Am fost o harfă - 2
Traian Dorz - Cântări Uitate
Am fost o harfă plângătoare
sortită-n faptul unei seri
pe-a mele strune călătoare
să plâng a dragostei dureri.
Cu mâna-i, soarta mea pribeagă
de-un spin uscat m-a atârnat
să-mi fie zbucium viaţa-ntreagă
şi-n plâns să-mi fie-al meu cântat.
... Era o dulce primăvară
şi vântu-n frunze adia,
atunci când eu întâia oară
am început cântarea mea.
În razele de dulce soare
şi-n caldele-adieri de vânt,
iubirea lumii trecătoare
am început voios s-o cânt.
Pe fragedele mele strune
nestăpânitele porniri,
sălbatic au pornit să-şi spuie
cântarea tristei lor iubiri...
Era pe-atuncea altă viaţă
şi-ai tinereţii alţi fiori
iar spinii lor ce azi mă-ngheaţă
erau amăgitoare flori.
Dar după-acele clipe bune
lungi vremuri grele au venit
şi-nvârtejirile nebune
de ramuri goale m-au izbit.
Şi-a mele strune descordate
în întunericul târziu,
cu note triste şi ciudate
sunau a jale şi-a pustiu.
Atunci în viscole de iarnă,
cu spinii aspru căpătâi
pe-a mele corzi a prins s-aştearnă
durerea, psalmii ei dintâi!