Uitarea, niciodată...
Traian Dorz - Cântările Eterne
Uitarea, niciodată nimic să nu-ți ascundă
iubirea-ți scalde totul cu limpedea ei undă
recunoștința-ți vină mereu cu flori divine
spre cine ți-a dat mâna, spre cel ce-ți face bine.
Micimea niciodată să nu te facă-n stare
să uiți recunoștința spre cine ți-e datoare
că nu ești mai netrebnic și vinovat vreodată
ca dacă-ntorci călcâiul spre cel ce ți-a fost tată.
Mândria niciodată să nu te-nnebunească
pân-a-ți ajunge gura batjocuri să grăiască
chiar împotriva celui ce, singurul pe lume
te-a ridicat din tină și ți-a făcut un nume.
... Căci dacă toate-acestea te vor orbi pe tine
ești vrednic pe vecie de blestem și rușine
poți să tot cânți atuncea și să tot spui de toate
acestea doar osânda ce-o porți o să arate.
Nu-i orb mai orb pe lume ca cel nălțat de soartă
prin merite umflate și laudă deșartă
căci pe acela-l duce trufia nebuniei
mai sigur ca pe-oricare în focul veșniciei!