Lacrimile și mângâierea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - O, ochi ai mei, numai acele lacrimi nu vi s-au pierdut, nu vi s-au uitat, nu vi s-au zădărnicit,
- care le-ați vărsat pentru Hristos.
O, inima mea, numai plânsul acela nu ți-a fost în deșert, nu ți-a fost nesocotit, nu ți-a fost lepădat.
O sufletul meu, numai suferințele acelea îți sunt adevărata ta avuție și mângâiere și merit.
2 - Nu-s ochi să nu plângă pe lumea asta! Numai că puține lacrimi sunt cu adevărat folositoare.
Plângi pentru iubitul tău?
pentru ambițiile tale?
pentru speranțele neîmplinite?
- plângi rău! Și plângi în zadar!
Curând viața aceasta ți se va lua - și cu ea le-ai fi pierdut și așa pe toate acestea.
3 - Dar când începi să plângi pentru păcatul tău - din trecut și din prezent,
pentru mântuirea ta,
și după Domnul tău,
- atunci începi să plângi bine. Și să plângi folositor.
Dacă pentru asta plângi, atunci plângi. Nu te opri.
Căci în curând vor veni îngerii și la tine cu mângâierea fericită.
4 - Dacă plângi pentru lucruri pământești, dragă suflete nu mai plânge!
Nu merită să plângi pentru ele.
Curând și așa, ai să le lași pe toate.
Și dacă nu te-au părăsit ele încă pe tine, ai să le părăsești tu pe ele foarte curând.
Nu vezi tu deșertăciunea tuturor acestora? Și chiar a vieții alipită numai de ele?
Dacă plângi pentru lucruri cerești tot nu mai plânge.
Ridică-ți ochii, iată în fața ta este Isus Cel Viu, gata să-ți dea nespus mai mult decât ceri sau nădăjduiești tu (Efes. 3, 20-21).
5 - Să nu mai plângi suflete drag, decât un singur fel de lacrimi, lacrimile dragostei pentru Isus Domnul tău.
Ale dragostei pentru frații tăi.
Ale dragostei pentru dragostea ta.
Aceste lacrimi să nu se usuce niciodată de pe obrazul tău,
din ochii tăi,
din inima ta.
Aceste lacrimi ale dragostei să nu sece niciodată din ochii tăi, până la revederea Domnului tău.
6 - O, de câte ori am tresărit și noi izbiți în inimă de presimțirea apropierii din spate, a ființei iubite,
- fără să o fi auzit și fără s-o fi văzut înainte!
Duhul iubirii adevărate, are căile lui tainice și mijloacele sale de înștiințare, pentru inimile pe care le-a legat cu razele lui, ca și cu niște funii, ca și cu niște lanțuri.
7 - Când toată inima ta Îl iubește fierbinte pe Isus,
când toată ființa ta este plină de așteptarea revederii Lui,
când toate gândurile tale îți sunt trimise după El,
când tot timpul tău este umplut cu cântarea și chemarea Lui,
când toate întrebările și răspunsurile tale Îl privesc pe El,
- o, atunci cât de pline îți sunt toate, de Prezența Sa Dumnezeiască.
Și ce normal îți este ca să-ți apară aievea aici, El...
Ca dragostea Lui să ți se arate întrupată într-o nebănuită apariție fericită.
Și ca nimic să nu-L mai poată opri să ți Se descopere, cuprins deplin de întreagă ființa ta.
Cu toate cele patru dimensiuni ale ei.
8 - O, cât de adevărată este minunea aceasta.
Cât de cerești sunt aceste trăiri,
- și totuși cât de normale devin ele pentru acei care într-adevăr au toată inima plină de o fierbinte dragoste pentru Isus.
Care au toate cuvintele și tăcerile lor,
toate gândurile și simțirile ființei lor,
stăpânite deplin de setea și dorul așteptării și revederii lui Isus!
9 - Nenumărate au fost și sunt minunile pe care le-a făcut iubirea lui Hristos, spre a le răspunde acestora, și pe care le face și astăzi această iubire a Lui
- față de astfel de inimi pline-plinuțe de El.
10 - Hristos este și lângă tine, cum era și lângă Maria.
Iar ca să-L vezi, ca să-L afli, ca să-L cunoști, - trebuie mereu să te întorci.
Trebuie la început să te întorci exact invers.
Și să fii cu fața unde erai cu spatele,
căci erai cu fața la lume și cu spatele la Isus.
Hristos nu era acolo, unde priveai tu atunci.
11 - El nu este nici unde privești tu în momentele de teamă, de îngrijorare, de spaimă sau de durere.
Ci tocmai înapoi, în pace, în liniște, în mângâiere, în bucurie.
Spre acolo trebuie să te întorci.
Hristos nu este nici în mormânt, în întuneric, în îngustime, ci tocmai în partea inversă, în viață, în lumină, în libertate.
Spre acolo întoarce-te!
12 - Întorcându-te spre acestea, vei da cu ochii întâi de Isus.
Pentru că toate celelalte ale Lui, sunt după El, în urma Lui, înapoia Sa.
O, dacă și tu vrei să scapi de mormânt, de îngrijorări, de singurătate și de temeri, - întoarce-te și tu spre Isus.
Întoarce-te până la Isus.
13 - Întoarce-ți spatele spre întunericul păcatelor,
spre îngrijorările singurătății,
spre urâtul morții...
Și întoarce-ți fața toată numai înspre Isus.
Când îți întorci privirea spre El, te luminează dintr-o dată și pe totdeauna de bucurie.
Ca Maria în Dimineața Învierii.
14 - Umple-te de negrăită și strălucită fericire - întreaga mea ființă!
Căci Mântuitorul tău este întors spre tine - și tu întoarsă spre El.
De la El ai venit în lume, pentru a-L căuta cu credință, pentru a-L sluji cu nădejde și pentru a-L dori cu iubire.
Întoarce-ți necurmat toată fața ta, toate gândurile tale, toate lucrurile, toate cărările și toate dorințele tale înspre Isus, numai înspre El.
Alipește-te de El tot mai strâns.
- Și vei afla că toată fericirea și strălucirea ta eternă - este numai în El.
15 - Pătrunde-te de El tot mai adânc, până când cuvintele Lui vor deveni cuvintele tale, voia Lui voia ta și Eul Lui eul tău cel nou.
Trăind El în tine, iar tu în El, înomenirea Lui va deveni îndumnezeirea ta.
Iar în clipa când te vei întoarce înapoi la El, și-L vei vedea pe Isus, - pentru a te uni cu El pe totdeauna
în focul de la Poarta Veșniciei nu va avea ce rămâne din toate ale tale decât atât de puțin.
Ca dintr-o floare într-un rod copt.
- La culesul cel fericit.
16 - Prin oricine se apropie de tine, atunci când plângi după o pierdere sfâșietoare - este Isus.
Nimeni nu caută să aline o durere și să încurajeze o disperare, decât Isus.
Nimic n-a putut apropia pe o inimă milostivă de o inimă zdrobită, decât Isus.
Primește atunci pe cel ce ți se apropie, ca pe Isus.
17 - Mila inspirată de Hristos a creat primele spitale, primele aziluri, primele orfelinate,
în care sufletele mânate de Hristos s-au putut apropia de un semen zdrobit,
să-i pună mâna pe fruntea fierbinte,
să se aplece spre el cu dragoste.
Să-i aprindă lumina unei nădejdi, în întunericul durerii și al singurătății lui,
- prin aceste trei binefăcătoare cuvinte: „de ce plângi?” - spuse cu căldură, cu duioșie, cu lacrimi.
Cum le-a spus Isus, Mariei!
18 - Doamne Isuse cine altcineva ar mai fi făcut aceasta, dacă n-ai fi fost Tu?
Și dacă n-ar fi fost ai Tăi?
Toți mai marii lumii au adus și aduc în lume moartea și suferința. Numai Tu viața și mângâierea,
- Isuse Dulcele nostru Mântuitor!
19 - Sufletele noastre au nevoie de nădejde, mai mult decât de orice alt lucru pe lumea aceasta.
De aceea crima cea mai mare este de a-i ucide cuiva speranța sa.
Fără pâine și fără apă omul poate să trăiască,
și fără haine și fără lumină poate omul trăi,
și fără sănătate și fără libertate chiar,
trăiesc atâția oameni fără ochi, fără mâini, fără picioare...
- dar fără speranță nu poate trăi nimeni.
20 - Câtă vreme omul n-a pierdut speranța, el rabdă orice, caută oriunde, trăiește oricum,
așteaptă îndelung și crede neclintit,
suferă oricât și trăiește oricum, - dar când a pierdut nădejdea, se prăbușește dintr-o dată și fără nici o salvare.
O, Dumnezeul nostru, Speranța noastră Veșnică, rămâi mereu cu noi.
Tu ești mângâierea tuturor lacrimilor noastre.
Amin.