Foto Traian Dorz

Isus nu voia să stea în Iudeea

Traian Dorz - Hristos - Învățătorul nostru

După aceea, Isus străbătea Galileia; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.
Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire față de ascultarea voii lui Dumnezeu și față de o viață iubitoare și blândă,
oriunde spiritul de sectă, sau vrăjmășie, începe să urmărească pe Hristos, curăția, ascultarea și sfințenia Lui,
oriunde ceea ce este firesc și înrăit umblă să nimicească duhul primenitor și curat, duhul care caută să restabilească Autoritatea lui Dumnezeu în suflete și în viață,
- acolo Isus Hristos nu mai poate și nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât și acesta merge cu El și pe calea Lui.
Dumnezeu stă și locuiește undeva, atâta vreme cât El este acolo Singurul Stăpân și cât acolo este ascultat El.
Dar îndată ce omul, rupt de unitatea frățească a comunității, începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare și cu prietenii străine de Domnul,
ținând cu orice preț la împlinirea dorințelor sale firești și egoiste,
Hristos îl părăsește și Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat și urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu dar rămas pe drum fără El, se înșală singur și se laudă zadarnic, cu ceea ce el nu mai are demult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puțin din ceea ce predică.
E cunoscută povestea birjarului din Galați... și e plină de o adâncă învățătură.
Să o spunem totuși, fiindcă încă sunt mulți care poate că nu o știu, sau poate mai au nevoie de învățătura ei:
Se spune că, într-o zi, birjarul din Galați, care aștepta la gară ca să ducă vreun călător în oraș, vine cineva și spune:
- Vreau să mă duci în locul cutare. Dar vreau să mă duci prin locul cutare și cutare până acolo.
Dar birjarul din Galați spune: nu domnule, căci drumul cel mai potrivit e pe acolo și pe acolo, nu pe unde zici dumneata.
- Eu nu-ți plătesc decât dacă mă duci pe unde zic eu, spuse călătorul, nu pe unde vrei dumneata.
- Bine, voi merge pe unde zici, se învoi fățarnic birjarul.
Și birjarul din Galați a mers o bucată de drum pe unde îi spusese domnul călător.
Dar de la o răscruce de străzi, el a luat-o tot pe unde îi plăcea lui și nu pe unde îi spusese cel care îl tocmise.
Călătorul văzând aceasta, a sărit ușor din trăsură și l-a lăsat singur, să meargă pe unde îi plăcea lui.
Iar birjarul din Galați stând țanțoș pe capra trăsurii, mâna caii înainte, plin de mândrie, fără să știe că domnul îl părăsise.
Când întâlnea pe vreun cunoscut și acesta îl întreba cumva încotro se duce atât de mândru, birjarul arăta cu degetul cel mare înapoi, peste umăr, fără să se mai uite și spunea:
- Merg cu domnul...
Dar domnul nu mai era demult în trăsura lui.
Târziu de tot, după ce se plimbase destul pe străzile orașului și după ce se lăudase la cunoscuții lui că merge cu domnul - birjarul din Galați s-a uitat odată înapoi ca să vadă pentru ce îl arată toți cu degetul uitându-se râzând a bătaie de joc la trăsura lui.
A rămas înmărmurit și rușinat:
trăsura lui era goală...
La capătul vieții,
la capătul drumului de credință și de alergare pe pământ,
vai, cât de mulți se vor trezi îngroziți și rușinați, când întocmai ca birjarul din Galați, vor vedea cu groază că trăsura lor e goală.
Pe tot drumul vieții lor, ei au alergat lăudăroși și mândri,
privind cu dispreț la alții și spunând mereu la toți: numai noi mergem cu Domnul, mântuirea este numai la noi, că Hristos este numai în birja noastră, numai noi avem pe Domnul.
Pe când în realitate toate acestea sunt numai niște lăudăroșii zadarnice.
Nesocotiții care le spun sunt tot mai mulți, dar cu atât cu cât le auzim tot mai des, cuvintele lor au tot mai puțin preț.
Astăzi nu numai în Galați, ci pretutindeni poți să întâlnești astfel de birjari lăudăroși care merg țepeni de mândrie și răspund plini de îngâmfare și dispreț:
- Eu merg cu Domnul,
iată Hristos este numai aici în birja mea... (Matei 24, 23-26).
Iar ei merg pe căile lor, pe căile plăcute intereselor lor, sau ale rătăcirii din care fac ei parte.
Au părăsit demult căile pe care Domnul le spusese să meargă și au luat-o degrab pe căi străine de El și urâte înaintea Lui.
Domnul i-a lăsat frumos să meargă pe unde le va plăcea, i-a părăsit și S-a dus unde a aflat inimi smerite și ascultătoare care să-I urmeze pe calea învățăturii Lui.
Căci cu lăudăroși și îngâmfați, Domnul nu umblă niciodată.
Cu cei plini de ei înșiși și de neascultare, El nu poate locui.
Cu cei care disprețuiesc pe alții.
Cu cei care râd de alții credincioși, Domnul nu stă.
La cei care caută să înăbușe Lucrarea lui Dumnezeu în suflete și în lume, Domnul nu rămâne.
Pe aceștia Dumnezeu îi lasă să umble singuri pe unde le place și să se laude cât doresc.
Căci dacă nu vor avea niciodată smerenia să privească din timp în propria lor căruță, ei se vor trezi odată cu toată groaza și rușinea goi și pierduți (Ieremia 6, 27-30),
în ocara și disprețul veșnic (Daniel 12, 2).
O Bunule Mântuitor Isus Hristos,
Te rugăm dăruiește-ne nouă și familiei noastre duhovnicești duhul cel smerit și inima cea frântă, în care Tu poți locui totdeauna cu plăcere
și cu care mergi totdeauna bucuros.
Nu ne lăsa niciodată pe vreunul să cădem în ispita mândriei,
lăudăroase de sine și disprețuitoare de alții,
ci uniți prin dragoste și ascultare cu Biserica Ta și cu frații noștri, fă-ne să umblăm totdeauna în armonia colaborării sfinte cu toți cei ce Te iubesc pe Tine în curăție și smerenie,
pentru ca Lucrarea Ta să câștige și în prețuire și în roade, prin munca și lupta fiecăruia din noi.
Amin.
Articol 4 din 125
Folosește săgețile ← → pentru navigare