La anii răstignirii...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
La anii răstignirii când am intrat în beznă
eroic, dar cu suflet naiv și neprecis,
lucea cătușa pusă la mână și la gleznă
dar ochii și-adevărul purtau umbriri de vis.
Urcușul greu și crâncen prin anii duri de după,
mi-au dăltuit un suflet mai matur și mai clar
căci bând singurătatea c-o prea amară cupă,
i-am fost deschis iubirii prea slobod stăvilar.
Trăind prea fără oameni o lume-nchipuită
nu cunoscusem fiara sub zâmbetul senin
cum să pricep că poate chiar mâna miluită
să-ntoarcă bunătății tăișul cu venin?
Dar anii încercării prin foc și rugăciune
mi-au ars pe veci perdeaua naivelor vederi
și strâns lângă frumsețea sfințeniei străbune
i-am juruit depline rămasele puteri.
Descoperind Lumina de Dincolo de Fire
în tainele din duhuri și oameni am pătruns
și-atunci cărări și fapte mi-au prins să se deșire
sub înțelesul tainic ce-n toate zace-acum.
... La anii învierii când am ieșit din beznă
despovărat de fumuri, de neguri și-amăgiri,
cătușa ruginise la mână și la gleznă
dar ochii și-adevărul purtau cerești luciri!