După aceea, Isus l-a găsit în Templu, și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.
Mântuitorul știa de starea nenorocită a celui vindecat de El.
Știa de prăbușirea lui morală și de regretul pe care slăbănogul îl avea pentru că nu știa că cine este.
Ca să-L poată spune iudeilor cu care se împrietenise slugarnic.
Știa toată lipsa de recunoștință din inima lui.
Și știa că omul acesta este pornit pe povârnișul prăpastiei, spre prăbușire.
De aceea i s-a arătat în Templu.
I-a dat astfel prilejul să-și arate deplin inima și recunoștința pentru binele primit.
Dar Isus a ținut în chip deosebit să-i amintească despre starea pe care a avut-o și din care l-a scăpat,
precum și să-l înștiințeze foarte serios, înainte de a ajunge să se prăbușească pe veci:
“Iată acum te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău”...
Ceva și mai rău ca treizeci și opt de ani de paralizie totală?
Treizeci și opt de ani de zăcere în pat?...
Da, ceva și mai rău!
Căci există ceva și mai rău!
Din felul cum Mântuitorul i s-a adresat, se vede bine deci că boala era într-adevăr urmarea unui păcat făcut înainte, pe care Dumnezeu îl știa și îl pedepsise.
Mântuitorul ridicându-i pedeapsa, îi iertase și păcatul. După cum o grațiere deschizând cuiva temnița i-a iertat și infracțiunea.
Dar îi atrage atențiunea că dacă va mai păcătui, îi va fi mai rău.
Față de unele suflete rele Dumnezeu Își mai arată încă o dată marea bunătate, într-o supremă și ultimă dovadă de iubire. Dacă nici aceasta nu-i salvează, sunt pierduți pe vecii vecilor.
O povestire spune că într-o dimineață în ceruri Domnul a văzut pe sfântul Petru foarte trist și l-a întrebat:
- Petre, de ce este fața ta întristată?
- Doamne Isuse, a zis sfântul Petru, mama mea a murit. Iar sufletul ei n-a venit aici!...
O Doamne Isuse... și este mama mea.
Mântuitorul a chemat atunci un heruvim puternic și i-a zis:
- Iată mama sfântului Petru a murit. Sufletul ei n-a ajuns aici în cer. Caut-o și adu-o aici.
Puternicul înger, plin de fericire că i s-a dat porunca să facă un bine cuiva care este nenorocit, ca un fulger s-a repezit în zbor spre întunecata locuință a morților.
Se luminau străfundurile spre care cobora și în întunericul acela de chinuri veșnice se întrezărea întâia rază de lumină și nădejde după veacuri și veacuri...
În locul cel mai de jos, laolaltă cu o mulțime mare de suflete nefericite, heruvimul a văzut pe mama sfântului Petru, în chinuri.
A prins-o să se ridice cu dânsa în Sus.
Dar în clipa aceea, s-au mai agățat de ea încă câteva suflete, care se rugau să fie salvate și ele.
Cu bucurie și ușurință, îngerul zbura cu toate spre cer.
Dar bătrâna, nevrând să mai scape nimeni decât ea, se lupta să le desfacă mâinile încleștate de dânsa și să-i arunce pe toți ceilalți înapoi jos.
Bietele suflete o rugau plângând deznădăjduite să le lase și pe ele, că doar știa ce îngrozitor e chinul și văpaia aceea, să aibă milă...
Dar bătrâna era neîndurătoare.
Rând pe rând, după cum le putea descleșta mâinile, cădeau sufletele unul câte unul înapoi în flăcările adânci, tânguindu-se.
Și pe măsură ce cădeau sufletele, zborul îngerului devenise tot mai greu și mai greu...
Mai rămăsese un singur suflet agățat de bătrână. Iar îngerul de-abia mai putea să urce, trist și sfârșit de oboseală.
Bătrâna se chinuia să desfacă mâinile și acestui suflet care de-abia se mai putea ține, în timp ce plângea și se ruga să aibă milă și să-l lase măcar pe el.
Dar iată bătrâna a reușit. Sufletul desprins a început să cadă, prăbușindu-se spre adânc...
În clipa aceea și heruvimului i s-au frânt puterile. Și nemaiputând duce sufletul bătrânei, a lăsat-o să cadă și ea înapoi jos. Ca să nu se prăbușească și el.
Când îngerul s-a înfățișat înaintea Domnului, plin de durere și cu mâinile goale, Domnul s-a uitat cu tristețe la Petru și a zis:
- Milă am voit... Dar inima rea și necredincioasă îl desparte pe om de Dumnezeu. Și nimeni nu-l mai poate apropia în veci (Evrei 3, 12).
O astfel de încercare a mai făcut Domnul și cu slăbănogul acesta, căruia i-a iertat păcatul sfârșind ispășirea mai devreme, prin vindecarea care i-a dat-o.
Dar inima lui cea rea nu s-a schimbat. N-a învățat nimic. Și n-a lăsat să i-o lumineze nimic din toată marea bunătate și milă a lui Isus.
N-a ascultat nici înștiințarea Lui ca să se oprească a mai păcătui.
Astfel s-a prăbușit pe veci.
O Doamne Dumnezeul nostru,
ce mare durere ne cuprinde inima când privim la sufletele care au ajuns în stări pentru care nu te mai poți ruga. Și nu mai poți nădăjdui nimic...
Totuși ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Tine.
Și chiar când nu mai putem spune nici un cuvânt pentru cei care au ajuns în astfel de stări, noi stăm în tăcere la picioarele Tale, cu lacrimi, cu o așteptare mută și îndurerată.
La ușa ultimului har totuși mai poți avea o cheie.
Ai milă de noi.
Amin.
+
Fiii mei, nu faceți răul nici când pare că e bine
răul are totdeauna prefăcătorie-n sine
de aceea mulți fac răul amăgiți de o părere
răul gol puțini l-ar face, rău-i groaznic la vedere.
+
Fiul meu, să n-ai în tine răutate niciodată
totdeauna nimicirea este-a răutății plată.