După aceea, Isus străbătea Galileia; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.
Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire faţă de ascultarea voii lui Dumnezeu şi faţă de o viaţă iubitoare şi blândă,
oriunde spiritul de sectă, sau vrăjmăşie, începe să urmărească pe Hristos, curăţia, ascultarea şi sfinţenia Lui,
oriunde ceea ce este firesc şi înrăit umblă să nimicească duhul primenitor şi curat, duhul care caută să restabilească Autoritatea lui Dumnezeu în suflete şi în viaţă,
- acolo Isus Hristos nu mai poate şi nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât şi acesta merge cu El şi pe calea Lui.
Dumnezeu stă şi locuieşte undeva, atâta vreme cât El este acolo Singurul Stăpân şi cât acolo este ascultat El.
Dar îndată ce omul, rupt de unitatea frăţească a comunităţii, începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare şi cu prietenii străine de Domnul,
ţinând cu orice preţ la împlinirea dorinţelor sale fireşti şi egoiste,
Hristos îl părăseşte şi Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat şi urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu dar rămas pe drum fără El, se înşală singur şi se laudă zadarnic, cu ceea ce el nu mai are demult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puţin din ceea ce predică.
E cunoscută povestea birjarului din Galaţi... şi e plină de o adâncă învăţătură.
Să o spunem totuşi, fiindcă încă sunt mulţi care poate că nu o ştiu, sau poate mai au nevoie de învăţătura ei:
Se spune că, într-o zi, birjarul din Galaţi, care aştepta la gară ca să ducă vreun călător în oraş, vine cineva şi spune:
- Vreau să mă duci în locul cutare. Dar vreau să mă duci prin locul cutare şi cutare până acolo.
Dar birjarul din Galaţi spune: nu domnule, căci drumul cel mai potrivit e pe acolo şi pe acolo, nu pe unde zici dumneata.
- Eu nu-ţi plătesc decât dacă mă duci pe unde zic eu, spuse călătorul, nu pe unde vrei dumneata.
- Bine, voi merge pe unde zici, se învoi făţarnic birjarul.
Şi birjarul din Galaţi a mers o bucată de drum pe unde îi spusese domnul călător.
Dar de la o răscruce de străzi, el a luat-o tot pe unde îi plăcea lui şi nu pe unde îi spusese cel care îl tocmise.
Călătorul văzând aceasta, a sărit uşor din trăsură şi l-a lăsat singur, să meargă pe unde îi plăcea lui.
Iar birjarul din Galaţi stând ţanţoş pe capra trăsurii, mâna caii înainte, plin de mândrie, fără să ştie că domnul îl părăsise.
Când întâlnea pe vreun cunoscut şi acesta îl întreba cumva încotro se duce atât de mândru, birjarul arăta cu degetul cel mare înapoi, peste umăr, fără să se mai uite şi spunea:
- Merg cu domnul...
Dar domnul nu mai era demult în trăsura lui.
Târziu de tot, după ce se plimbase destul pe străzile oraşului şi după ce se lăudase la cunoscuţii lui că merge cu domnul - birjarul din Galaţi s-a uitat odată înapoi ca să vadă pentru ce îl arată toţi cu degetul uitându-se râzând a bătaie de joc la trăsura lui.
A rămas înmărmurit şi ruşinat:
trăsura lui era goală...
La capătul vieţii,
la capătul drumului de credinţă şi de alergare pe pământ,
vai, cât de mulţi se vor trezi îngroziţi şi ruşinaţi, când întocmai ca birjarul din Galaţi, vor vedea cu groază că trăsura lor e goală.
Pe tot drumul vieţii lor, ei au alergat lăudăroşi şi mândri,
privind cu dispreţ la alţii şi spunând mereu la toţi: numai noi mergem cu Domnul, mântuirea este numai la noi, că Hristos este numai în birja noastră, numai noi avem pe Domnul.
Pe când în realitate toate acestea sunt numai nişte lăudăroşii zadarnice.
Nesocotiţii care le spun sunt tot mai mulţi, dar cu atât cu cât le auzim tot mai des, cuvintele lor au tot mai puţin preţ.
Astăzi nu numai în Galaţi, ci pretutindeni poţi să întâlneşti astfel de birjari lăudăroşi care merg ţepeni de mândrie şi răspund plini de îngâmfare şi dispreţ:
- Eu merg cu Domnul,
Iar ei merg pe căile lor, pe căile plăcute intereselor lor, sau ale rătăcirii din care fac ei parte.
Au părăsit demult căile pe care Domnul le spusese să meargă şi au luat-o degrab pe căi străine de El şi urâte înaintea Lui.
Domnul i-a lăsat frumos să meargă pe unde le va plăcea, i-a părăsit şi S-a dus unde a aflat inimi smerite şi ascultătoare care să-I urmeze pe calea învăţăturii Lui.
Căci cu lăudăroşi şi îngâmfaţi, Domnul nu umblă niciodată.
Cu cei plini de ei înşişi şi de neascultare, El nu poate locui.
Cu cei care dispreţuiesc pe alţii.
Cu cei care râd de alţii credincioşi, Domnul nu stă.
La cei care caută să înăbuşe Lucrarea lui Dumnezeu în suflete şi în lume, Domnul nu rămâne.
Pe aceştia Dumnezeu îi lasă să umble singuri pe unde le place şi să se laude cât doresc.
Căci dacă nu vor avea niciodată smerenia să privească din timp în propria lor căruţă, ei se vor trezi odată cu toată groaza şi ruşinea goi şi pierduţi (Ieremia 6, 27-30),
O Bunule Mântuitor Isus Hristos,
Te rugăm dăruieşte-ne nouă şi familiei noastre duhovniceşti duhul cel smerit şi inima cea frântă, în care Tu poţi locui totdeauna cu plăcere
şi cu care mergi totdeauna bucuros.
Nu ne lăsa niciodată pe vreunul să cădem în ispita mândriei,
lăudăroase de sine şi dispreţuitoare de alţii,
ci uniţi prin dragoste şi ascultare cu Biserica Ta şi cu fraţii noştri, fă-ne să umblăm totdeauna în armonia colaborării sfinte cu toţi cei ce Te iubesc pe Tine în curăţie şi smerenie,
pentru ca Lucrarea Ta să câştige şi în preţuire şi în roade, prin munca şi lupta fiecăruia din noi.
Amin.