Foto Traian Dorz

Și n-au prins nimic în noaptea aceea

Traian Dorz - Hristos - Slava noastră

Simon Petru le-a zis: Mă duc să prind pește. Mergem și noi cu tine, i-au zis ei. Au ieșit, și au intrat într-o corabie; și n-au prins nimic în noaptea aceea.
Oricât de grea ar fi durerea cuiva, ea totuși se ușurează când omul nu este singur.
Oricât de apăsătoare ar fi starea cuiva, ea totuși se ușurează când omul pornește la muncă.
Munca și prietenia ne sunt totdeauna de un folos fericit. Dar în necazurile cele grele ale vieții, în stările cele mai apăsătoare pentru ființele noastre, însoțirea celor dragi și alergarea după pâinea vieții, ne sunt de cel mai mare ajutor.
Acelea sunt de fapt stările când nici n-am putea fără frații noștri și fără munca noastră. Căci dacă sunt într-adevăr împrejurări în care simțim adânc nevoia de singurătate și de odihnă - tot așa sunt împrejurări și mai multe în care nu putem fără părtășie și fără muncă.
Singurătatea și odihna ne dau mijlocul și starea meditației și contemplării, a rugăciunii și a interiorizării, - spre a ne putea adânci și înălța sufletul. Spre a putea primi și înțelege tainele și adevărurile deosebite. Spre a ajunge la o stare tot mai înaltă, mai serioasă, mai temeinică în Hristos. De aceasta avem nevoie și pentru noi, dar mai ales pentru alții.
Dar numai părtășia și munca ne dau căldura și ajutorul curajului și încrederii, speranței și năzuinței, spre a ne birui mâhnirea, spre a ne reface sufletul, spre a răzbi mai departe, spre atingerea a tot ce am descoperit prin adevăr și prin rugăciune în singurătate și în odihnă.
Când te afli în stări de apăsare sufletească, nu zăcea în mâhnire și nelucrare: spune-ți hotărât ca sf. Petru: mă duc să prind pește! Du-te să prinzi pești pentru Domnul! Du-te să cauți suflete care zac în apele tulburi ale păcatului. Du-te să afli și să scoți aceste suflete din marea păcatelor, ca să le poți odată preda lui Hristos, ca pe un rod al ostenelilor tale. Ca o dovadă că durerea ta nu te-a înfrânt. Ca o pradă luată tocmai suferințelor tale, dintr-o luptă și dintr-un loc al amărăciunii.
Du-te și fă ca sf. Pavel! Vei avea astfel un rod tot așa de binecuvântat, ca acești minunați pescari de oameni (1 Cor. 4, 15; Gal. 4, 19; Filim. 10-11).
Când aveți în mijlocul vostru un pescar minunat și hotărât, nu-l lăsați niciodată să meargă singur.
Soții lui Petru au zis: mergem și noi împreună cu tine!
Astfel nu numai că împreună mergerea lor a fost mai plăcută, iar munca le-a fost mai ușoară, dar și binecuvântarea a fost nespus mai mare.
- Dacă n-ar fi mers cu fratele lor mai hotărât și mai ales, n-ar fi văzut minunea pe care au văzut-o și nu s-ar fi împărtășit din marile binecuvântări dăruite acolo de Domnul Isus.
Iată ce plăcut și dulce este să locuiască frații împreună - spune cuvântul sfântului psalm al bucuriei (Psalm 133, 1). Acolo untdelemnul de preț, adică revărsarea Duhului Sfânt este turnată peste cap și se pogoară apoi peste tot trupul frățietății scumpe. Peste frații mai mari întâi apoi peste toți.
Acolo binecuvântările cerești se lasă ca o rouă fericită întâi peste munți, apoi și peste toate văile. Adică peste frații dintâi, apoi și peste ceilalți. Întâi celor mai înalți duhovnicește în fața Domnului, apoi prin ei și tuturor celorlalți, cum pâinile în pustie întâi ucenicilor, apoi prin ei mulțimilor.
Dar parcă și mai plăcut este ca să lucrezi cu frații împreună. Atunci bucuria părtășiei sfinte alungă orice nori ai mâhnirilor, înseninând fericit cerul inimii tuturor. Atunci hrana binecuvântată primită prin grija Domnului îi îndestulează pe toți. Atunci la masa îmbelșugărilor duhovnicești, ospătează toți împreună cu Hristos. Prețuiți întotdeauna și însoțiți-i pe sfinții pescari ai lui Hristos, ca să aveți nu numai un spor sfânt, nu numai un rod bogat în muncă, ci și un prânz împărătesc la sfârșit.
Sunt uneori nopți grele, adică vremuri de mari strâmtorări și apăsări duhovnicești. Atunci trudești din răsputeri - și nu prinzi nimic. Arunci mreajă după mreajă și nu trage nici un pește.
Atunci apăsării sufletești se adaugă și lipsurile trupești. La durerile de un fel, vin durerile de alt fel. La nenorocirile tale se adaugă nenorocirile și acelor pe care îi iubești.
Nimic nu poate zdrobi sufletul, nimic pacea, împovăra inima și frământa conștiința unui om, ca astfel de stări, - când și trupul și sufletul este flămând și chinuit.
Dumnezeul nostru Bun și Puternic, care este cu ai Săi totdeauna, dar mai ales în cele mai grele stări - nu-i lasă fără mângâierea și ajutorul Lui, niciodată pe ai Săi.
Ce duioasă și dulce este grija cu care se arată dragostea lui Isus față de preaiubiții Săi ucenici când aceștia și întristați și flămânzi și obosiți și singuri - se zbăteau în cele mai grele stări sufletești!
El, Preaiubitul nostru Mântuitor care a suferit toate acele grele stări mai dinaintea noastră, a fost ispitit de toate acestea și le cunoaște bine. De aceea este totdeauna gata să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți - și să-i scape (Evrei 2, 18).
O, frații mei, ridicați-vă în astfel de nopți ochii spre țărm!
Hristos va apare sigur!
Și atunci totul se va schimba dintr-o dată în strălucire, bucurie și belșug.
Slavă veșnică Ție Scumpul nostru Păstor, Dulcele nostru Purtător de grijă, Puternicul nostru Izbăvitor, Isuse, Doamne Isuse.
Îți mulțumesc pentru scumpele Tale făgăduințe și pentru binecuvântatele lor împliniri față de toți ai Tăi.
Te rugăm ajută-ne, în ceasul greu al singurătății, al foamei și al oboselii - să nu deznădăjduim.
Umple-ne atunci inima de încredințarea că Tu trebuie să Te arați neapărat, ca să ne izbăvești cu bucurie din toate.
Fă-ne să fim siguri, că cele mai grele nopți vor sfârși în cea mai dulce lumină. Și după fiecare flămânzire pentru Tine, vom cunoaște o masă îndestulată întinsă nouă de Tine Însuți.
O, ce fericit se va sfârși curând noaptea noastră de acum!
Slavă veșnică Ție Isuse Doamne, Soarele și dragostea noastră fericită și izbăvitoare.
Amin.
Articol 10 din 81
Folosește săgețile ← → pentru navigare