
Îți pare-acum că veșnic
Traian Dorz - Cântările Eterne
Îți pare-acum că veșnic
vor ține anii buni
și râzi ca un netrebnic
și mergi cu cei nebuni
și nu gândești ce iute
trec anii tăi ușori
și-n căile pierdute
ce orb te-arunci, ce orb te-arunci și mori...
Nu te-nșela, nu te-nșela
un vis e viața ta
trezește-te cât nu s-a dus
și vino la Isus.
Îți pare-acum că veșnic
vei sta pe scaunul tău
și-njuri ca un netrebnic
și bați ca un călău
și nu vezi în ce flăcări
te prăbușești arzând
și căile pierdute
la iad te duc, la iad te duc curând.
Îți pare-acum că veșnic
vor ține banii tăi
și-i cheltuiești nevrednic
cu cei nebuni și răi
și nici gândești cum vine
sfârșitul fioros
- și totuși pentru tine
S-a răstignit, S-a răstignit Hristos!