
Isuse, marea vieții
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Isuse, marea vieții e
adâncă și întinsă
corabia de valuri ni-e
purtată și cuprinsă.
Din neguri grele de păcat
din spate și din față
și valuri negre gem turbat
cer jertfe și viață.
O, vino iar Isuse Blând
că-i furtunoasă zarea
și ca atuncea, oarecând,
Tu liniștește marea!
Corabia condu-ne-o Tu
cu bine prin primejdii
cu vântul dragostei ne du
spre Țărmurii nădejdii.