Povestea unui om care s-a suit cu o rugăminte la cer
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Au fost odată un tată și o mamă, oameni săraci lipiți pământului, care aveau o droaie de copii. Nemaiavând ce le da de mâncare, adunară niște ghinde și-i învățară să le ronțăie. Unul din copii scăpă o ghindă pe după vatră. Până a doua zi de dimineață, ce să vezi? Din ghindă crescuse un stejar care ieșea afară prin coșul vetrei și ajungea cu ramurile până la porțile cerului.
Văzând minunea, creștinul zise:
- Ce-ar fi să mă sui în cer să spun o vorbă lui Dumnezeu?
Iar femeia, de colo:
- Zău așa, că n-ar strica. Prea ne-a uitat de tot!
Porni omul să se cațere pe trunchi în sus și, până în prânzul mare, ajunse la porțile cerului și acolo începu să ciocănească la ușă: Toc, toc, toc! Dumnezeu trimise pe Sfântul Petru:
- Petre, ia vezi cine bate!
Se duse Sfântul și întrebă:
- Cine-i ăla de ciocănește?
Creștinul cel sărac răspunse:
- Eu, nevoiașul cu droaia de copii.
Când veni Petru cu răspunsul, zise Dumnezeu:
- În cămară este o pâine. Dă-i-o!
Calicul se lăsă iar pe copac în jos, drept în casă, și strigă bucuros:
- Nevastă, nevastă, nu mi-a fost drumul degeaba; iată, am căpătat o pâine.
Luară să taie câte o felie copiilor și văzură că din pâinea aceea puteai tăia oricât voiai și tot prisosea. Era, pesemne, blagoslovită.
Tot mâncând ei, tata și mama și toți copiii, un car de vreme din pita aceea, femeii i se urî și începu a bate capul bărbatului ei să se mai urce o dată și să ceară să i-o schimbe Dumnezeu în colaci.
- Ne-am săturat de pâine; du-te să ne dea colaci! zise femeia.
Iar se pomeniră că bate cineva în cer. Dumnezeu mână iar pe Sfântul Petru:
- Petre, ia vezi cine-i!
Se duse Petru și întrebă:
- Cine-i ăla de ciocănește?
Săracul răspunse:
- Nevoiașul cu droaia de copii.
Atunci Dumnezeu zise lui Petru:
- În cămară este un coș cu colaci. Dă-i-l!
Omul se întoarse iar bucuros acasă:
- Nevastă, iar am nimerit-o bine; am căpătat un coș cu colaci.
Cu colacii ăștia, tot așa: oricât luai din ei, nu scădeau. Dar, după câteva zile, femeia începu:
- Ce zici, măi bărbate? N-ar strica să ceri și oleacă de unt și un pic de băutură la colacii ăștia, că parcă ne înecăm cu ei.
Dar omului îi venea nu știu cum să se mai ducă și a treia oară, și-i răspunse:
- Dacă-ți lasă gura apă după unt și băutură, mai du-te și tu singură!
- Da’ ce crezi că nu mă duc, dacă tu ești papă-lapte? zise femeia.
Și porni să se urce. Ajunsă sus, bocăni în porți. Dumnezeu zise:
- Petre, ia vezi cine-i iar acolo, de ne sparge poarta cu pumnii?
Se duse Sfântul și întrebă:
- Cine ești ăla?
Femeia răspunse:
- Eu, nevasta nepricopsitului ăluia cu droaia de copii.
- Și ce păs te aduce?
- Păi, așa și pe dincolo...
Dar, de rândul ăsta, Dumnezeu zise lui Petru:
- După ușă, vezi că e bățul tău apostolesc. Ia-l, Sfinte Petre, și dă-i, și dă-i și cotonogește-o, ca să meargă zburând din cracă-n cracă, până la ea acasă!
Se duse Sfântul Petru și luă bățul și începu să-i care - măiculiță maică! - o sfântă de bătaie, din alea rupte din rai.
Nu știu cum ajunse femeia acasă, dar știu că a trebuit să-și frece multă vreme coastele. Pâinea însă și colacii blagosloviți pieriseră pentru totdeauna cu coș cu tot, așa că, de la o vreme, trebuiră cu toții să se împace iar cu ghinda...
Asta-i povestea nemulțumitului și așa pedepsește Domnul păcatul acelor oameni care nu-s mulțumiți cu câte Dumnezeu le rânduiește.