undeva ca Dumnezeu să arunce hrana de-a gata în cuiburile păsărilor, ci ele trebuie să alerge după ea.
Toate vietăţile aleargă şi umblă după hrana ce le-a rânduit-o Dumnezeu.
Cerbul şi melcul
Cei mai mulţi creştini - zicea un Sfânt Părinte - sunt sprinteni şi iuţi ca cerbul când e vorba de lucrurile cele trecătoare.
Dar când e vorba de lucrul Domnului, ei devin deodată melcul ce abia se târăşte.
O lege din Egipt
Un rege din vechiul Egipt, Arnosis, făcuse o lege în puterea căreia fiecare cetăţean trebuia să dovedească în fiecare an ce fel de ocupaţie are şi din ce anume trăieşte. Cine nu putea dovedi era scos din ţară, aşa cum albinele alungă trântorii din stup. Ce bună ar fi această lege şi pentru zilele noastre!
Cetăţenia şi palmele
Un vestit bărbat de stat roman, cenzorul Catto, dădea dreptul de cetăţean roman numai acelora care puteau arăta palmele muncite şi asprite de muncă, dovedind prin aceasta că îşi câştigă traiul vieţii prin muncă cinstită.
Acuzat de vrăjitorie
Un harnic plugar roman a fost o dată acuzat de vrăjitorie din partea vecinilor săi. „Omul acesta este un vrăjitor, ziceau vecinii, pentru că de pe o moşie cu mult mai mică decât a noastră scoate totdeauna roade cu mult mai multe decât noi... Cu vrăjitoria ne fură şi rodul nostru”.
În ziua judecăţii, plugarul pârât apăru în faţa judecătorilor cu vitele sale şi cu uneltele sale de plugărit.
- Iată, domnilor judecători, zise el, acestea sunt vrăjitoriile mele cu care scot roade multe din pământ... Aş fi adus aici, drept martori, şi sculările mele de dimineaţă şi sudorile mele, dar pe acestea nu le-am putut aduce.
Pârâtorii au rămas ruşinaţi.