Foto Traian Dorz

Literă și Duh

Traian Dorz - Semănați Cuvântul Sfânt

1 - Multe biruințe a făcut și face Lucrarea cea vie a Evangheliei lui Hristos, - dar una dintre cele mai frumoase, mai permanente dar și mai grele - este lupta și biruința duhului viu împotriva literei moarte.
2 - În biserica lui Hristos, această luptă a început din clipa când s-a început instituționalizarea credinței... Până când intrarea și ieșirea erau libere, intra oricine voia să trăiască credința, dar rămânea numai cel care o trăia.
3 - Cei ce trăiau credința erau smeriți și nu căutau locuri de frunte... Cei care n-o trăiau, dar nici nu voiau să plece, - au profitat de bunătatea celorlalți - și au pus stăpânire nedreaptă asupra lor pentru câștigul necurat de la ei.
Au interpretat legea în folosul păcatului făcând-o literă ucigașă a duhului, iar ei au devenit ucigași ai dragostei duhovnicești.
4 - Cuvântul înțelepciunii spune că toate lucrurile sunt într-o necontenită și frământată rotație. Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face și vine iarăși înapoi ceea ce a trecut... Dar în locul rânduit pentru judecată de multe ori domnește nelegiuirea și în locul rânduit pentru dreptate domnește nedreptatea (Ecles. 3, 15-16).
5 - Așa se întâmplă de cele mai multe ori că acolo unde trebuie să domnească Duhul, se stăpânește litera și în loc ca Lucrarea Evangheliei să sporească spre viață, lucrarea literei o împinge spre moarte.
6 - Este o luptă continuă între fiii Duhului și între fiii literei, pe care Satana, vrăjmașul oricărei lucrări vii, îi împinge mereu ca pe niște sloi de gheață oriunde se aprinde un foc viu, pentru a-l stinge și nimici.
7 - De-a lungul veacurilor, istoria a scris pe multe pagini ale ei cu mult sânge și multe lacrimi, numele multor martiri ai Duhului pe care cruzimea literei i-a ars pe ruguri, ori i-a răstignit pe cruci.
8 - Oricine își caută folosul său sau a tagmei sale în paguba Duhului Viu și Sfânt, ajunge un rob și un tiran în slujba literei care ucide și arde întâi idei, apoi cărți, apoi oameni.
9 - Cu toate mijloacele cruzimii cu care a luptat mereu litera ucigașă împotriva blândeții Duhului, - ea nu L-a biruit pe Duhul Cel viu și Lucrarea Evangheliei celei vii, ci ea trăiește și rodește și azi, aducând mereu tot mai frumoase roade pentru Dumnezeu.
10 - Cât de nepătrunse sunt căile lui Dumnezeu și cât de tainice sunt lucrările Sale... Iată El ar fi putut să stârpească încă de la început neghina din grâu, - dar a zis: Lăsați-o până la seceriș (Matei 13, 30).
11 - Domnul ar fi putut ușor să nimicească prin puterea Sa și neghina literei din grâul Duhului, - dar El știe că mulți dintre cei prinși acum în ispită, vor fi izbăviți până la urmă. Și mulți dintre cei care sunt acum neghină neagră, se vor preface prin Lucrarea Duhului în niște grâu alb.
12 - La urmă însă, Domnul a promis că mai înainte de seceriș El va trimite lucrătorii Săi și întâi va smulge neghina, adică va nimici toată puterea de gheață și de intoleranță a literei ucigașe, iar apoi holda Duhului de viață curățită și sfințită, va deveni moștenirea cea veșnică a lui Dumnezeu și patria fiilor Săi izbăviți.
13 - Uneori sunt vremuri binecuvântate când biruie Duhul. Atunci văi de oase moarte prind viață și acolo unde era înainte numai uscăciune, vezi înverzind lanuri și înflorind livezi.
14 - Dar îndată după astfel de primăveri frumoase - vrăjmașul stârnește din întuneric un alt vânt de gheață și paznicii literei, alor muți și îngroziți de lumina și viața Duhului, încep să se năpustească plini de furie, ca niște păsări de noapte să stingă lumina ce s-a ivit.
15 - Lumina aceasta este câmpul de bătaie văzut, - unde se înfruntă cele două oștiri de duhuri nevăzute... Oștirile de viață ale Duhului și oștirile de moarte ale literei.
16 - Lupta încă nu s-a sfârșit. Atât cerul cât și iadul trimit mereu întăriri pe acest front necruțător. Dar în curând, vremea acestor cerneri și alegeri pentru viață ori moarte, se va încheia. Cei care și-au ales una sau alta, vor rămâne definitiv acolo unde vor fi aflați în momentul final.
17 - Din miile de neamuri, de cete și de instituții din lume se conturează numai aceste două categorii de oameni care slujesc pe unul sau pe altul dintre aceste două duhuri: pe cel al vieții ori pe cel al morții. Pe cel al mersului înainte spre cer, ori pe cel al rămânerii pe loc în păcat.
18 - Locul cel mai frământat de aceste lupte, este cel al Bisericii lui Hristos. Aici unde Duhul Sfânt ar vrea să ridice lucrări vii, oameni vii, inițiative creatoare și vii, - litera uscată și moartă, leneșă și necruțătoare, murdară și crudă - nu lasă. Îndată ce vede ivindu-se undeva un mugur de viață, sare și-l zdrobește.
19 - De aceea toți fiii adevărului vor fi urâți de fiii minciunii. Toți luptătorii Duhului, vor fi prigoniți de aprozii literei și toți mieii Evangheliei vor fi urmăriți de lupii uscăciunilor formaliste.
20 - Și până la venirea Domnului când toată lucrarea diavolului va fi spulberată pe vecii vecilor împreună cu Satana și cu toți cei ce l-au sprijinit - așa va fi.
Doamne Isuse, vino și restabilește pe totdeauna Împărăția Duhului și biruința vieții. Amin.
Articol 24 din 29
Folosește săgețile ← → pentru navigare