La ţărmul mării mele
Traian Dorz - Hristos - Slava noastră
La ţărmul mării mele atât de frământate
ai apărut odată, demult, Isus Iubit
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate
- dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.
În nopţile tăcerii singurătăţii mele
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat
şi toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cereşte un imn înfiorat.
În vatra sărăciei pustiului din mine
Te-ai arătat odată Tu Prietenul meu Drag
şi-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.
Ce bine-mi este-acuma Preabunul meu Isus
- dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!
+
Dacă cu adevărat suntem fraţi
şi dacă cu adevărat ne ajutăm unii pe alţii,
atunci desigur că la aceasta ne vom aduna totdeauna cu toţii.
Adunarea ne va aduce la apropierea şi prietenia folositoare,
şi prin aceasta vom împiedica pe acelea care ne duc la gheenă.
Omilia Tesaloniceni Sf. Ioan Gură de Aur.