La Evanghelia de duminică: tămăduirea patimilor
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu îndrăciţii din latura gadarenilor (Matei 8, 28-34). Această Evanghelie se află tâlcuită pe larg şi frumos în cartea a 2-a, Tâlcuirea Evangheliilor.
Aici vom spune numai atât. Îndrăciţi sunt şi azi destui. Toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte (beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, mânioşii, etc) sunt un fel de îndrăciţi.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zornăie lanţurile diavolului. Diavolul de meserie, este fierar. El face mereu la lanţuri de patimi cu care leagă pe oameni.
O, ce lucru grozav este un om legat în lanţurile diavoleştilor patimi! Un astfel de om şi-a pierdut libertatea, şi-a pierdut viaţa, şi-a pierdut sufletul.
Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce şi scumpă. Toţi cei cuprinşi de duhul cel rău a patimilor rele... toţi cei legaţi şi ferecaţi în diavoleştile lanţuri ale patimilor rele pot fi mântuiţi... mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Isus Mântuitorul.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Isus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul şi puterea diavolului (Matei cap. 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui Satana. Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti, iar Domnul Isus a venit în lume anume să rupă aceste lanţuri. El singur poate frânge aceste lanţuri blestemate.
Despre combaterea patimilor rele se vorbeşte mult şi în multe feluri. Li se dau oamenilor sfaturi bune, li se ţin conferinţe. Se apelează la voinţa oamenilor, se apelează la punga lor, la sănătatea lor, la foloasele sau pagubele lor materiale - dar toate aceste sfaturi nu prind nimic şi n-ajută nimic. Patimile şi năravurile cele rele sunt lanţuri diavoleşti pe care numai Isus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă le poate frânge. Diavolul doarme liniştit pe tot timpul când li se vorbeşte oamenilor despre patimile şi năravurile cele urâte. El se trezeşte speriat numai când aude vorbindu-se despre Isus şi Golgota. El se cutremură numai când Domnul intră în hotarele vieţii noastre, sau când noi înşine intrăm în hotarele Golgotei.
Iară şi iară voi spune şi aici că fără de Domnul nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Toate încercările noastre să scăpăm de patimi şi păcate sunt şi vor fi zadarnice, până când Domnul nu intră în hotarele vieţii noastre sufleteşti.
Grecii ziceau: omule, cunoaşte-te pe tine însuţi. Romanii ziceau: omule, stăpâneşte-te. Chinezii zic: omule, fă-te mai bun. Mahomedanii zic: omule, apleacă-te. Iudeii zic: omule, sfinţeşte-te.
De la altfel de bolnavi, Domnul Isus a mai cerut şi de la ei câte ceva. Pe orbul l-a trimis să se spele în Lacul Siloamului, celui cu mâna uscată i-a zis să-şi întindă mâna, de la alţii a cerut să creadă mai întâi.
Dar de la cei îndrăciţi, Mântuitorul n-a cerut nimic. N-a vorbit cu ei nimic şi nici n-a cerut de la ei nimic. Ştia bine Mântuitorul că ei, sărmanii, nu pot da nimic. Ştia bine că sunt căzuţi cu totul în puterea lui Satana.
O, ce veste scumpă şi dulce este aceasta pentru cei biruiţi de patimi şi păcate grele. Oricât de păcătos şi de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El poate fi mântuit chiar dacă nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Un singur lucru se cere de la el: să-şi plângă ticăloşia cu lacrimi de foc şi să se lase dus de Duhul Sfânt la picioarele Crucii unde - mărturisindu-şi păcatele - îndată va afla iertare şi mântuire.
Suflete dragă! Eşti legat şi stăpânit de atare patimă urâtă? Aleargă îndată la picioarele Celui care a murit pentru scăparea şi mântuirea ta!
Iosif Trifa.