Lacrimile şi mângâierea
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - O, ochi ai mei, numai acele lacrimi nu vi s-au pierdut, nu vi s-au uitat, nu vi s-au zădărnicit,
- care le-aţi vărsat pentru Hristos.
O, inima mea, numai plânsul acela nu ţi-a fost în deşert, nu ţi-a fost nesocotit, nu ţi-a fost lepădat.
O sufletul meu, numai suferinţele acelea îţi sunt adevărata ta avuţie şi mângâiere şi merit.
2 - Nu-s ochi să nu plângă pe lumea asta! Numai că puţine lacrimi sunt cu adevărat folositoare.
Plângi pentru iubitul tău?
pentru ambiţiile tale?
pentru speranţele neîmplinite?
- plângi rău! Şi plângi în zadar!
Curând viaţa aceasta ţi se va lua - şi cu ea le-ai fi pierdut şi aşa pe toate acestea.
3 - Dar când începi să plângi pentru păcatul tău - din trecut şi din prezent,
pentru mântuirea ta,
şi după Domnul tău,
- atunci începi să plângi bine. Şi să plângi folositor.
Dacă pentru asta plângi, atunci plângi. Nu te opri.
Căci în curând vor veni îngerii şi la tine cu mângâierea fericită.
4 - Dacă plângi pentru lucruri pământeşti, dragă suflete nu mai plânge!
Nu merită să plângi pentru ele.
Curând şi aşa, ai să le laşi pe toate.
Şi dacă nu te-au părăsit ele încă pe tine, ai să le părăseşti tu pe ele foarte curând.
Nu vezi tu deşertăciunea tuturor acestora? Şi chiar a vieţii alipită numai de ele?
Dacă plângi pentru lucruri cereşti tot nu mai plânge.
Ridică-ţi ochii, iată în faţa ta este Isus Cel Viu, gata să-ţi dea nespus mai mult decât ceri sau nădăjduieşti tu (Efes. 3, 20-21).
5 - Să nu mai plângi suflete drag, decât un singur fel de lacrimi, lacrimile dragostei pentru Isus Domnul tău.
Ale dragostei pentru fraţii tăi.
Ale dragostei pentru dragostea ta.
Aceste lacrimi să nu se usuce niciodată de pe obrazul tău,
din ochii tăi,
din inima ta.
Aceste lacrimi ale dragostei să nu sece niciodată din ochii tăi, până la revederea Domnului tău.
6 - O, de câte ori am tresărit şi noi izbiţi în inimă de presimţirea apropierii din spate, a fiinţei iubite,
- fără să o fi auzit şi fără s-o fi văzut înainte!
Duhul iubirii adevărate, are căile lui tainice şi mijloacele sale de înştiinţare, pentru inimile pe care le-a legat cu razele lui, ca şi cu nişte funii, ca şi cu nişte lanţuri.
7 - Când toată inima ta Îl iubeşte fierbinte pe Isus,
când toată fiinţa ta este plină de aşteptarea revederii Lui,
când toate gândurile tale îţi sunt trimise după El,
când tot timpul tău este umplut cu cântarea şi chemarea Lui,
când toate întrebările şi răspunsurile tale Îl privesc pe El,
- o, atunci cât de pline îţi sunt toate, de Prezenţa Sa Dumnezeiască.
Şi ce normal îţi este ca să-ţi apară aievea aici, El...
Ca dragostea Lui să ţi se arate întrupată într-o nebănuită apariţie fericită.
Şi ca nimic să nu-L mai poată opri să ţi Se descopere, cuprins deplin de întreagă fiinţa ta.
Cu toate cele patru dimensiuni ale ei.
8 - O, cât de adevărată este minunea aceasta.
Cât de cereşti sunt aceste trăiri,
- şi totuşi cât de normale devin ele pentru acei care într-adevăr au toată inima plină de o fierbinte dragoste pentru Isus.
Care au toate cuvintele şi tăcerile lor,
toate gândurile şi simţirile fiinţei lor,
stăpânite deplin de setea şi dorul aşteptării şi revederii lui Isus!
9 - Nenumărate au fost şi sunt minunile pe care le-a făcut iubirea lui Hristos, spre a le răspunde acestora, şi pe care le face şi astăzi această iubire a Lui
- faţă de astfel de inimi pline-plinuţe de El.
10 - Hristos este şi lângă tine, cum era şi lângă Maria.
Iar ca să-L vezi, ca să-L afli, ca să-L cunoşti, - trebuie mereu să te întorci.
Trebuie la început să te întorci exact invers.
Şi să fii cu faţa unde erai cu spatele,
căci erai cu faţa la lume şi cu spatele la Isus.
Hristos nu era acolo, unde priveai tu atunci.
11 - El nu este nici unde priveşti tu în momentele de teamă, de îngrijorare, de spaimă sau de durere.
Ci tocmai înapoi, în pace, în linişte, în mângâiere, în bucurie.
Spre acolo trebuie să te întorci.
Hristos nu este nici în mormânt, în întuneric, în îngustime, ci tocmai în partea inversă, în viaţă, în lumină, în libertate.
Spre acolo întoarce-te!
12 - Întorcându-te spre acestea, vei da cu ochii întâi de Isus.
Pentru că toate celelalte ale Lui, sunt după El, în urma Lui, înapoia Sa.
O, dacă şi tu vrei să scapi de mormânt, de îngrijorări, de singurătate şi de temeri, - întoarce-te şi tu spre Isus.
Întoarce-te până la Isus.
13 - Întoarce-ţi spatele spre întunericul păcatelor,
spre îngrijorările singurătăţii,
spre urâtul morţii...
Şi întoarce-ţi faţa toată numai înspre Isus.
Când îţi întorci privirea spre El, te luminează dintr-o dată şi pe totdeauna de bucurie.
Ca Maria în Dimineaţa Învierii.
14 - Umple-te de negrăită şi strălucită fericire - întreaga mea fiinţă!
Căci Mântuitorul tău este întors spre tine - şi tu întoarsă spre El.
De la El ai venit în lume, pentru a-L căuta cu credinţă, pentru a-L sluji cu nădejde şi pentru a-L dori cu iubire.
Întoarce-ţi necurmat toată faţa ta, toate gândurile tale, toate lucrurile, toate cărările şi toate dorinţele tale înspre Isus, numai înspre El.
Alipeşte-te de El tot mai strâns.
- Şi vei afla că toată fericirea şi strălucirea ta eternă - este numai în El.
15 - Pătrunde-te de El tot mai adânc, până când cuvintele Lui vor deveni cuvintele tale, voia Lui voia ta şi Eul Lui eul tău cel nou.
Trăind El în tine, iar tu în El, înomenirea Lui va deveni îndumnezeirea ta.
Iar în clipa când te vei întoarce înapoi la El, şi-L vei vedea pe Isus, - pentru a te uni cu El pe totdeauna
în focul de la Poarta Veşniciei nu va avea ce rămâne din toate ale tale decât atât de puţin.
Ca dintr-o floare într-un rod copt.
- La culesul cel fericit.
16 - Prin oricine se apropie de tine, atunci când plângi după o pierdere sfâşietoare - este Isus.
Nimeni nu caută să aline o durere şi să încurajeze o disperare, decât Isus.
Nimic n-a putut apropia pe o inimă milostivă de o inimă zdrobită, decât Isus.
Primeşte atunci pe cel ce ţi se apropie, ca pe Isus.
17 - Mila inspirată de Hristos a creat primele spitale, primele aziluri, primele orfelinate,
în care sufletele mânate de Hristos s-au putut apropia de un semen zdrobit,
să-i pună mâna pe fruntea fierbinte,
să se aplece spre el cu dragoste.
Să-i aprindă lumina unei nădejdi, în întunericul durerii şi al singurătăţii lui,
- prin aceste trei binefăcătoare cuvinte: „de ce plângi?” - spuse cu căldură, cu duioşie, cu lacrimi.
Cum le-a spus Isus, Mariei!
18 - Doamne Isuse cine altcineva ar mai fi făcut aceasta, dacă n-ai fi fost Tu?
Şi dacă n-ar fi fost ai Tăi?
Toţi mai marii lumii au adus şi aduc în lume moartea şi suferinţa. Numai Tu viaţa şi mângâierea,
- Isuse Dulcele nostru Mântuitor!
19 - Sufletele noastre au nevoie de nădejde, mai mult decât de orice alt lucru pe lumea aceasta.
De aceea crima cea mai mare este de a-i ucide cuiva speranţa sa.
Fără pâine şi fără apă omul poate să trăiască,
şi fără haine şi fără lumină poate omul trăi,
şi fără sănătate şi fără libertate chiar,
trăiesc atâţia oameni fără ochi, fără mâini, fără picioare...
- dar fără speranţă nu poate trăi nimeni.
20 - Câtă vreme omul n-a pierdut speranţa, el rabdă orice, caută oriunde, trăieşte oricum,
aşteaptă îndelung şi crede neclintit,
suferă oricât şi trăieşte oricum, - dar când a pierdut nădejdea, se prăbuşeşte dintr-o dată şi fără nici o salvare.
O, Dumnezeul nostru, Speranţa noastră Veşnică, rămâi mereu cu noi.
Tu eşti mângâierea tuturor lacrimilor noastre.
Amin.