Lanţul dreptăţii

Se spune că, în vremurile de demult, era o ţară unde dreptatea era făcută de o minune ce se arăta din cer. Un munte era în acea ţară şi, când se isca vreo pricină de judecat, pricinaşii se suiau pe munte şi acolo se arăta dreptatea. Un lanţ se lăsa jos din cer deasupra pricinaşilor, dar numai acela îl putea atinge cu mâna care avea dreptate; cel ce nu avea dreptate nicicum nu putea să-l atingă.

Într-o zi, un om luase cu împrumut o sumă de bani şi, când fu la plată, el tăgădui că ar fi dator. Merseră la judecată sus pe munte. Judecătorii porunciră celui ce dăduse banii în împrumut (creditorului) să atingă lanţul; acesta ridică mâna şi îl atinse. Când veni şi rândul datornicului, acesta fiind şchiop, rugă pe creditor să-i ţină cârja pentru a putea mai lesne ridica mâna. O ridică şi atinse lanţul şi el. Toată lumea se miră. Cum de au amândoi dreptate? - se întrebau toţi cu uimire.

Cârja era scobită şi datornicul ascunsese banii înăuntru; când o dădu creditorului s-o ţină, el, de fapt, înapoiase banii ce-i datora; iată dar pentru ce putea să atingă lanţul, păcălind pe toată lumea.

Se zice însă că, din ziua aceea, lanţul s-a înălţat la cer şi nu s-a mai lăsat niciodată.

(După L. Tolstoi)