La Evanghelia de duminică: tămăduirea patimilor
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică, avem la rând Evanghelia cu îndrăciții din latura gadarenilor (Matei 8, 28-34). Această Evanghelie se află tâlcuită pe larg și frumos în cartea a 2-a, Tâlcuirea Evangheliilor.
Aici vom spune numai atât. Îndrăciți sunt și azi destui. Toți cei cuprinși și stăpâniți de patimi rele și urâte (bețivii, desfrânații, zgârciții, mânioșii, etc) sunt un fel de îndrăciți.
Evanghelia cu îndrăciții o putem vedea în toate părțile. În toate părțile zornăie lanțurile diavolului. Diavolul de meserie, este fierar. El face mereu la lanțuri de patimi cu care leagă pe oameni.
O, ce lucru grozav este un om legat în lanțurile diavoleștilor patimi! Un astfel de om și-a pierdut libertatea, și-a pierdut viața, și-a pierdut sufletul.
Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce și scumpă. Toți cei cuprinși de duhul cel rău a patimilor rele... toți cei legați și ferecați în diavoleștile lanțuri ale patimilor rele pot fi mântuiți... mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Isus Mântuitorul.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Isus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul și puterea diavolului (Matei cap. 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui Satana. Patimile cele rele sunt niște lanțuri diavolești, iar Domnul Isus a venit în lume anume să rupă aceste lanțuri. El singur poate frânge aceste lanțuri blestemate.
Despre combaterea patimilor rele se vorbește mult și în multe feluri. Li se dau oamenilor sfaturi bune, li se țin conferințe. Se apelează la voința oamenilor, se apelează la punga lor, la sănătatea lor, la foloasele sau pagubele lor materiale - dar toate aceste sfaturi nu prind nimic și n-ajută nimic. Patimile și năravurile cele rele sunt lanțuri diavolești pe care numai Isus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă le poate frânge. Diavolul doarme liniștit pe tot timpul când li se vorbește oamenilor despre patimile și năravurile cele urâte. El se trezește speriat numai când aude vorbindu-se despre Isus și Golgota. El se cutremură numai când Domnul intră în hotarele vieții noastre, sau când noi înșine intrăm în hotarele Golgotei.
Iară și iară voi spune și aici că fără de Domnul nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Toate încercările noastre să scăpăm de patimi și păcate sunt și vor fi zadarnice, până când Domnul nu intră în hotarele vieții noastre sufletești.
Grecii ziceau: omule, cunoaște-te pe tine însuți. Romanii ziceau: omule, stăpânește-te. Chinezii zic: omule, fă-te mai bun. Mahomedanii zic: omule, apleacă-te. Iudeii zic: omule, sfințește-te.
De la altfel de bolnavi, Domnul Isus a mai cerut și de la ei câte ceva. Pe orbul l-a trimis să se spele în Lacul Siloamului, celui cu mâna uscată i-a zis să-și întindă mâna, de la alții a cerut să creadă mai întâi.
Dar de la cei îndrăciți, Mântuitorul n-a cerut nimic. N-a vorbit cu ei nimic și nici n-a cerut de la ei nimic. Știa bine Mântuitorul că ei, sărmanii, nu pot da nimic. Știa bine că sunt căzuți cu totul în puterea lui Satana.
O, ce veste scumpă și dulce este aceasta pentru cei biruiți de patimi și păcate grele. Oricât de păcătos și de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El poate fi mântuit chiar dacă nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Un singur lucru se cere de la el: să-și plângă ticăloșia cu lacrimi de foc și să se lase dus de Duhul Sfânt la picioarele Crucii unde - mărturisindu-și păcatele - îndată va afla iertare și mântuire.
Suflete dragă! Ești legat și stăpânit de atare patimă urâtă? Aleargă îndată la picioarele Celui care a murit pentru scăparea și mântuirea ta!
Iosif Trifa.