Lanțul dreptății

Se spune că, în vremurile de demult, era o țară unde dreptatea era făcută de o minune ce se arăta din cer. Un munte era în acea țară și, când se isca vreo pricină de judecat, pricinașii se suiau pe munte și acolo se arăta dreptatea. Un lanț se lăsa jos din cer deasupra pricinașilor, dar numai acela îl putea atinge cu mâna care avea dreptate; cel ce nu avea dreptate nicicum nu putea să-l atingă.

Într-o zi, un om luase cu împrumut o sumă de bani și, când fu la plată, el tăgădui că ar fi dator. Merseră la judecată sus pe munte. Judecătorii porunciră celui ce dăduse banii în împrumut (creditorului) să atingă lanțul; acesta ridică mâna și îl atinse. Când veni și rândul datornicului, acesta fiind șchiop, rugă pe creditor să-i țină cârja pentru a putea mai lesne ridica mâna. O ridică și atinse lanțul și el. Toată lumea se miră. Cum de au amândoi dreptate? - se întrebau toți cu uimire.

Cârja era scobită și datornicul ascunsese banii înăuntru; când o dădu creditorului s-o țină, el, de fapt, înapoiase banii ce-i datora; iată dar pentru ce putea să atingă lanțul, păcălind pe toată lumea.

Se zice însă că, din ziua aceea, lanțul s-a înălțat la cer și nu s-a mai lăsat niciodată.

(După L. Tolstoi)