Foto Pr. Iosif Trifa

Jumătate din însemnări au rămas pentru o a doua călătorie la Ierusalim

Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului

Locurile Sfinte pe unde a umblat și a învățat Mântuitorul sunt împărțite în două părți: o parte din ele se află în Ierusalim și în jurul Ierusalimului. Despre acestea am vorbit pe larg în cartea de față.
A doua parte se află în Galileea, de la Ierusalim spre nord, la o depărtare de 200 kilometri (vezi harta de la pagina 23). Noi am cercetat Locurile Sfinte cu zor mare. Grăbeam să trecem și în Egipt. Unii dintre pelerini s-au repezit să vadă și Galileea, iar alții am rămas să cercetăm mai de aproape Ierusalimul. Autorul acestei cărți a rămas și el să cerceteze mai cu de-amănuntul locurile din Ierusalim (altfel nici n-am fi putut da o descriere atât de amănunțită).
În Galileea sunt de văzut o mulțime de locuri sfinte. Aici a trăit Mântuitorul până la vârsta de 30 de ani. Aici sunt: Nazaretul, Cana Galileii, Marea Tiberiadei, Muntele Taborului și alte locuri sfinte. Despre acestea n-am putut scrie în cartea de față.
Am luat însă hotărârea să cercetez cândva și Galileea. Dacă Domnul va aproba și va întări hotărârea mea, voi merge iarăși la Ierusalim, ca să cercetez până la sfârșit toate locurile pe unde a umblat și a învățat Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă Domnul mă va ajuta să fac această călătorie, însemnările vor continua mai departe cu cele văzute în Galileea. Vom avea pe urmă întreagă viața Mântuitorului istorisită și scrisă în legătură cu locurile pe unde a umblat și a învățat. Este acesta un gând pentru care mă rog seara și dimineața.
Ție, Doamne, Îți încredințez acest gând. Hotărăște Tu asupra lui!
Articol 72 din 75
Folosește săgețile ← → pentru navigare