Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
Câtă vreme nu există o poruncă, nu există nici călcarea ei.
Câtă vreme nu-i drum pe undeva, mergi pe unde vrei, fără teamă.
Câtă vreme copilul este fără pricepere, nu-l judecă nimeni când face răul. Nu cunoaşte:
- Este dezvinovăţit.
- Tot aşa, câtă vreme omul n-are lumină, nu-i judecat că umblă în întuneric!
Dar în măsura în care capătă lumină,
în măsura în care îi vine mintea,
- omul devine răspunzător pentru căile sale şi pentru acţiunile lui.
Când omul are deplină lumină asupra lucrurilor
şi are cunoştinţă despre posibilitatea şi libertatea lui de a alege între a face un lucru şi a nu-l face,
- atunci el poartă deplina răspundere pentru fiecare pas al său!
De când Dumnezeu i-a dat omului cunoştinţa care să-l înştiinţeze,
mintea care să-l călăuzească
şi voinţa liberă care să-l facă în stare a alege,
- răspunderea pentru faptele sale rămâne întreagă numai asupra omului.
Tocmai în aceasta stă vinovăţia omului şi a lumii, că deşi le-a avut toate aceste daruri
şi deşi a avut lumina Cuvântului şi Voii lui Dumnezeu,
- totuşi n-a ascultat nici de înştiinţările sănătoase ale conştiinţei,
nici de călăuzirea minţii,
nici de îndemnul curat al inimii,
ca să iubească lumina voii lui Dumnezeu şi să umble în ea,
- ci dimpotrivă:
a iubit voit întunericul cu toate lucrurile dosnice ale poftei blestemate,
şi-a târât voit spre băltoacele păcatului cu o murdară plăcere trupul şi sufletul său,
şi-a stricat voit mintea cu gânduri înveninate,
şi-a umplut voit inima cu spurcăciuni,
şi-a întinat voit cugetul cu nelegiuiri,
şi şi-a sugrumat voit conştiinţa, până ce a ameţit-o ca să-l lase să se tăvălească în linişte prin păcate.
Aceasta este marea vinovăţie a omului şi a lumii!
Vina este că deşi au văzut Lumina, au ales voit întunericul.
A venit Hristos dar ei au ales voit pe Baraba.
A venit Cuvântul, dar ei au ales voit neascultarea, împotrivirea şi lupta pe faţă contra Lui!
iar lumea şi omul a ales voit păcatul.
Căci omul iubeşte păcatul,
aleargă după păcat,
trăieşte în păcat
şi nu doreşte să se despartă de păcat, deşi ştie bine că acesta este răul şi este nepermis.
Judecata ta, în primul rând, ţi-o faci tu însuţi,
arătându-ţi tu însuţi şi ţie însuţi,
prin tine însuţi, de fiecare dată când săvârşeşti păcatul,
că te ticăloşeşti cu voia şi că te primejduieşti conştient.
Fiindcă te ascunzi, când faci nelegiuirea,
prin alegerea pe care o faci între ceea ce ştii că este bine şi între ceea ce ştii că este rău, tu îţi araţi mereu şi ţie însuţi ce eşti
şi alegând liber calea faptei, tu te dovedeşti în faţa propriei tale conştiinţe, - acceptând şi consecinţele faptei tale, ce eşti.
Nu lui Dumnezeu te araţi, - El te cunoaşte,
- ci ţie, care aveai numai păreri bune despre tine!
Deci alegând voit păcatul, voit respingi sfinţenia.
Alegând voit să fii fără Dumnezeu aici, voit ţi-ai ales să fii şi în cealaltă existenţă fără El.
Tu singur alegând, tu singur te-ai judecat.
Şi când te vei duce pe veci în iadul pe care conştient ţi l-ai ales, vei simţi îngrozit că într-adevăr, acolo este locul pe care,
tu singur, voit şi conştient,
ţi l-ai ales trăind acum.
Ce grozăvie! Te rog judecă bine acestea, aceasta.
O Doamne al Îndurărilor,
ai milă de toţi cei care conştient şi voit calcă voia Ta
şi nesocotesc Cuvântul Tău.
Trezeşte-le groaza şi cutremurul sufletesc în faţa crimei pe care o săvârşesc împotriva propriei lor mântuiri.
Deschide-le ochii să vadă spre ce fioros abis se prăbuşesc
şi ce nemaisfârşită osândă îşi pregătesc ei singuri,
prin faptul că nu vor să iubească Lumina, ci se complac în întuneric.
Fă lumină înăuntrul lor, ca să vadă Lumina de lângă ei Doamne.
Amin.