La „Poarta Damascului”

Precum am scris la vremea potrivită, Ierusalimul e şi azi înconjurat de jur-împrejur cu ziduri de cetate, cu rămăşiţe din vechile ziduri ale Ierusalimului.

În aceste ziduri, Ierusalimul are şi azi şapte porţi. Una din aceste porţi e aşa-numita „Poarta Damascului”, poarta ce deschide drumul ce duce spre Damasc. Această poartă e în partea de miazănoapte a Ierusalimului şi e singura poartă din nordul oraşului. Îşi păstrează şi azi locul şi forma ce le-a avut în vechime. Dăm mai jos chipul acestei porţi. Se numeşte această poartă şi „Poarta turnurilor”, deoarece zidul Ierusalimului din partea aceasta are o mulţime de turnuri şi turnuleţe. În stânga şi în dreapta porţii sunt zidurile Ierusalimului. Poarta are o înfăţişare veche şi măreaţă.

Stând lângă această poartă, mă gândesc că temeliile ei au văzut pe Mântuitorul. Stând lângă această poartă, mă gândesc la istoria cu întoarcerea lui Saul din Tars. Pe această poartă a plecat Saul la Damasc să aducă legaţi în lanţuri pe creştinii de acolo. Pe această poartă a plecat Saul ca un prigonitor al Domnului şi tot pe această poartă s-a întors ca un „om nou”, ca un om schimbat, ca un Apostol şi vestitor al Domnului.

Stând aici lângă zidul care a văzut schimbarea lui Saul, mă gândesc ce înţeles adânc şi plin de învăţătură este în această schimbare. Şi noi suntem nişte Sauli care alergăm pe drumul Damascului păcatelor. Purtăm nume frumoase de creştini, dar facem fapte de păgâni. Din acest drum al pieirii sufleteşti trebuie să ne oprim şi să ne schimbăm, ca Saul.

După întâlnirea cu Mântuitorul, în viaţa lui Saul s-a petrecut o schimbare din temelie. Viaţa lui deodată s-a rupt în două: una trăită contra Domnului şi alta pentru Domnul; una de prigonire a Domnului şi alta de lucru şi de jertfă pentru Domnul. Acesta e şi azi semnul că cineva L-a aflat cu adevărat pe Domnul: când în viaţa lui se petrece o mare schimbare, ca în viaţa lui Saul. Puterea Evangheliei tocmai în aceasta se arată: ea schimbă dintr-odată pe om. Din oameni prăpădiţi, beţivi, pătimaşi, ea dospeşte dintr-odată aluat nou, oameni noi, oameni schimbaţi de care se miră semenii.

Puterea Evangheliei şi credinţa cea vie tocmai în aceasta se arată: într-o schimbare din temelie a vieţii celei păcătoase, într-o viaţă nouă, îngenuncheată cu totul la picioarele Crucii. O credinţă cu care umbli să slujeşti la doi domni - şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona - nu poate fi o credinţă vie şi mântuitoare. Şi dracii cred în Dumnezeu şi se cutremură de Numele Lui, numai că purtările nu şi le schimbă. Saul şi-a schimbat nu numai numele, ci şi purtările şi toată viaţa lui. Întâlnirea cea adevărată cu Mântuitorul trebuie să ne dea şi nouă alţi ochi şi altă vedere, altă minte şi alte cugete, altă gură şi alte vorbe, alte picioare şi alte umblări...

Aceste gânduri îmi vin în minte stând aici la Ierusalim, lângă zidul din Poarta Damascului, care a văzut schimbarea lui Saul în Pavel.