
Ei I-au răspuns: Pe Isus din Nazaret! Isus le-a zis: Eu sunt! Iuda, vânzătorul, era și el cu ei.
Iată că rolul umflat al lui Iuda se sfârșise.
Până aici fusese el în fruntea gloatei, acum începea să ajungă în urma ei.
Gloata i-o luase înainte. Acum era el cu ei, nu ei cu el.
Acesta este destinul tuturor celor ce dezlănțuiesc răscoalele. Evenimentele stârnite de ei îi depășesc și îi anulează.
Furtuna pornită de ei îi ajunge din urmă, îi întrece și îi strivește.
Fiecare trădător își are trădătorii lui.
- Și fiecare păcat se ispășește prin aceea ce a fost provocat de el însuși.
Multe lucruri trebuie să fi vândut Iuda până în clipa aceasta, când Îl vinde pe Dumnezeul său.
Domnul Isus poate va fi primit în dar nu numai bani ci și felurite lucruri de la cei care Îl iubeau și cărora le făcuse bine.
Iar Iuda va fi căutat cât mai repede să vândă, spre a ajunge în punga lui, de unde apoi nimeni nu mai știe ce s-au făcut.
Câte păcate nu va fi mai făcut el și cheltuind în chip vinovat banii sfinți ai lui Isus, pe cine știe ce blestemății și plăceri păcătoase!
Multe suflete curate și recunoscătoare Îi vor fi dat Domnului Isus o haină, un obiect, un bănuț spre a ajuta Lucrarea Domnului, spre a ușura și povara celor ce mergeau cu Isus, spre a acoperi nevoile Lucrării și Evangheliei pentru împlinirea slujbei și slavei lui Hristos,
- iar el, Iuda, ucenicul viclean și vânzător care pusese mâna pe acești bani sfinți, care ar fi trebuit să fie cheltuiți cu cea mai mare frică de păcat, cu cea mai mare grijă să nu se risipească nimic, cu cea mai deosebită scumpătate - îi folosește în chip blestemat, în scopuri blestemate.
De câte ori sub motiv că merge după cumpărăturile trebuitoare Domnului și fraților - el va fi mers să petreacă cheltuind din banii aceștia pentru poftele lui și ale alor lui.
Poate va fi căutat să-și facă și cine știe ce legături și prietenii, pentru scopurile și interesele lui ambițioase și urâte.
Poate se gândea: acum am ocazia, ia să-mi pun eu de-o parte ceva și pentru viitorul meu.
- Acum nimeni nu mă vede,
acum nimeni nu știe cât am încasat și cât am cheltuit.
Domnului Îi spun ce vreau și-I arăt ce-mi place. Zic ca ei - și fac ca mine.
Ceilalți și așa nu sunt în măsură să mă controleze ce am făcut eu cu ceea ce am primit.
Cine n-are controlul necruțător al unei conștiințe curate asupra lucrurilor pe care nu i le poate controla nimeni, - acela curând va ajunge un nimicitor și un nimicit, un ticălos și un hoț. Să fie cu mare băgare de seamă acei pe care îi înștiințează acest cuvânt.
Isus le-a zis: Eu sunt,
- în primul rând pentru a nu lăsa ca în momentul răzbunării, să sufere și altcineva în locul Său.
Domnul Isus care venise să răscumpere pe toți oamenii, nu putea vinde pe nici unul.
El care venise să ia asupra Sa povara tuturor, nu putea lăsa povara Lui asupra nici unuia.
El care era gata să Se dea la moarte pentru oricine, nu voia să fie nimeni învinuit întru nimic în locul Lui.
De aceea cea dintâi grijă a Sa a fost să fie clar de la început totul.
Asumându-Și Singur și hotărât toată răspunderea numai El și nu alții.
Și luându-Și asupra Lui Singur, toată povara răspunderii, spunând: Eu sunt Cel care am făcut, - Eu sunt Cel care trebuie să ispășesc.
Dacă faptele Mele sunt condamnate de lege, iată-Mă aici, Eu răspund pentru ele. Pe Mine Mă luați și nu pe altul.
Credinciosule și frate, poate și tu ai făcut ceva pentru Domnul și ceva pentru oameni.
Poate și tu ai ascultat de porunca Domnului care zice: du-te și spune ce ți-a făcut ție Dumnezeu și cum a avut El milă de tine (Luca 8, 39).
Și poate că a venit odată vremea când ai fost căutat și tu să fii legat pentru umblarea ta cu Hristos.
Adu-ți aminte: te-ai prezentat tu atunci?
Ai mers spre ei, sau ai fugit de ei?
Ai spus tu: eu sunt! - sau ai spus: nu sunt eu. Altul este!
Și ai spus alt nume, sau alte nume, numai să scapi tu...
Stai acum aici, în fața lui Hristos, în fața conștiinței tale.
Ce ai făcut tu atunci?
Sau poate că vei ajunge de acum înainte în vreo astfel de împrejurare. Dacă așa va fi, atunci învață de la Domnul Isus din clipa aceasta.
Și fă așa, fără să te gândești la nimic altceva decât la ceea ce S-a gândit Hristos atunci. Spune-te numai pe tine. Și nu mai spune pe nimeni altcineva. Că și dacă vei spune pe alții, tu tot n-ai să scapi, chiar dacă ai scăpa de oameni, n-ai să scapi de Dumnezeu.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne, slavă Ție.
Mulțumim pentru grija pe care ai avut-o de ai Tăi și pentru dragostea cu care ai fost gata să iei totul asupra Ta, arătându-Te pe Tine Singurul răspunzător în fața celor ce Te căutau, pentru a îndepărta de peste toți ai Tăi orice vină și orice primejdie.
Te rugăm Doamne Isuse iartă-ne pe toți cei care n-am avut acest curaj și această dragoste în trecut, dacă se mai poate ierta un astfel de păcat.
Și ajută-ne ca măcar în viitor fiecare din noi să urmăm cu hotărâre pilda Ta.
Amin.