După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.
Totdeauna e bine ca omul să fie econom.
Totdeauna e bine ca omul să aibă grijă să nu risipească nimic.
Cumpătarea este o virtute, iar economia este o datorie a fiecăruia din noi.
Dar în vremuri grele,
sau în drumuri lungi și prin locuri pustii,
este și mai multă nevoie să strângi și să păstrezi fărâmitura, spre a nu se pierde nimic.
Drumul fiind lung, locul fiind pustiu, sau necazul ținând vreme multă, - nu ușor găsești hrana de care ai nevoie. Iar cei care nu știu să strângă sau nu știu să păstreze, adesea mor de foame (Amos 8, 12).
Când eram copil, mergeam adesea cu tatăl meu la pădure cu carul după lemne. Pădurea fiind departe ne sculam pe la miezul nopții și tot mergeam până la prânz, iar înapoi ajungeam pe la aprinsul luminilor seara.
Când ne-am dus prima dată, după ce am încărcat în pădure lemnele în car, ne-am așezat ca de obicei să mâncăm merindea din traistă. Cum eu am rămas la urmă cu mâncarea, tatăl meu mi-a zis: eu mă duc să prind boii la jug, tu să strângi cojile și fărâmiturile să le pui în traistă și vino.
Eu mă săturasem bine și am gândit: ce să mai strâng la coji și fărâmituri!...
- Și le-am aruncat cât am putut mai departe prin tufe.
Pe drum însă, mergând pe jos și prin căldură, am obosit curând și a început să-mi fie cumplit de foame.
Când i-am zis lui tata că mi-e foame mi-a zis: caută în traistă și ia-ți ce ți-ai pus acolo.
Eu am spus: n-am strâns nimic de la masă!
El a zâmbit și mi-a zis: atunci rabdă fiindcă n-ai ascultat. Altădată să ții minte.
Mergeam plângând, în urma carului, desculț prin praf abia târându-mă de foame. În gândul meu vedeam numai cojile aruncate. Dar am făcut cele mai sfinte legăminte că oricât voi mai trăi pe fața pământului nu voi mai arunca nici o coajă de pâine și nici o fărâmitură.
Cred că nici n-am mai aruncat!...
Pe la unele adunări duhovnicești am văzut mulți tineri cu câte un carnețel în buzunar, în care își notau mereu și cu grijă, gânduri alese din vorbirile ascultate. Și momente plăcute din petrecerea frățească în care se bucurau atunci.
Cred că acesta este un foarte bun obicei și ar fi bine dacă toți l-ar avea... Nu numai cei tineri, dar mai ales ei.
Pe coperta unui astfel de carnețel am văzut scris: coșulețul cu fărâmituri.
Peste mulți ani, când poate vor veni vremuri de foamete duhovnicească,
sau când cei care erau atunci de față nu vor mai fi pe pământ,
aceste fărâmituri adunate cu grijă și purtate cu dragoste vor fi totdeauna o hrană cu care sufletul se va întări și se va înviora.
În orice caz fărâmiturile strânse atunci, vor fi niște plăcute și scumpe amintiri către care inima se va întoarce totdeauna cu duioșie și cu drag, împrospătându-și puterea și hrănindu-se din ele.
Așa ni-l putem închipui pe sfântul Ioan, tânăr ucenic al Domnului, totdeauna atent și însemnându-și bine lucrurile făcute de Mântuitorul și cuvintele grăite de El.
Astfel se face că lui i-au rămas până la adânci bătrânețe atât de vii în amintire pas cu pas și cuvânt cu cuvânt așa de limpede și așa de puternic, cele făcute de Mântuitorul nostru.
Prețuiți și voi, copii ai Domnului, vremea de har când aveți mesele încărcate de hrană duhovnicească și bucurii sufletești din belșug.
Gândiți-vă atunci că pot să vină și ani de foamete și de secetă duhovnicească și adunați-vă provizii din timp (Facere 41, 48).
Mergeți oriunde puteți auzi Cuvântul lui Hristos.
Ascultați cu atenție și cu interes fiecare cuvânt.
Luați bine seama la toți cei care vor fi acolo și la ce vă vor spune trimișii lui Hristos.
Notați-vă bine în gând și în inimă tot ceea ce este ales și deosebit. Nu vă mai gândiți la nimic decât la asta.
Deschideți-vă toate magaziile ca să vi le umpleți cu lumină, cu descoperiri, cu impresii neuitate.
Aveți grijă să nu pierdeți nimic.
Lăsați în timpul acela și somn și mâncare și orice treburi, ca să puteți fi mereu cu grija și cu gândul acolo, la tot ce vă va spune Hristos.
Mai târziu, când toate acestea vor fi trecut demult,
iar din cei de atunci vor fi numai câțiva sau poate nimeni,
pentru tine și pentru alții vor fi astea ca niște mărgăritare de mare preț și ca o hrană de mare folos.
Pentru că nu multă vreme va fi așa de ușor de găsit hrană pentru suflet în lume.
Pustia e tot mai uscată iar drumul nostru poate fi încă lung.
O Domnul și Mântuitorul nostru,
care ne-ai învățat și ne-ai poruncit să nu uităm nimic din ce ne-ai spus și să nu pierdem nimic din ce ne-ai dat,
Te rugăm să ne dăruiești o minte trează și atentă la tot Cuvântul Tău și o inimă primitoare la tot harul pe care ni-l dăruiești în locurile și în vremile de har, prin slujitorii harului Tău.
Ca să nu pierdem nimic și să adunăm mereu tot ceea ce ne va fi de folos și de lipsă,
nouă și altora,
pe drumul vieții până vom ajunge Acasă la Tine.
Amin.
+
Amintirile-s comoara albă pentru negre zile,
cum se mângâie cu ele omul depănându-și-le!
Fericit acel ce umblă numai pe cărări frumoase
el își scrie-n Cartea Vieții numai pagini luminoase.
+
Cumpătarea-i păstrătoarea lucrurilor celor drepte
iar tăcerea este mama gândurilor înțelepte.