Foto Traian Dorz

Isuse, când am fost căzut...

Traian Dorz - Cântări Uitate

Isuse, când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâția oameni au trecut
șirag pe lângă mine
mulți chiar cu jale mi-au vorbit
și m-au privit cu jale,
- dar vai, nici unul n-a putut
din tină să mă scoale.
Nici unul nu s-a-nduioșat
să-mi șteargă plânsu-n gene
Tu Singur Te-ai apropiat
Milos Samaritene,
a-mele răni adânci le-ai uns
durerea să se-aline
- iar eu la Pieptul Tău ascuns
plângeam: - rămâi cu mine...
Căzut fusesem între spini
și-n chinul cel mai mare,
spre cer cu ochi de lacrimi plini
cerșeam ajutorare
din câți atunci au auzit
a-mele lungi suspine,
doar Tu Isus, Păstor Iubit
Te-ai coborât la mine.
Pe brațe m-ai luat și blând,
voios m-ai scos afară,
- rămâi, - am zis atunci plângând,
în viața mea amară,
căci eu sunt mielul rătăcit
prin lumea de păcate
și Tu Păstorul meu Iubit
m-ai izbăvit de toate.
Când toți cu ură-n ochi și-n glas
mă fugăreau întruna,
Tu Singur Doamne ai rămas
cu mine-ntotdeauna...
Rămâi pe veci, căci viața mea
legată e de Tine,
mă ia deplin în slujba Ta
și fă ce vrei cu mine...
Articol 33 din 134
Folosește săgețile ← → pentru navigare