Lângă crucea răsturnată
Traian Dorz - Cântări Uitate
Lângă Crucea răsturnată
dintr-un sat,
am văzut un Om odată
stând cu Faţa-n Mâini lăsată
şi cu Fruntea întristată
şi plângea de parcă toată
lumea s-a-necat.
M-am oprit atunci din cale
lângă El
lacrimile-I curgeau vale,
printre degete în poale
îţi venea să-I plângi de jale,
Călător sărman pe cale
Singurel.
Când I-am zis să nu mai plângă,
m-a privit duios,
a pus Fruntea-n Mâna stângă
şi-a-ncercat din ochi să strângă
ca şi cum ar vrea să frângă
lacrima ce curgea lângă
cruce jos.
Ochii Lui ca ceru-albastru
de senini,
povesteau de-un greu dezastru
ce-a-ndurat Acel Sihastru
pogorât din ceru-albastru
sub o umbră de jugastru,
prin străini.
Faţa-I era albă toată,
ca de crini,
dar albeaţa ei curată,
Sângele-o brăzdase toată
şi-a Lui Frunte-nsângerată
Îi era încununată
numa-n spini.
Iar în palme şi-n picioare,
răni de cui...
O, - atunci plin de mirare
mi-am adus aminte care
e Străinul din cărare,
- când mă-ntorc, o Doamne Mare,
nu-L văzui.
Au trecut de-atunci la vale
anii grei,
spinii şi-au cernut petale
peste locul cel de jale,
şi n-au fost pe-acea cale,
pe la crucea cea din vale
paşii mei.
Dar trecând mereu prin sate
şi prin lunci,
când văd crucile uitate
ani şi ani stând răsturnate,
mie-mi pare că pe toate
stă Isus, plângând în coate
ca atunci...