Cu Domnul spre Golgota - 2
Traian Dorz - Cântările Dintâi
E Joi seara...
Sună iarăși semnul stingerii străjerii,
pe Ierusalim se lasă vălul liniștit al serii,
se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară
să apese inimi care vând, trădează și omoară!
Mii de stele lăcrimează noaptea rece și senină
undeva cu ucenicii Domnul este-acum la Cină
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce mângâind tăcerea și se stinge-ncet afară...
... Dar cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
- adevăr grăiesc Eu vouă:
unul dintre voi Mă vinde!...
Se-ntristează ucenicii când aud această veste
întrebându-se cu teamă: Doamne, oare cine este?
- Dar când au văzut pe Iuda
cum se scuză
cum oftează
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează!
Dar Ioan învățăcelul
cel mai mult iubit de Dânsul
rezemat cum sta la Sânu-I,
neoprit îi vine plânsul:
- „Doamne, cum putut-a oare trădătorul să Te vândă,
cum l-a biruit pe Iuda pofta de argint flămândă,
cum l-a câștigat Satana...”
- și-L ruga printre suspine:
unde mergi Isuse Doamne, ia-ne și pe noi cu Tine!
Vineri!
Miez de zi. Și arde soarele ca niciodată.
Pentru Dumnezeu, o Cruce lumea a găsit răsplată.
Din cunună și din cuie curg șiroaie lungi de sânge
jos strângând în brațe Crucea
Mama lui, Maria, plânge.
Plânge-alături ucenicul îngropându-și fața-n palme
când spre Domnul fariseii scuipă-n hule și-n sudalme.
Și privește-n patru laturi peste gloata cea haină
așteptând ceilalți apostoli, iar de undeva să vină.
Dar nu-i nimeni...
gloata urlă,
Domnul Lui Se roagă-n cuie,
trăsnetele cad cu groază -
și nici unul din ei nu e...
Nici chiar Petru nu mai vine
să-L mai vadă Viu o dată...
Și curg urme lungi de Sânge
jos în țărna blestemată.
Cunoscându-și poate-acuma tot păcatul,
toată fapta
plânge tare și se roagă
răstignitul cel de-a dreapta.
Se noptează...
Dintr-o dată soarele și-a stins lumina,
lângă Cruce plânge Maica
și Maria Magdalina,
vântul vâjâie puternic,
Ioan strigă cu suspine:
- unde mergi Isuse Doamne
ia-ne și pe noi cu Tine!
E Duminică...
Și zorii ies pe vârful Căpățânii
e Duminică
și-i ziua cea dintâi a săptămânii
ucenicii-nchiși în casă
stau din noaptea cea de groază
când L-au prins pe-nvățătorul și întruna priveghează,
n-au gustat din seara-aceea
nici odihna și nici somnul
se căiau amar cu toții că L-au părăsit pe Domnul.
Petru nu putea sărmanul,
să-și mai stăpânească plânsul
căci de trei ori el pe față s-a fost lepădat de Dânsul...
Trei bătăi răsună-n poartă unde-și plâng cu toții vina,
și-o femeie intră-n grabă, - e Maria Magdalina:
- A-nviat Învățătorul, giulgiurile stau grămadă!
toți tresar uimiți,
doar Petru și Ioan se duc să vadă!
Groapa-i goală
Petru plânge
Ioan strigă cu suspine:
- Unde-ai mers Isuse Doamne ia-ne și pe noi cu Tine!