La țărmul mării mele
Traian Dorz - Hristos - Slava noastră
La țărmul mării mele atât de frământate
ai apărut odată, demult, Isus Iubit
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate
- dar Tu mi-ai spus Cuvântul și tot s-a potolit.
În nopțile tăcerii singurătății mele
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat
și toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cerește un imn înfiorat.
În vatra sărăciei pustiului din mine
Te-ai arătat odată Tu Prietenul meu Drag
și-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.
Ce bine-mi este-acuma Preabunul meu Isus
- dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătății duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!
+
Dacă cu adevărat suntem frați
și dacă cu adevărat ne ajutăm unii pe alții,
atunci desigur că la aceasta ne vom aduna totdeauna cu toții.
Adunarea ne va aduce la apropierea și prietenia folositoare,
și prin aceasta vom împiedica pe acelea care ne duc la gheenă.
Omilia Tesaloniceni Sf. Ioan Gură de Aur.